Clelia Ifrim s-a născut în București, unde locuiește și acum, al cărui tată, Gheorghe (1924 – 1997), a venit pe lume la Pietroasa, jud. Buzău, lângă Cloșca cu puii de aur. În copilărie și-a petrecut câteva veri în satul tatălui, pe care le păstrează vii în amintirea sa. Până acum a publicat poezie, teatru, proză scurtă, traduceri, eseuri.
A debutat cu poezii în revista „Luceafărul” în anul 1979. Pe marginea acestora, Aurel Dragoș Munteanu scria: „Există în aceste poezii o încordare a gândului, o exactitate a expresiei ce traduc suferința artistului”. Editorial, debutează în volumul colectiv de proză scurtă, „Debut”, la Editura „Cartea Românească”, în anul 1986.
Semnătura sa a apărut și apare în diverse reviste literare din țară și străinătate, din care amintesc România literară, Luceafărul, Arca, Vatra, Steaua, Contrapunct (România), The Mainichi Daily News, The Asahi Shimbun/ Teh Herald Tribune, Ko, Mushimegame, The Mie Times (Japonia, Caietele Internaționale de Poezie, Origini, The Modern Haiku, Lynx – a journal for linking poets (SUA). Până în prezent a publicat peste 20 de cărți. Clelia Ifrim apare și în câteva antologii de poezie, printre ele și de haiku. Doresc să amintesc titlurile câtorva din cărțile sale: „MY LOVED JAPAN” (carte în limbile română, engleză, franceză și germană, 2011), „Copiii Casei Regale” (teatru, 2012), „Cui aparține ziua de ieri?” (microroman, 2012), Despre natura sufletului/ Sur la nature de l’âme” (versuri, ediție bilingvă româno-franceză, 2013), „Cloșca cu puii de piatră/ The hatching hen and her stone chicks” (versuri, ediție bilingvă româno-engleză, 2014). Versiunea în limba engleză îi aparține autoarei.
Clelia Ifrim este o recunoscută autoare de haiku chiar în patria de origine, Japonia. De asemenea, este autoarea unor eseuri apreciate despre această poezie cu formă fixă. A obținut numeroase premii naționale și internaționale. Amintesc numai două: Grand Prix for haiku în limba engleză la Festivalul Matsuo Basho, Japonia, 2011, și Premiul Național „Vasile Voiculescu”, Pârscov, 2015, pentru cartea de poezie „Cloșca cu puii de piatră”.
Este foarte apreciată în Japonia. Acest fapt a făcut ca două dintre poemele sale să fie selectate de Agenția Spațială Japoneză – JAXA – și depozitate pe modulul spațial Kibo de pe Stația Spațială Internațională. Recunoașterea valorii sale literare s-a materializat, în afara unor premii importante, și prin primirea sa în Uniunea Scriitorilor din România.
Mai este membră a Asociației Internaționale a Scriitorilor și Artiștilor – IWA – din SUA, a Asociației Universale a Poeților Japonezi, JUNPA, Japonia și membră de onoare pe viață a Fundației pentru Cultură „Naji Naaman” din Liban. Japonezul Hidenori Hiruta, de la Akita International, care a tradus în japoneză cartea MY LOVED JAPAN scrie: „Te rog, citește această carte și plonjează tu însuți în universul unui foarte original gânditor și artist, a cărui sensibilitate umple inima fiecărui cititor cu cea mai subtilă muzică a cuvintelor și ideilor pe care le-ai ascultat vreodată”.
Nouă, cei care ne încumetăm să-i citim cărțile, nu ne rămâne decât să ne convingem de valoarea lor și să dedicăm mai mult timp lecturii.
Dealul
Nu știu dacă această colonie de pământ
care se rănește în fiecare zi de moarte
face parte din mine.
Probabil că da. Probabil că eu o hrănesc
și când stă jumătate sub pământ
eu sortez viii și morții.
Probabil că eu îi car pe ultimii în spate
pe rând, la groapa albastră.
Nu știu nimic din toate acestea.
Nu simt nimic.
Numai o pânză pe față
care respiră odată cu mine
și urcă dealul odată cu mine.
Cartof nou
Nopțile golite de sânge,
albe ca niște crini,
la capătul fiecărui drum,
ascunse, odihnitoare.
Prin uliți înalte de piatră
subsolurile orașului se varsă-n cer
în timp ce cocoșul
își leapădă penele a treia oară
lângă luna ca un cartof nou.
Bal în cartier
Se scaldă-ntr-un robinet deschis
Strălucitoarea plictiseală.
I-ar trebui o rochie de bal,
pudriera
și dinții de coral.
Cântați cavaleri!
O dată la o mie de ani
Scriu între doi munți.
O dată la o mie de ani vine o mierlă
să-și depună ouăle.
Un ou crește și se face munte.
Scriu între trei munți.
O dată la o mie de ani vine o furnică
să-și odihnească picioarele.
Un picior răsare și se face munte.
Scriu între patru munți.
O dată la o mie de ani vine o umbră
să-și îngroape oasele.
Un os sparge gingiile
și răsare ca un dinte sau ca un munte.
Scriu între cinci munți.
O dată la o mie de ani
vine o mierlă, o furnică și o umbră
să se dezgroape.
Groapa crește și se face munte.
Scriu între șase munți.
O dată la o mie de ani mă duc până acolo
să văd cine scrie între șapte munți.
Cloșca cu puii de piatră
A fost o dată și doar o dată
cloșca cu puii de piatră,
un munte mare cu multe văi,
cloșca de piatră cu puii săi.
Timpul trece, ca o boare
cloșca de piatră știa să îl măsoare,
și de aici până la ultima stea,
puii de piatră stăteau cu ea.
A fost cândva, hotar de vreme,
cloșca de piatră s-a început a teme,
și muntele s-a rupt în șapte ape
puii de piatră, de pulbere să-i scape.
Dar praful ca o pulbere de boare,
cloșca de piatră n-a vrut să-i măsoare,
și muntele de piatră cu multe văi
a tras-o după el și după puii săi.
