Cultură

Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Ioan Baba

Ioan Baba este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani din Banatul din afara graniţelor ţării şi nu numai. Este poet, jurnalist, publicist, traducător şi editor, născut la 25 noiembrie 1951 (îi spunem, cu oarecare întârziere,  „La mulţi ani!)  în localitatea Seleuş din Banatul de Sud, Serbia. Studiile gimnaziale le-a făcut în localitatea natală. Apoi a urmat Şcoala de Economie din Alibunar, ca mai apoi să absolve Facultatea de Drept din Novi Sad.

Din anul 2003 este vicepreşedintele Societăţii de Etnografie şi Folclor din Voivodina. A scris mult şi a publicat în limba română la revistele Libertatea, Tribuna Tineretului şi Lumina (din Serbia), iar în limba sârbă la Glas omladine şi Savremenost. Tot în acei ani a ocupat funcţii redacţionale la Postul de radio din Novi Sad al programului în limba română (1981 – 1989). Din anul 1995 Ioan Baba devine redactorul-şef al revistei Lumina din Pancevo.

Debutul în literatură are loc în anul 1984 cu volumul de versuri „Popas în timp”. După acest prim volum, publică alte şi alte volume. După anul 1989 este destul de prezent în revistele literare şi în editurile din România. Ceea ce a urmat după ruperea zăgazurilor din anul 1989 şi acţiunile de (re)cunoaştere a tuturor creatorilor de frumos în limba română şi de naţionalitate română, indiferent de locul de domiciliu, Ioan Baba a reuşit să se impună în circuitul universal al valorilor literare. Astfel, în mai multe rânduri, edituri din Timişoara, Iaşi, Drobeta Turnu Severin şi Chişinău îi publică volumele, concomitent cu cele din Banatul sârbesc, ajungând la peste 25 de titluri publicate.

Volumele sale au fost apreciate atât în Serbia cât şi în România, fiind premiate la diferite concursuri şi festivaluri. Amintesc numai câteva din panoplia bogată a poetului Ioan Baba: Premiul „Eminescu” (Drobeta Turnu Severin, 1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2000), Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” (Alba Iulia, 2001) şi Premiul „Ethos românesc” la Salonul Internaţional de Carte Românească (Iaşi,. 2004).

Ioan Baba nu s-a rezumat numai la activitatea sa de creator. El este şi un important traducător al autorilor români în limba sârbă, dar şi al multor scriitori sârbi în limba română. Astfel transferul multicultural dintre cele două ţări nu a avut de suferit. Ca urmare a activităţilor sale pe tărâm cultural a fost primit ca membru al Societăţii ziariştilor din Voivodina, al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina şi ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timiş.

Gabriela Rusu-Păsărin a sintetizat într-un mod absolut încântător unele pepite din creaţia unui scriitor român contemporan: „Din volumul «În urechea timpului» vă oferim câteva frânturi de versuri cu valoare de aforisme, generatoare a unei stări de reflecţie în faţa timpului ascuns în «cuibul ochiului»: «Căutând viitorul/ Vânând anii pe amintiri» (Anunţ), «Când a ridicat mâinile/ I-a căzut capul» (Predare), «Vântul mângâie malurile/ Apa bate gândurile» (Ţărmul) şi «Ne ivim într-un chiot/ Ne ascundem într-o jale» (În trecere)”.

Din tot ceea ce am citit şi aflat despre Ioan Baba, recunosc că am rămas cu senzaţia că acesta este unul dintre importanţii scriitori de limbă română ce a trudit în spiritul ei aproape de tâmpla ţării. În documentarea mea am constatat că sunt mulţi, cu mult mai mulţi decât mi-aş fi închipuit la începutul demersului meu. Vom avea parte de noi şi noi surprize.

Cântecul mierlei

Cu macii cornuţi

S-a-mpodobit covorul

Lanului de grâu.

Vălătuci de praf,

În privirea sonoră

Tropotul cailor.

Vară fierbinte

Ţăranii se scaldă în

Marea de soare.

Bilanţul anilor

Tata îşi ascunde iarna sub căciulă

Urcă dealul de la Banstol

Făcând anii mărunţi

Pe Aleea Românească

Alături cu nepoţii

Traversează mai uşor

Iezii fac socoteala

Mângâie memoria ridurilor

Din oglinda timpului de pe faţă

La despărţire fiecare om seamănă cu altcineva

Tata înalţă căciula din blană fină

Şi albul zboară-n palma primăverii

Povara coboară-n spinare

În drum spre Banat

Spune că şesul cu râurile-i verzi

Pocneşte-n muguri de cireş

Şi-n spice de grâu lăptoase

Apoi ne mai întreabă

Când veniţi în peisajul mirific

Să lustruim cristalul anilor

Şi-n strada mare de altă dată

Păpuci făloşi

Până seara târziu

mama stătea cu ochii lângă lampă

şi-mi făcea păpuci din lână colorată.

Le ziceam – păpuci făloşi,

fiindcă au fost împănaţi

la vârful degetelor.

Când au fost terminaţi

s-a făcut proba

pentru ca să nu-mi strângă piciorul.

Apoi i-am dus la uica Tie

să-i tălpuie cu pielea de taur arămie

pe care tata a ­cumpăra­t-o la târg.

Cât de mândru eram de Paşti!

Frumoasă era şi traista ţesută

cu care mă duceam la sărbători cu

colacu.

Numai că păpucii

se rupeau cam repede

căci mai băteam mingea cu ei…

Atunci mama făcea altă pereche cu tentă arămată.

În strada mare

În adâncul tăcerii de soare

În strada mare

În privirea sonoră

Nechezatul cailor

Tropotul lor în vălătuci de praf

Scârţâitul trăsurilor ticsite

Şi ţipătul dureros al gâştelor

Şi pocnetul biciului

Şi tălăngile-n onomatopei

Tot mai puţin ţărani

Cu frunţile înecate-n sudoare

Trezirea

Cât nectar în flori

Atâta băutură

Pentru albine.

Zburdalnic – semeţ

Primăvara a intrat

Şi-n ied – şi-n copil

Pe mâna fetei

Buburuza umbla – şi

După ea ochii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker