Mult aşteptata sentinţă, amânată deja de trei ori, din dosarul „Mită la ministrul de Interne“, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu şi omul de ­afa­ceri Gheorghe Doloiu sunt judecaţi pentru spălare de bani proveniţi din mita primită pentru retrocedarea urgentă a unui teren de 15 hectare în municipiul Buzău, ar putea anunţa finalul unui alt proces cu nume importante implicate, disjuns din primul.

Este vorba despre cauza în care fostul deputat PNL de Buzău, ex-consilierul prezidenţial George Scutaru a fost, de asemenea, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru spălare de bani în campania electorală a PNL pentru alegerile din 2008. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, la începutul acestei luni, să amâne judecarea cauzei până anul viitor, stabilind termen în proces pentru data de 12 ianuarie 2018.

De altfel, nu este exclus ca amânarea repetată a sentinţei din dosarul din care s-a dijuns această cauză să fie motivul pentru care s-a dat un termen atât de lung.

În luna mai a acestui an, după un an şi jumătate de la trimiterea în judecată, în dosarul fostului consilier prezidenţial şi deputat PNL de Buzău George Scutaru, a fost dispusă de către instanţă o expertiză contabilă care să des­câlcească modul în care s-a finanţat în 2008 campania electorală a PNL. Solicitarea  a venit din partea procurorilor DNA care vor să afle în ce a constat, de fapt, relaţia comercială derulată în anul 2008 între SC QUICK MONITORING MEDIA – QMM S.R.L. şi SC ECHO INTERNATIONAL INDUSTRY SRL, firmă deţinută de un investitor chinez, care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală, dar şi cu alte societăţi comerciale. Decizia a venit după ce, la termenul din luna februarie, doi martori denunţători au afirmat, în faţa instanţei supreme, că au plătit 50.000 de lei unei firme „de partid“ pentru finanţarea campaniei electorale a PNL din anul 2008.

„Admite cererea de probe solicitată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi încuviinţează efectuarea unei expertize contabile cu următoarele obiective: 1. Să se stabilească în ce a constat relaţia comercială derulată în anul 2008 între SC QUICK MONITORING MEDIA – QMM S.R.L. şi SC ECHO INTERNATIONAL INDUSTRY SRL, urmând a fi evidenţiate contractele încheiate şi acte adiţionale afe­rente, obiectul contractelor şi prestaţiile efectuate în mod efectiv, facturi fiscale emise, documentele de plată aferente, mărfurile livrate şi destinaţia mărfurilor livrate. 2. Să se stabilească provenienţa sumelor cu care au fost efectuate plăţile de către QUICK MONITORING MEDIA – QMM S.R.L către SC Echo INTERNATIONAL INDUSTRY SRL. În acest caz se vor avea în vedere, în principal şi nu limitativ, relaţiile comerciale avute de SC QUICK MONITORING MEDIA – QMM S.R.L cu următoarele societăţi comerciale: S.C. CARSON CONSTRUCTION S.R.L. (fosta EUROGRUP DG TRANSPORT SRL), S.C. DUCTIL S.A., S.C. C.L.l.F. S.A., S.C. IFMAR S.A., S.C. ARGOS S.A., SC X-CELLENCE BUSINESS CONSULTING SRL, SC OTTO BROKER DE ASIGURARE SRL (fosta TOTAL ADVISOR INSURANCE BROKER SRL), SC RAPID FINANCE CONSULT SRL, SC RUSH CONSULTING SRL, SC VÂLCEANA SRL.   3. Să se stabilească natura relaţiilor comerciale derulate în anul 2008 între SC QUICK MONITORING MEDIA – QMM S.R.L, pe de o parte şi S.C. CARSON CONSTRUCTION S.R.L., S.C. DUCTIL S.A., S.C. C.L.I.F. S.A., S.C. IFMAR S.A, S.C. ARGOS S.A, SC X-CELLENCE BUSINESS CONSULTING SRL, SC OTTO BROKER DE ASIGURARE SRL (fosta TOTAL ADVISOR INSURANCE BROKER SRL), SC RAPID FINANCE CONSULT SRL, SC RUSH CONSULTING SRL, SC VÂLCEANA SRL, pe de altă parte, urmând a fi avute în vedere contractele întocmite, obiectul contractelor şi prestaţiile efectuate/ bunuri livrate efectiv împreună cu documentele care le atestă, facturi fiscale emise şi documente de plată aferente. 4. Să se stabilească pentru anul 2008, în cazul societăţilor TOTAL ADVISER INSURANCE BROKER SRL (actuala OTTO BROKER DE ASIGURARE SRL), RAPID FINANCE CONSULT SRL, X-CELLENCE BUSINESS CONSULTING SRL, următoarele aspecte: relaţiile avute între aceste societăţi (relaţii comerciale, împrumuturi) şi împrumuturile acordate de către asociaţi/administratori sau alte persoane fizice sau juridice; dacă, în urma relaţiilor comerciale identificate/împrumuturilor acordate au fost efectuate plăţi către SC QUICK MONITORING MEDIA SRL, urmând a se stabili circuitul bancar urmat până la plăţi efectuate către SC ECHO INTERNATIONAL INDUSTRY SRL. 5. Să se stabilească, în concret, în ce a constat relaţia comercială derulată în anul 2008 de către SC OUTDOOR EXPERIENCE SRL cu SC QUICK MONITORING MEDIA SRL, urmând a fi evidenţiate contractele comerciale, obiectul acestora şi prestaţiile efective aferente, facturile fiscale emise şi documentele de plată pentru achiziţia de materiale electorale de la SC ECHO INTERNATIONAL INDUSTRY SRL. (…)“, se precizează în încheierea de şedinţă.

Doi martori citaţi în dosarul fostului consilier prezidenţial George Scutaru au afirmat, la termenul din luna februarie, în faţa instanţei supreme, că au plătit 50.000 de lei unei firme „de partid“ pentru finanţarea campaniei electorale a PNL din anul 2008. Cei doi martori le-au spus judecătorilor că au făcut denunţ după ce au primit o adresă de la DNA prin care erau somaţi să declare ce contracte au încheiat cu o societate de monitorizare media.

Primul martor audiat a fost Gica Holban, soţia fostului de­putat liberal Titi Holban – condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, într-un dosar instrumentat tot de procurorii anticorupţie -, care le-a spus judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în anul 2008, a achiziţionat 8.000 de geci, tricouri, căciuli, şepci, şorţuri de bucătărie pentru campania electorală a soţului ei.

Judecătorii l-au audiat şi pe omul de afaceri Lucian Lazia, martor denunţător în dosar. „Eram cu directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Nicolae Mărăcine la o recepţie de lucrări la Olteniţa, lucrări de 12 ­mi­lioane de euro.  M-a rugat să dau o sumă de bani pentru campania electorală, el participa ca şi candidat la o funcţie de senator. Nu ştiu cine a întocmit factura. Am fost de acord şi mi-a sosit, după ce am primit banii pentru lucrare, mi-a venit pe fax factura. Nu am primit în schimb nimic, deşi am făcut plata. Am vorbit cu Schaer, de la Oradea, la telefon, şi am întrebat-o dacă factura de 50.000 de lei primită este de la ea“, a arătat martorul.

A urmat la audiere Dorin Mihai Lazea, fiul omului de afaceri, care le-a spus judecătorilor că tatăl său a plătit 50.000 de lei fără să primească produsele trecute pe factură. „Era în 2008, în zona Olteniţa, ştiu de la tatăl meu că Nicolae Mărăcine i-a solicitat un ajutor de campanie. Nu s-au primit de către firma noastră materialele promoţionale trecute în factură. Denunţul   l-am făcut în 2015. Atunci am aflat de res­pectiva factură emisă către SC Argos. Am plătit pentru că societatea noastră avea contracte cu ANIF (…) Am mai depus denunţuri faţă de  Apele Române, dar şi (faţă de, n.r.) alţii. În 2015, am primit o adresă de la DNA în care ni se cereau relaţiile comerciale cu (Quik, n.r.) Monitoring Media şi am căutat factura primită de la o sucursală ANIF. Apoi, am mers imediat şi am făcut denunţ“, a arătat martorul.

Reamintim că, în septembrie 2015, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională George Adrian Scutaru şi pe fostul deputat PNL Dan Motreanu, pentru spălare de bani. Pentru aceeaşi faptă este judecată şi Ana Maria Schaer, administrator al „Quik Monitoring Media“. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, „o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză – a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău“. Astfel, Cristinel Bîgiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, indicat de procurorii DNA ca fiind denunţător în acest dosar, l-a trimis pe Scutaru, fost coleg de partid, în faţa procurorilor DNA,

Din suma pretinsă, Bîgiu a primit 700.000 de euro, din care le-a dat lui George Scutaru şi lui Dan Motreanu sumele de 170.000 de euro, respectiv 250.000 de euro, conform unei înţelegeri anterioare, pentru finanţarea campaniilor electorale din 2008 a candidaţilor PNL la alegerile locale şi parlamentare din acel an, susţin procurorii. Pentru a ascunde provenienţa acestor sume, Scutaru, Motreanu şi Ana Maria Schaer „au iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realităţii, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrate de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală“, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Procurorii DNA susţin că liberalii care au candidat la Buzău au cumpărat de la firma unui chinez materiale pentru campania electorală din 2008. Astfel, fostul consilier prezidenţial George Scutaru, prin intermediul firmei sale Quick Monitoring Media (QMM) a cumpărat de la Echo International Industry administrată de cetăţeanul chinez Chen Liding, mai multe „obiecte de îmbrăcăminte cum ar fi tricouri cu mânecă lungă, jachete de iarnă, căciuli, şorturi”. „Materialele inscripţionate cu sigla PNL au fost făcute în Republica Populară Chineză şi întreg lotul de marfă a fost livrat în containere, în portul Constanţa”, se arată în documentul procurorilor.

Conform sursei citate, celălalt inculpat trimis în judecată, deputatul Dan Motreanu, ar fi primit în mai multe rânduri bani de la Cristinel Bîgiu, care a arătat că „am obligaţii faţă de partid, întrucât Dan Motreanu avea calitatea de secretar general al Partidului”.

Firma fără sediu

Conform rechizitoriului, QMM are punct de lucru, potri­vit Registrului Comerţului, pe o stradă din sector 1. La deplasarea în teren, ofiţerii de poliţie judiciară ar fi constatat existenţa unui teren viran, fără nicio construcţie la adresa res­pectivă.

George Scutaru a fost, în perioada 2001-2004, director general al firmei. Fostul consilier prezidenţial deţinea o treime din părţile sociale. Ceilalţi doi asociaţi ai săi erau Felicia Meleşcanu – soţia lui Teodor Meleşcanu – şi Victor Schaer. Un an mai târziu, capitalul social era împărţit astfel: George Scutaru – 60%, Marina Imre (fiica Feliciei Meleşcanu, care a moştenit părţile din firmă după decesul mamei) – 30% şi Victor Schaer -10 procente. În 2013, Scutaru a cedat toate părţile sociale ale firmei sale către Ana Maria Schaer.

DISTRIBUIȚI