Ana Blandiana este pseudonimul literar folosit de Otilia Valeria Coman. Ea s-a născut la data de 25 martie 1942 la Timișoara. În afară de faptul că este o scriitoare valoroasă, mai este cunoscută și pentru lupa sa pe tărâmul libertăților civice. Ana Blandiana este fiica preotului ortodox Gheorghe Coman. După instaurarea regimului comunist preotul a fost arestat ca „dușman al poporului”. Ca urmare a faptului că era copila unui deținut politic, Ana Blandiana a avut de așteptat patru ani până i s-a permis să susțină examenul la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Pseudonimul și l-a luat tocmai pentru a evita viitoarele probleme legate de activitatea trecută a tatălui său. Acest pseudonim este luat de la numele satului natal al mamei sale, satul Blandiana, din județul Alba.
Debutul literar este consemnat după absolvirea facultății și s-a produs în revista Tribuna, cu versuri. Primul volum publicat se intitulează „Persoana întâia plural” și evenimentul a avut loc în anul 1964. Până în acest moment, Ana Blandiana a publicat 29 de volume de versuri, 14 de eseuri, cinci de proză și 44 de traduceri. Scriitoarea a fost tradusă în 26 de limbi ce au însumat 60 de titluri. Această vastă activitate literară i-a adus notorietate și numeroase premii literare. Dintre aceste amintesc câteva: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie (1969); Premiul pentru poezie al Academiei Române, (1970); Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1982); Premiul internațional „Herder”, Viena (1982); Premiul Național de Poezie (1997); Premiul „Opera Omnia” (2001); Premiul internațional „Vilenica” (2002) și Premiul „Poetul European al Libertății”, Gdansk (2016).
Este membru corespondent al Academiei Române (din 2016). Ana Blandiana nu a fost o persoană comodă pentru regimurile din România. Înainte de 1989 i-a fost luat dreptul la publicare în trei rânduri. Disidența sa i-a fost atribuită după apariția unui volum despre motanul Arpagic, personaj ce s-ar fi identificat cu Ceaușescu. După 1990 este printre fondatorii Alianței Civice, ce s-a constituit într-o opoziție la noul regim. În anul 1993 este inițiatoarea, împreună cu Romulus Rusan, soțul său, a Memorialului Sighet. Ana Blandiana și-a completat opera poetică prin publicarea unor traduceri, eseuri și articole de analiză politică.
Portretul, nu numai literar, al Anei Blandiana nu ar fi complet dacă nu am spune că a întreprins numeroase călătorii de studiu și informare în numeroase țări, că a urmat, ca urmare a unor burse de studii, Iowa Univeristy (SUA) și Heidelberg Universität, DAAD Berlin. Sunt convins că cititorii ziarului Opinia știu mult mai multe lucruri despre omul și scriitorul Ana Blandiana. Eu, aici, am dorit să fac o invitație la lectură, indiferent de nume. Citind poate devenim mai buni și mai înțelepți.
Știu puritatea
Știu, puritatea nu rodește,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.
Albaștri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florile în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.
Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poți dacă vrei să nu te naști,
Dar dacă ești te și îngropi.
E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?
Între tăcere și păcat
Ce-o să alegi – cirezi sau lotuși?
O, drama de-a muri în alb
Sau moartea de-a învinge totuși…
Ochiul închis
Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărâmându-se cu zgomot
ca o alună între dinți.
Cât timp voi mai putea fura din somn?
Cât timp o voi mai ține-n viață?
Privesc cu disperare
și mi-e câinește milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.
Psalm
Tu care ai învățat urșii să doarmă
O iarnă întreagă
De ce nu mă-nveți ce e somnul?
Nu ți-l cer de tot.
Tu știi,
Sunt prea modestă
Pentru moarte.
Dar cine, navigând
Pe ochii mei deschiși,
Nu ți-ar cerși
Un vânt de neființă?
Despre țara de unde venim
Hai să vorbim
Despre țara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân’ la pământ
Și dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Și florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Și sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipsește decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ți-e somn.
Pereche
Și vom rămâne în eternitate
La fel de tineri cum suntem acum
Când miezul morții-n turnul tâmplei bate
Plecând pleoape roșii pe gropi adânci, cu scrum?
Vom fi și-n moarte tot ușor de-nfrânt
Și nu vom înțelege nici atunci
Sensul acelui strivitor cuvânt
Rotindu-se-n absurdele porunci?
Tot tineri și frumoși fără-ncetare,
Mereu împleticiți în lungi priviri,
Vom fi jertfiți mereu pe alte-altare
Și neacasă, veșnic nicăieri?
Apleacă-te pe brațul meu când mor,
Lasă-te-nvins de legea lor străveche.
Nouă ni-e dat în schimbul tuturor
Norocul de a fi pereche.
