Anca Elena PORORO
Arhivele Naţionale ale României în Buzău

La finalul Primului Război Mondial lumea era schimbată. Impactul cutremurător din punct de vedere demografic, social şi economic al războiului în România şi situaţia celor care au avut de suferit traume fizice şi psihologice au condus la crearea Oficiului Naţional al Invalizilor, Orfanilor şi Văduvelor de Război (IOVR), în anul 1920. Totodată, prin legea adoptată la 24 august 1920 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 119 din 2 septembrie 1920, se înfiinţează şi oficiile judeţene IOVR, subordonate Oficiului Naţional din cadrul Ministerului de Război.

La Buzău, Oficiul a luat fiinţă în luna noiembrie 1920, avându-l ca director pe generalul Gheorghe Spirescu şi şi-a început imediat activitatea, deşi nu dispunea de un local sau de mijloace.

Drept de împroprietărire şi scutiri de impozite

Oficiul judeţean IOVR acorda protecţie invalizilor de război, ajutoare materiale şi morale văduvelor şi orfanilor. Soldaţii reîntorşi acasă erau remuneraţi în funcţie de gradul de invaliditate, iar văduvele primeau o pensie, în funcţie de gospodăria pe care o deţineau şi de numărul de copii. Conform legii, puteau beneficia şi de brevete, scutiri de impozit şi prestaţii, drept de împroprietărire, scutiri de taxe şcolare pentru copii, reducere de 75% pe CFR, pe bază de carnet. De asemenea, primeau asistenţă medicală, medicamente, gratuitate în sanatorii, iar cei mai nevoiaşi şi cu infirmităţi grave aveau dreptul la îmbrăcăminte şi alimente din depozitele armatei.

Încă din anul 1921, la Oficiul judeţean Buzău s-a transmis un ordin de la centru, referitor la o colaborare cât mai activă cu autorităţile locale sau persoane particulare în vederea satisfacerii nevoilor urgente ale invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război. Ministrul de război trasa sarcina către Oficiul judeţean şi solicita ca, în cazul în care anumite autorităţi nu ar acorda ajutorul cerut, să fie semnalate „confidenţial” imediat.

În sarcina Oficiului judeţean revenea concentrarea informaţiilor privitoare la situaţia materială şi morală a acestor persoane, prin executarea recensământului lor. Prin intermediul Prefecturii, s-au înaintat primăriilor din judeţul Buzău formulare pentru recensământul invalizilor, orfanilor, văduvelor şi urmaşilor. Din cauza dificultăţii culegerii informaţiilor şi a lipsei de pregătire a celor care trebuiau să completeze formularele, datele solicitate se primeau destul de greu.

Foto 1

Familiile, îndemnate să adopte orfani de război

În căminul filialei „Invalizii din război” din str. Nae Sănescu nr. 36 (actualmente str. Bistriţei), invalizii lucrau în ateliere de croitorie şi cizmărie, încercând să revină la o viaţă normală.

În sprijinul ajutorării orfanilor, alături de societăţile aflate sub patronajul reginei Maria (Societatea Naţională „Crucea Roşie”, Societatea „Ocrotirea orfanilor de război”), Oficiul judeţean IOVR Buzău şi-a adus contribuţia lui în ameliorarea situaţiei orfanilor. La Buzău funcţiona orfelinatul Societăţii „Ocrotirea orfanilor” din str. Victoriei nr. 12, care era bine întreţinut, copiii erau bine îngrijiţi, li se asigura hrana şi asistenţa  medicală,  iar educaţia lor era asigurată de profesoare numite de Ministerul de Instrucţie.

Foto 2

Prin ordinul Ministerului de război nr. 93336 din 12 ianuarie 1921, se dispunea să se înceapă o amplă propagandă pentru a îndemna familiile şi în special oamenii cu stare (proprietari de mori, fabrici, ferme), pentru a lua în îngrijire şi a creşte câte unul sau mai mulţi orfani de război. În acest sens a fost lansată o „Invitaţiune” (foto 1), iar cei cărora li se încredinţau orfanii de război, trebuiau să respecte anumite condiţii şi să semneze un contract. (foto 2)

Numărul mare al invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război, constituie o sursă importantă pentru evidenţierea participării maselor populare din Buzău la Primul Război Mondial şi la cunoaşterea unor aspecte din viaţa economică, socială şi culturală a judeţului.

Modificările aduse prin legile din 1926, 1927, 1928, 1935 au vizat modul de subordonare a Oficiilor judeţene IOVR, ele fiind controlate şi îndrumate fie de prefectul judeţului, fie de comandantul cercului de recrutare.