Este un scriitor român ce s-a născut la data de 16 mai 1938 în municipiul Slobozia din judeţul Ialomiţa. După absolvirea liceului din Turnu Măgurele a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în anul 1964. A lucrat în redacţia diferitelor publicaţii literare. La prestigioasa revistă „Contempo­ranul” a ocupat funcţia de publicist-comentator încă din anul 1974.

După decembrie 1989 lucrează ca redactor şi redactor şef-adjunct la Agerpres, apoi consilier în Ministerul Culturii, redactor la publicaţia „Cultura naţională” şi la Editura Academiei Române,

redactor-şef la revista „Al­bi­na”. A debutat în anul 1959 în revista „Luceafărul”, iar prima carte a fost în anul 1972, sub titlul publicată, „Adierea tărâmului“. După aceea a mai publicat peste 20 de volume, dintre care şase sunt dedicate copiilor, la edituri prestigioase: Eminescu, Cartea românească, Albatros, Ion Creangă ş.a. A fost şi este un nume prezent în revistele literare: Tribuna, Luceafărul, România literară, Contemporanul, Cronica, Ateneu, Literatorul, Spaţii culturale, Antares, Argeş, Ramuri, Literatorul, Oglinda literară etc.

Despre opera lui Florin Costinescu s-au pronunţat personalităţi importante ale literaturii române: Laurenţiu Ulici, Marian Popa, Mircea Iorgulescu, Romul Munteanu, Alexandru Piru, Eugen Negrici şi mulţi alţii. Încununarea activităţii sale literare a avut loc în anul 1978, când a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România. Romul Munteanu scria despre creaţia sa, surprinzând-o cel mai bine: „Nostalgic şi ironic, erotic şi reflexiv, naturist şi urban, Florin Costinescu trece cu uşurinţă de la poezia anotimpurilor la poezia clipei. Evident sau latent, erosul este acela care declanşează stările sale de reverie. Registrul literar al scriitorului se schimbă în funcţie de anumite stări poetice, pendulând între rima clasică, versul liber, balada parodică, ironico-nostalgică şi tonurile uşor desuete de romanţă, căutate, de altfel, în mod programatic”. Din aceste motive, şi nu numai, vă propun să lecturaţi poeziile lui Florin Costinescu.

Distanţe

m-ai întrebat care e definiţia

neantului

şi ţi-am arătat distanţa

dintre luciul de apă şi stea;

mi-ai spus:

aceasta nu poate fi definiţia neantului,

materia nu este neant,

spaţiul măsurat de arătătorul tău

poate fi însămânţat cu speranţe;

am căutat atunci alte repere;

distanţa dintre un număr şi o pasăre în zbor

dintre umbra unui copac şi relicva de lut

din adâncul pământului,

tu mi-ai spus: neantul trebuie căutat

numai acolo unde poate exista:

oare nu-l vezi stând princiar

picior peste picior

în fotoliul atâtor cuvinte?

Revenire la Histria

Într-o vară la Histria…

După-amiaza intrase în ziduri

ca un duh al locului şi ne privea

de acolo,

fiecare din noi eram mai tineri

cu trei mii de ani;

faţă de cine?

faţă de ce?

La întrebările acestea ne-a răspuns

tăcerea scorojită

ca pieile de şerpi –

relicve între alte relicve,

un ciob,

o inscripţie roasă,

o piatră informă,

o cărămidă,

soclul unei statui

şi peste tot

apăsarea egală a timpului

la Histria veacul

are ieşire la mare…

Peisaj

Numele tău scris pe o frunză

de nufăr în mijlocul lacului

de zborul unui fluture rătăcit.

Şi eu înotând

spre a-l citi literă cu literă

de parcă nu l-am rostit

niciodată…

În mijlocul pădurii

Ai învăţat, în sfârşit, să citeşti în arbori,

fiecărui trunchi i-ai dat numele unei litere,

de aceea tu silabiseşti cuvântul iubire

altfel decât mine,

de aceea în mijlocul pădurii

privindu-te

amuţesc,

nimic nu înţeleg ce se petrece

în juru-mi.

Portret

Casa bătrânului anticar

este uşor de găsit

după coperţile

imprimate pe ziduri,

Neapărat se află

pe o stradă veche,

în pantă,

numărul este incert,

şters de rumoarea trecătorilor,

Dacă îi baţi la uşă

el întreabă atât –

titlul,

autorul şi anul;

apoi îşi pune roba tăcerii…

Mâinile lui roase de litere

alunecă pe coperte

ca peste un foc sacru

atunci aprins,

de propria-i inimă.

DISTRIBUIȚI
loading...