Politic

Sebastian Radu: „O lege trebuie să includă toate elementele necesare aplicării sale, fără a mai avea nevoie de norme de aplicare”

Aşa cum OPINIA a anunţat, marţi a avut loc, la Palatul Parlamentului, evenimentul de lansare a Coaliţiei pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării. Tema centrală dezbătută de invitaţi, reprezentanţi ai Parlamentului, ai executivului, ai asociaţiilor profesionale, ai mediului de afaceri şi ai presei, a fost „Excesul de reglementare: atac asupra libertăţii economice. Cât de mult e prea mult?”. Discuţiile au vizat necesitatea predictibilităţii în economie, a consultării părţilor interesate înainte de a decide reglementarea unor procese şi li­bertatea de alegere a consumatorului.

Deputatul social-democrat buzoian Sebastian Radu, membru al Comisiei pentru sănătate şi fa­milie, a participat la dezbatere şi a exprimat câteva puncte de vedere. „Sunt de acord că trebuie să parcurgem anumiţi paşi înainte de reglementare în orice domeniu şi sunt un susţinător activ al legiferării complete în Parlamentul României, în sensul că o lege care trece de acest for trebuie să fie cuprinzătoare şi clară. Să includă toate elementele necesare aplicării sale fără a mai avea nevoie de intervenţia Guvernului prin norme de aplicare sau alte acte subsecvente”, a spus Sebastian Radu.

Acesta a completat că, în privinţa reglementării, trebuie privită imaginea de ansamblu, dar şi că uneori chiar lipsa de reglementare şi prevederi legale generează probleme. O mare parte dintre exemplele oferite pentru a ilustra domenii consi­derate de organizatori suprare­glementate au vizat industria tutunului şi pe cea a băuturilor răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr: „Aceste două industrii trebuie separate de celelalte. Sunt domenii cu un mare impact social care generează probleme de sănătate. Copiii sunt printre cei mai expuşi la reclame, iar me­diul de informare asimetric face necesară protejarea în primul rând a acestora. În special în aceste domenii s-au impus sau este dezirabilă impunerea unor măsuri care au ca model societăţi cu experienţă în minimizarea impactului pe care îl au consumul de tutun şi de zahăr. De asemenea, sunt de acord să urmăm exemplele de bune practici din alte state şi în alte domenii, aşa cum au afirmat participanţii la dezbatere că este nevoie. Dar, pentru că a fost susţinut în mod repetat faptul că ne confruntăm cu un exces de reglementare, cred că trebuie să ne amintim că, fiind membri ai Uniunii Europene, avem ­anu­mite obligaţii pe care trebuie să le preluăm în legislaţia internă, iar actualizarea legilor în vigoare este de asemenea necesară pentru a răspunde tendinţelor pieţei şi nevoilor care evoluează constant. Trebuie doar să avem grijă ca predictibilitatea, adaptarea la ceea ce doreşte societatea şi conformarea cu obligaţiile internaţionale pe care le avem să fie într-un acord satisfăcător şi să înţelegem că obţinerea unui acord absolut al tuturor părţilor interesate este imposibil, astfel că trebuie aplicată soluţia optimă pentru cei mai mulţi”, a mai spus deputatul social-democrat buzoian Sebastian Radu.

Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării reuneşte, până în momentul de faţă, circa 2.000 de membri, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 49 de miliarde de lei şi un număr total de aproape 36.000 de angajaţi.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker