Sport

Set luat campioanei de voleibaliștii Gloriei

• Arcada Galați – SCM Gloria Buzău 3-1 (-21, 21, 18, 19)

Ultima reprezentantă a Gloriei la startul noului sezon, cea de volei masculin, și-a făcut debutul în campionat sâmbătă seară, chiar pe terenul campioanei en-titre, Arcada Galați. A fost, de altfel, o revedere rapidă după duelul pe care cele două echipe l-au avut, tot la Galați, în urmă cu trei săptămâni, la Cupa ,,Arcada”. Dacă atunci a fost o victorie lejeră a gazdelor (3-0), altfel au stat lucrurile acum, în campionat.

Buzoienii au început mai bine partida, iar în primul set s-a mers cap la cap până la 15-15, după care Gloria a avut inițiativa și, deloc surprinzător, și-a adjudecat primul act la 21. Buzoienii și-au păstrat același nivel ridicat în continuare, iar echilibrul a fost nota dominantă. De fiecare dată, nou promovata din Crâng a început bine setul, dar gălățenii au știut să absoarbă ela­nul Gloriei și să încheie victorioși fiecare din urmă­toarele trei seturi: Setul II: 5-2, 10-9; Setul III: 5-1, 8-7 și 25-18 și Setul IV: 3-3, 6-6, 10-9 și 13-13.

În ciuda înfrângerii, echipa buzoiană a arătat că va fi un adversar pe care orice echipă va trebui să-l ia în considerare, mizând pe experiența și valoarea unor Coasă, B. Ene, Râpeanu ori brazilianul Alexander Marczewski Szot, care a fost, la Galați, principalul realizator al Gloriei, cu 26 de puncte.

Etapa viitoare, sâmbătă, la Sala Sporturilor, elevii lui Răzvan Parpală vor primi vizita Universității Cluj.

Divizia A1, Etapa 1, rezultate:

Arcada Galați – SCM Gloria Buzău 3-1

SCM Craiova – Știința Baia Mare 3-0

CSUV Timișoara – Volei Municipal Zalău 1-3

CSM Câmpia Turzii – Unirea Dej 1-3

Dinamo București – Universitatea Cluj 3-0

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker