26 de ani
de presa libera
Miercuri, Februarie 22, 2017 03:36 AM

Cultura

Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar - Ion Panait

de Stan BREBENEL
Cultura  |
19.12.2016, 00:00
277

   Este unul dintre scriitorii ce a avut o viaţă tumultuoasă alături de unicul său prieten, scriitorul Dumitru Pricop. A practicat diferite profesii până a găsit ceva care să-l reprezinte. A fost tehnician agronom, inspector şi revizor contabil, profesor, corector şi tehnoredactor, însă cea mai îndelungată activitate a fost cea de jurnalist de opinie, anchete şi investigaţii. În pofida faptului că a practicat profesii care, aparent, nu aveau legături între ele, Ion Panait s-a îndrăgostit iremediabil de poezie încă din tinereţe.

   Pentru cel ce s-a născut la data de 1 martie 1941 în loca­litatea Piscu, judeţul Galaţi, stabilirea definitivă la Focşani nu a însemnat altceva decât găsirea rostului şi împlinirea visurilor sale. A debutat absolut senzaţional în revista Luceafărul în anul 1964. Primul volum de versuri, „Noaptea unde mă închin”, l-a publicat în anul 1970. Au urmat „Deosebirea de pământ” (1983); „Memoria clepsidrei” (1987); „Vina pentru Roberto” (1990); „Simple poeme” (1991); „Plânsul” (1998); „Bonjur tristesse” (2000); „La marginea curcubeului” (2001); „Piaţa publică a tristeţii” (2002); „Latifundiile trădării” (2003); „Binecuvântatul infern al iubirii” (2004); „Cu prietenie în umbra gândului” (interviuri – 2004); „Timpul în rochie albă de noapte” (2005); „Amurgul zilei de mâine” (2005); „Dansând în oglindă” (2006) şi „Vântul care se uită pe geam” (2008). Multe dintre aceste volume au văzut lumina tiparului la edituri prestigioase: Albatros, Eminescu, Cartea Românească, Junimea ş.a. Versurile sale au fost apreciate de mari oameni de cultură, ­pri­mind premii importante, în Uniunea Scriitorilor.

   A fost un amic al multor scriitori buzoieni. Prezenţa sa în urbea noastră a reprezentat mereu o rază de lumină. ­Ghe­orghe Istrate scria despre poetul care vindecă rănile poeziei absolut remarcabil: „Despre poet am scris în efluvii. Despre om cât un Eufrat. Fiindcă merită şi-mi este frate de vis”. Din păcate, după o scurtă şi grea suferinţă, Ion Panait s-a stins din viaţă la data de 8 septembrie 2009 pe un pat de spital din Mangalia. Ca orice mare poet, Ion Panait a fost apreciat, iubit şi pizmuit. El nu credea în niciunul dintre aceste sentimente. Aprecia oamenii după caracterul lor. În pofida acestei afirmaţii îşi făcea foarte uşor prieteni, însă nu toţi rezistau acestei prietenii. După moartea lui Ion Panait, ca şi după cea a lui Dumitru Pricop, Vrancea li­te­rară a rămas mai săracă. Ne lipsesc ca oameni şi ca scriitori, însă rămân poeziile lor pentru totdeauna.

Fără cumpărători, inima mea

Tânără antilopă inima mea a fost dusă în târgul robilor,

o lipeau cu scotch de perete, o fotografiau de la cap

la picioare şi o atingeau cu degetul, câte unul spunea că

e proaspătă, vie până când îndrăznea să-i dea cineva

o cană cu apă, s-o supună la probe două, trei zile –

furnizoare de mângâieri ­ini­ma mea, imaginară

piramidă de rouă.

În uşa peşterii fără viitor atârna o inscripţie a plăcerilor

gratuite, sincer să fiu o păpuşă de pâslă era inima

mea în vremea aceea şi de atunci înnoptez până

târziu într-o duminică a orbului,

fără chitanţă şoapta singurătăţii rămâne la mine.

Noaptea, un copil înfiat

Pe câmpia spiritului sufletul tău e o întrebare

simplă ce se desfată în uşa deschisă a nopţii

ca o veche fantomă – eu, la aceeaşi masă a

 privighetorilor observ ca o santinelă

stângace vântul din colţul străzii cum se

opreşte în haită, cum bate în geamuri până

ce se aprinde o veioză undeva în josul luncilor –

e a nouăsprezecea noapte, Doamne, când gunoierul

doarme, ca un copil înfiat al naturii,

pe meterezele ploii.

Capcana de greieri

Îmi cădea umbra în ochi din greşeală

atât de mult te-am privit încât mă

fluierau mierlele-n uşa pe care

ştii bine n-am mai ­deschi­s-o la nimeni

orga acelei iluzii nu am s-o uit

niciodată,

gândul ei sună în iarbă

ca o capcană de greieri ce spintecă roua

în trestii – acolo am stat până-a tras

barcagiul la mal alaiul de alge

ce frumos se exprimă în rănile apei

franjurii curcubeului…

Menuet

Încet, mă viscoleam de fluturi,

trufie pururi a mea,

secunde moarte ce le scuturi

dintr-un palton, într-o livrea

sperând să te găsesc în ochii

destinului ce te-o pierdea.

Dar cărţile erau făcute,

zăceau pe jos, pe duşumea,

venea un orb să te sărute

pe răcoroasă umbra ta,

iubita mea, neprefăcute

sunt rănile de mahala.

Romanţă

Mireasa mea de păpădie

Cu paşii lupului pierduţi

În gândul frunzelor de seară

Aroma lor mi-o împrumuţi

Căci vine vara ca seninul

Destinului muşcat de crin

Cu degetul pe buze vântul

Îşi culcă şarpele-n pelin

Desprinde rodia din ramuri

Şi râde până ne-om trezi

E interzis aici infernul

Căinţei de a doua zi…

Comentarii

Mulțumiri (22 Dec, 12:38)
Cititor

Nu numai Vrancea literară a rămas mai săracă după prematura strămutare a poeților Dumitru Pricop și Ion Panait pe tărâmul veșniciei, ci și Buzăul care îi primea cu brațele deschise la manifestările culturale al căror amfitrion era delicatul condeier îndreptățit la neuitare, Gheorghe Istrate.

Raspunde

Stiri Agerpres

Campanie pentru alegerile prezidențiale din Franța: Macron pierde din avantajul în sondaje
Miercuri, Februarie 22, 2017 02:07 AM

Două dintre cele mai recente sondaje de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din Franța arată că Emmanuel Macron (foto) se află la egalitate cu Francois Fillon, relatează Reuters. Un al treilea sondaj îl cotează pe candidatul de centru chiar mai slab decât pe fostul premier conservator.

Un britanic eliberat de la Guantanamo a comis un atentat sinucigaș în Irak (presă)
Miercuri, Februarie 22, 2017 01:42 AM

Autorul unui atentat sinucigaș împotriva forțelor irakiene de lângă Mosul era un cetățean britanic, fost deținut la Guantanamo (foto), potrivit postului BBC, preluat de DPA.

Brexit: Reprezentanții Londrei se angajează în dialoguri bilaterale
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:58 AM

Premierul britanic Theresa May l-a primit marți la Londra pe Emanuel Macron (foto), candidat de centru la președinția Franței, pentru a discuta despre retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează AFP.

Fotbal: Atletico Madrid, cu un pas în sferturile Ligii Campionilor, după 4-2 cu Bayer, la Leverkusen
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:19 AM

Atletico Madrid a făcut un pas important spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, grație victoriei cu scorul de 4-2 pe terenul formației germane Bayer Leverkusen, în prima manșă a optimilor de finală.

Fotbal: Manchester City - AS Monaco 5-3, în optimile Ligii Campionilor, după un meci spectaculos
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:01 AM

Manchester City a învins cu scorul de 5-3 (1-2) formația AS Monaco, marți seara, pe teren propriu, la capătul unui meci cu răsturnări spectaculoase de scor, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Feb, 19:39 Adevarul, adevarat!
Neacsu Daniel a comentat pentru articolul Scandal la Liceul „Radu Vlădescu“ din Pătârlagele după reducerea numărului de clase:
Ceea ce nu vor sa inteleaga cei din Isj este faptul ca in zona sunt copii atat pentru cele 4 clase de la LTRV cat si pentru clasele de la LTNI Nehoiu si cele de la Lic. teh. Ptg, ba chiar si mai multi, deci reducerea nu era necesara la acest liceu.
21 Feb, 18:24 Pacat
Alex a comentat pentru articolul Scandal la Liceul „Radu Vlădescu“ din Pătârlagele după reducerea numărului de clase:
Nu se poate compara Liceul Tehnologic cu Liceul Teoretic din Patarlagele, cum nu se poate compara nici cu cel din Nehoiu. Elevii mai buni din Nehoiu vin sa invete carte la liceul de traditie din Patarlagele. Reducerea claselor la liceu, inseamma pierderea unor copii buni care se vor duce la tehnologic. Treaba e clara, TARA TE VREA PROST ,esti mai usor de manipulat.
21 Feb, 17:06 concurs
corect a comentat pentru articolul Val de demisii, la Buzău, în rândul noilor directori de şcoli după nota minstrului Educaţiei:
Asta asa este...e Romania, doar.Toti vrem nimeni nu face nimic.Cati dintre cei de aici ar avea curajul sa facă unmemoriu si sa meargă la isj cu tv , mai departe la minister...cum au făcut cu protestele jos Grindeanu?!
Google PageRank Checker