Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, care se celebrează pe 31 mai, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Societatea Română de Cardiologie şi Societatea Română de Pneumologie au organizat o masă rotundă, la Comisia pentru Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor, cu tema „Tutunul distruge inimi! Respiră sănătate!”. La dezbateri au participat reprezentanţi ai celor două camere ale Parlamentului, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, directorul Institutului de Sănătate Publică, profesionişti din domeniul sănătăţii inimii, pneumologie sau prevenirea şi combaterea consumului de tutun.

Deputatul social-democrat buzoian Sebastian Radu, membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, a participat la lucrările acestei mese rotunde, în cadrul căreia au fost prezentate statistici îngrijorătoare: „Nu pot spune că nu sunt în general conştient de efectele nocive pe care le are tutunul asupra sănătăţii. Dar, văzând ultimele cifre, devine din ce în ce mai clar faptul că sunt necesare mult mai multe măsuri şi programe aplicabile în acest domeniu pentru a nu mai vedea cifre care spun că, deşi numărul populaţiei a scăzut cu 15%, numărul persoanelor cu boli cardiovasculare s-a diminuat doar cu 3-5 procente sau că avem creşteri alarmante a incidenţei infarctului la tineri ori, un număr greu de scăzut dar care în mod cert poate fi determinat să nu mai crească: în patru ani, din cauza fumatului au decedat la nivel mondial mai multe persoane decât în cele două Războaie Mondiale la un loc”, spune deputatul Sebastian Radu.

Organizatorii au dorit ca, prin aducerea la aceeaşi masă a tuturor celor care pot determina scăderea numărului de fumători, să atragă atenţia asupra faptului că fumatul este principala cauză de deces care poate fi prevenită şi să discute ce modificări le­gislative se impun pentru a soluţiona situaţia de „urgenţă de sănătate publică” reprezentată de consumul de tutun din România. „Starea de fapt de acum nu mai lasă loc de declaraţii politice. Este momentul în care trebuie să avem iniţiative concrete în privinţa reglementării tutunului şi a produselor care promovează fumatul. Tinerii sunt expuşi la tot mai multe produse din tutun promovate ca mai puţin nocive decât ţigările clasice, dar trebuie să privim adevărul în faţă: fumatul, indiferent de forma pe care o îmbracă, este nociv şi atât. Este cazul ca fiecare dintre cei care avem putere de decizie să ne sprijinim reciproc în susţinerea proiectelor care să se adreseze tutunului şi nicotinei, nu doar ţigărilor. Să reglementăm ambalajele neutre pentru toate aceste tipuri de produse, vânzarea lor în spaţii nemarcate de reclame atrăgătoare, să actualizăm definiţia fumatului şi, foarte important, să ne asumăm public decizia de a lupta pentru prevenirea consumului de tutun şi nicotină şi scăderea numărului de fumători activi, pasivi sau <la mâna a treia>. O altă deviză care mi-a plăcut pentru a caracteriza Ziua Mondială fără Tutun este cea a campaniei din Republica Moldova, <Tutunul frânge inimi>. Este perfect cuprinzătoare a tot ceea ce implică fumatul şi efectele devastatoare pe care le are asupra fumătorului şi celor dragi lui, dar şi a oamenilor nevinovaţi afectaţi de fumatul pasiv”, mai spune deputatul social-democrat buzoian Sebastian Radu.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. O ipocrizie fără margini. Statul nu se poate lipsi de accizele pe tutun. Dacă statului chiar i-ar păsa, ar impune tarife prohibitive produselor din tutun sau chiar interzicerea de la comercializare! Ne tot învârtim în jurul cozii!

Comments are closed.