Mădălina ANGHEL
Arhivele Naţionale Buzău

Numele acestei religii vine de la cuvântul din limba latină „adventus“, care înseamnă „venire“. Adventiştii sunt, aşadar, cei care aşteaptă împlinirea profeţiei biblice cu privire la a doua venire a Mântuitorului. Adventiştii cred în învăţătura originală a Bibliei, conform căreia ziua a şaptea a fost ziua în care Dumnezeu s-a odihnit după ce a creat lumea cu tot ce este pe ea, ziua de sâmbătă fiind însă ziua lor de închinare şi nu duminica, cum se întâmplă în cazul ortodoxismului.

Caracteristici ale religiei adventiste şi răspândirea în spaţiul românesc

Printre alte deosebiri faţă de credinţa ortodoxă se numără şi faptul că adventiştii nu practică botezul nou-născuţilor, membrii acestei biserici alegând singuri momentul în care să fie botezaţi cu apă.

Cea mai importantă sărbătoare a Bisericii Adventiste este „Sfânta Cină“, care se ţine de patru ori pe an şi care reface „Cina cea de Taină“, când Iisus le-a spălat picioarele ucenicilor şi apoi au mâncat împreună pâine nedospită şi au băut vin. O altă diferenţă ar fi că adventiştii nu îşi fac cruce, bisericile adventiste nu au cruci şi sălile de închinare nu sunt pictate.

Cu toate aceste diferenţe faţă de credinţa ortodoxă, adventismul început să se propage pe teritoriul actual al României în jurul anului 1869, primul misionar adventist fiind un fost preot catolic, de origine poloneză, Mihail Bellina Czechowski, acesta predicând  în oraşele din Transilvania. În Transilvania, printre români, maghiari şi saşi, aşteptarea revenirii Domnului a găsit mai mulţi entuziaşti decât oriunde în Europa.

Perioada interbelică a fost perioada în care adventismul a început să fie prezent şi în celelalte oraşe, târguri şi sate de pe actualul teritoriu al României, propagându-se prin intermediul comunităţii germane.

Adventismul în Buzău

Carte poştală reprezentând Catedrala şi turnul clopotniţă din Buzău, perioada interbelică

În această perioadă, în oraşul Buzău deşi nu putem vorbi de o perioadă tot la fel de fastă a adventismului, ca în Transilvania, de exemplu, au existat totuşi centre unde acesta s-a propagat. Documentele vremii din cadrul Episcopiei Buzăului ne arată că în judeţul Buzău propaganda adventistă a prins teren în comuna Târcov, unde s-a format un grup de cinci adventişti, şi anume Nae St. Păduraru, Anton St. Păduraru, Caloian St. Muhăilă, Constantin N. Marin, Petre Pantazi Luntraru.

În judeţul Râmnic însă, exista un număr mai mare de locuitori convertiţi la adventism. Aceştia erau întâlniţi în comunele Costieni, Domniţa, Dragosloveni, însă cei mai mulţi făceau parte din comuna Bordeşti (iniţial au fost opt adventişti care au convertit mai apoi un număr de 20 de locuitori). Printre motivele care au dus la creşterea numărului de adventişti se numărau lipsa preoţilor de la sate, dar mai cu seamă „lipsa preoţilor culţi, care să propage cu mai mult interes păstrarea credinţei strămoşeşti”, neexistenţa unui serviciu poliţienesc apt.

Declarația locuitorului comunei Domnița, Tudor Burtea, de revenire la ”buna credință”

Atitudinea generală a autorităţilor locale buzoiene a fost una de opoziţie asupra acestei religii. Această opoziţie se poate datora faptului că pe teritoriul Buzăului se afla un adevărat centru al credinţei ortodoxe, şi anume Episcopia.

În afară de acţiunile întreprinse de autorităţi, cum au fost rapoartele trimise de  Prefectura judeţului Râmnicu Sărat către Ministerul de Interne, pentru a-i supraveghea îndeaproape pe cei care făceau propagandă, au existat şi acţiuni particulare de stopare a fenomenului convertirii la adventism, cum a fost cea a preotului paroh al comunei Tâmboieşti, Alexandru. Acesta a  propus realizarea unor conferinţe la care să participe locuitorii trecuţi la adventism.

Astfel, printr-o scrisoare adresată Episcopiei Buzăului din 15 aprilie 1914, acesta arată că în urma slujbei ţinute în a treia duminică a Postului Mare, la Biserica Adormirea Maicii Domnului au fost chemaţi şi adventiştii din comunele Tâmboieşti şi Bordeşti. În urma unei „documentate predici”, aceştia au dat declaraţii că se leapădă de credinţa adventistă, trecând la credinţa ortodoxă naţională română.

Abia după recunoaşterea, prin decretul regal din 1946 şi prin legile cultelor din 1950 şi 1952, adventiştii au fost pentru prima dată în deplină legalitate juridică.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.