40 de buzoieni cu vârste de până la 40 de ani au contractat, în ultimele două săptămâni, virusul care provoacă rujeola. În această situaţie, specialiştii, pe de o parte, trag un semnal de alarmă şi-i îndeamnă pe părinţi să-şi vaccineze copiii, iar pe de altă parte, solicită Ministerului Sănătăţii o nouă tranşă de vaccin. Reprezentaţii Direcţiei de Sănătate Publică Buzău spun că  de la minister au  venit asigurări că,  în cel mai scurt timp, vor ajunge în judeţ încă 2.000 de doze. În prezent, cei care vor să se imunizeze o pot face la medicul de familie sau îşi pot procura din farmacii serul pentru imunizarea împotriva rujeolei.

În perioada 16-20 aprilie, Buzăul a raportat Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile 30 de cazuri, iar în perioada 23-27 aprilie încă nouă cazuri.

 „Am ajuns la 78 de cazuri confirmate, cazuri izolate care nu s-au dezvoltat în focare“, spune medicul epidemiolog Carmen Scântei despre situaţia îmbolnăvirilor de rujeolă în judeţul Buzău. Pe lângă acestea, sunt însă alte circa 25- 30 cazuri care aşteaptă confirmare sau infirmare în urma analizelor.

La această situaţie s-a ajuns şi ca urmare a refuzului sistematic din partea unor părinţi de a-şi vaccina copiii. Cu toate acestea, trebuie să spunem că, totuşi, plaja de vârstă a celor îmbolnăviţi este foarte mare; sunt bolnavi cu vârste de la patru luni până la 40 de ani. Şi asta pentru că persoana infectată poate răspândi virusul făra să fie conştientă de acest lucru, având în vedere că boala poate fi transmisă cu patru zile înainte de apariţia erupţiilor cutanate. Direcţia de Sănătate Publică a solicitat ca toţi părinţii care până acum au refuzat să-şi vaccineze copilul să se adreseze medicului de familie. Pe de altă parte, şi medicii de familie au primit recomandarea să aibă grijă ca cei care nu au primit nicio doză de vaccin până la această dată, indiferent de vârstă, să fie protejaţi.

Pe fondul complicaţiilor, această boală poate duce chiar la deces. De la debutul perioadei de monitorizare a rujeolei nu au fost înregistrate, din fericire, focare. Totuşi, situaţia este alarmantă. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 27 aprilie,  este 12.648, din care 50 de decese. În săptămâna 23-27aprilie au fost raportate Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile încă 280 de cazuri nou confirmate în 15 judeţe, printre care şi judeţul Buzău

Rujeola poate fi o boală gravă la toate grupele de vârstă, însă este deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de cinci ani şi la adulţii cu vârste peste 20 de ani. Conduce frecvent la complicatii severe, cum ar infectiile pulmonare joase, infecţii ale creierului şi infecţii bacteriene secundare ce necesită tratament cu antibiotic.

Rujeola este o boală care se transmite de la om la om. Virusul rujeolic trăieşte în secreţiile nazale şi faringiene ale persoanei infectate. Prin urmare, se poate răspândi la alte persoane prin tuse şi strănut. Virusul poate trăi timp de până la două ore în aer sau pe diferite suprafeţe, deci este foarte important să fie păstrată distanţa faţă de persoana infectată.

DISTRIBUIȚI