Lovitura de graţie pe care ar putea-o primi Regia Autonomă Municipală ar putea veni chiar din partea Primăriei, în cazul în care administraţia locală ar lua decizia de a debranşa de la sistemul centralizat de încălzire toate unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal din Buzău. Cel puţin acesta a fost anunţul primarului Constantin Toma: „Nu se poate aşa ceva! Să aruncăm cu banii buzoienilor pe fereastră. Să plătim facturi uriaşe către RAM şi să avem străzi neasfaltate niciodată sau făcute praf! De aceea, în 2018, vom cumpăra centrale pentru fiecare şcoală din Buzău. La facturile pe care le plătim acum, vă spun că în două luni vom amortiza investiţia. Când vor avea propriile centrale, directorii şi administratorii şcolilor le vor da mai încet când va fi mai cald şi se vor preocupa în general să reducă risipa. Îi vom monitoriza şi noi de la Primărie, îi vom lăuda pe cei care se vor conforma şi îi vom face de râs pe ceilalţi”, a spus Toma, citat de buzoienii.ro.

Este de remarcat faptul că, alături de finanţarea transportului în comun, Primăria Buzău a cheltuit cei mai mulţi bani în ultimii ani cu încălzirea sălilor de clasă din şcolile, liceele şi grădiniţele din Buzău.  Un exemplu deja “clasic” în acest sens îl reprezintă factura de încălzire din ianuarie 2017 de la Şcoala Generală nr. 11, în valoare de 85.000 lei ( 850 milioane lei vechi).

O asemenea mişcare, coroborată cu aplicarea directivei Uniunii Europene privind interzicerea subvenţiilor la încălzire, indiferent de sursa de finanţare, ar putea pune lacăt pe uşa Regiei Autonome Municipale. “Din aprilie 2018, Uniunea Europeană impune, printr-o directivă, eliminarea subvenţiilor la căldură. Fie că sunt plătite fie de guvern, fie de primării. Asta ar însemna că la Buzău consumatorii vor fi nevoiţi să plătească preţul real de 428 de lei. Dacă Guvernul României nu va negocia şi nu va obţine de la Uniunea Europeană o amânare – până în 2021, cum cere, de pildă, doamna Firea de la Primăria Bucureşti -, va trebui să ne conformăm”, a precizat Toma la o emisiune la Focus TV, unde a mai spus că, în condiţiile date, municipalitatea ar putea acorda sprijin buzoienilor racordaţi la reţeaua centralizată de încălzire care nu vor putea suporta preţul real al agentului termic, subvenţii în valoare de 3.000 lei pentru achi­ziţionarea de centrale termice de apartament. „Trebuie să ne gră­bim. Timpul trece, imediat vine luna aprilie. Chiar de săptămâna viitoare (aceasta, n.r.) voi merge la Galaţi, pentru a învăţa de la cei de acolo. Ei au procedat în acest fel, au acordat subvenţii de la primărie pentru cumpărarea de centrale”, a anunţat Toma.

2 COMENTARII

  1. Doamne Ajută! Această regie nu a făcu altceva decat să fie o supapă de evaporat bani publici. Dacă Primăria dă 2.000 de ron celor care vor să-și pună centrale, va face o mare economie!

Comments are closed.