Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Ioan Baba
Ioan Baba este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani din Banatul din afara graniţelor ţării şi nu numai. Este poet, jurnalist, publicist, traducător şi editor, născut la 25 noiembrie 1951 (îi spunem, cu oarecare întârziere, „La mulţi ani!) în localitatea Seleuş din Banatul de Sud, Serbia. Studiile gimnaziale le-a făcut în localitatea natală. Apoi a urmat Şcoala de Economie din Alibunar, ca mai apoi să absolve Facultatea de Drept din Novi Sad.
Din anul 2003 este vicepreşedintele Societăţii de Etnografie şi Folclor din Voivodina. A scris mult şi a publicat în limba română la revistele Libertatea, Tribuna Tineretului şi Lumina (din Serbia), iar în limba sârbă la Glas omladine şi Savremenost. Tot în acei ani a ocupat funcţii redacţionale la Postul de radio din Novi Sad al programului în limba română (1981 – 1989). Din anul 1995 Ioan Baba devine redactorul-şef al revistei Lumina din Pancevo.
Debutul în literatură are loc în anul 1984 cu volumul de versuri „Popas în timp”. După acest prim volum, publică alte şi alte volume. După anul 1989 este destul de prezent în revistele literare şi în editurile din România. Ceea ce a urmat după ruperea zăgazurilor din anul 1989 şi acţiunile de (re)cunoaştere a tuturor creatorilor de frumos în limba română şi de naţionalitate română, indiferent de locul de domiciliu, Ioan Baba a reuşit să se impună în circuitul universal al valorilor literare. Astfel, în mai multe rânduri, edituri din Timişoara, Iaşi, Drobeta Turnu Severin şi Chişinău îi publică volumele, concomitent cu cele din Banatul sârbesc, ajungând la peste 25 de titluri publicate.
Volumele sale au fost apreciate atât în Serbia cât şi în România, fiind premiate la diferite concursuri şi festivaluri. Amintesc numai câteva din panoplia bogată a poetului Ioan Baba: Premiul „Eminescu” (Drobeta Turnu Severin, 1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2000), Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” (Alba Iulia, 2001) şi Premiul „Ethos românesc” la Salonul Internaţional de Carte Românească (Iaşi,. 2004).
Ioan Baba nu s-a rezumat numai la activitatea sa de creator. El este şi un important traducător al autorilor români în limba sârbă, dar şi al multor scriitori sârbi în limba română. Astfel transferul multicultural dintre cele două ţări nu a avut de suferit. Ca urmare a activităţilor sale pe tărâm cultural a fost primit ca membru al Societăţii ziariştilor din Voivodina, al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina şi ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timiş.
Gabriela Rusu-Păsărin a sintetizat într-un mod absolut încântător unele pepite din creaţia unui scriitor român contemporan: „Din volumul «În urechea timpului» vă oferim câteva frânturi de versuri cu valoare de aforisme, generatoare a unei stări de reflecţie în faţa timpului ascuns în «cuibul ochiului»: «Căutând viitorul/ Vânând anii pe amintiri» (Anunţ), «Când a ridicat mâinile/ I-a căzut capul» (Predare), «Vântul mângâie malurile/ Apa bate gândurile» (Ţărmul) şi «Ne ivim într-un chiot/ Ne ascundem într-o jale» (În trecere)”.
Din tot ceea ce am citit şi aflat despre Ioan Baba, recunosc că am rămas cu senzaţia că acesta este unul dintre importanţii scriitori de limbă română ce a trudit în spiritul ei aproape de tâmpla ţării. În documentarea mea am constatat că sunt mulţi, cu mult mai mulţi decât mi-aş fi închipuit la începutul demersului meu. Vom avea parte de noi şi noi surprize.
Cântecul mierlei
Cu macii cornuţi
S-a-mpodobit covorul
Lanului de grâu.
Vălătuci de praf,
În privirea sonoră
Tropotul cailor.
Vară fierbinte
Ţăranii se scaldă în
Marea de soare.
Bilanţul anilor
Tata îşi ascunde iarna sub căciulă
Urcă dealul de la Banstol
Făcând anii mărunţi
Pe Aleea Românească
Alături cu nepoţii
Traversează mai uşor
Iezii fac socoteala
Mângâie memoria ridurilor
Din oglinda timpului de pe faţă
La despărţire fiecare om seamănă cu altcineva
Tata înalţă căciula din blană fină
Şi albul zboară-n palma primăverii
Povara coboară-n spinare
În drum spre Banat
Spune că şesul cu râurile-i verzi
Pocneşte-n muguri de cireş
Şi-n spice de grâu lăptoase
Apoi ne mai întreabă
Când veniţi în peisajul mirific
Să lustruim cristalul anilor
Şi-n strada mare de altă dată
Păpuci făloşi
Până seara târziu
mama stătea cu ochii lângă lampă
şi-mi făcea păpuci din lână colorată.
Le ziceam – păpuci făloşi,
fiindcă au fost împănaţi
la vârful degetelor.
Când au fost terminaţi
s-a făcut proba
pentru ca să nu-mi strângă piciorul.
Apoi i-am dus la uica Tie
să-i tălpuie cu pielea de taur arămie
pe care tata a cumpărat-o la târg.
Cât de mândru eram de Paşti!
Frumoasă era şi traista ţesută
cu care mă duceam la sărbători cu
colacu.
Numai că păpucii
se rupeau cam repede
căci mai băteam mingea cu ei…
Atunci mama făcea altă pereche cu tentă arămată.
În strada mare
În adâncul tăcerii de soare
În strada mare
În privirea sonoră
Nechezatul cailor
Tropotul lor în vălătuci de praf
Scârţâitul trăsurilor ticsite
Şi ţipătul dureros al gâştelor
Şi pocnetul biciului
Şi tălăngile-n onomatopei
Tot mai puţin ţărani
Cu frunţile înecate-n sudoare
Trezirea
Cât nectar în flori
Atâta băutură
Pentru albine.
Zburdalnic – semeţ
Primăvara a intrat
Şi-n ied – şi-n copil
Pe mâna fetei
Buburuza umbla – şi
După ea ochii.