Administrație

Se mai face un pas în proiectul extinderii rețelelor de distribuție a gazelor în județul Buzău

Asociația de dezvoltare intercomunitară prin care se vor derula procedurile necesare extinderii rețelei de gaz metan în județul Buzău se va numi ,,PROGAZ BUZĂU 2020”.

În cadrul ședinței ordinare de marți a Consiliului Județean Buzău, aleșii județului trebuie să-și dea acordul pentru participarea CJ ca asociat – membru fondator al asociaței și să aprobe actul constitutiv al entității, precum și statutul acesteia. Potrivit proiectului de hotărâre ce a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare, Consiliul Județean Buzău va participa la constituirea patrimoniului inițial al Asociației cu o contribuție de 200 lei, iar, ulterior, din bugetul propriu al județului se va aloca anual suma de 150.000 lei, cu titlu de cotizație a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Buzău, urmând ca fiecare primărie să contribuie cu câte 5.000 lei.

Alături de CJ, reprezentat de președintele Petre Emanoil Neagu, orașele Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele și alte 68 de comune vor avea calitate de asociat și vor fi reprezentate de primari care vor face parte și din Adunarea Generală, ca organ deli­berativ de conducere al Asociației,

Din Consiliul de Administrație va face parte președintele CJ, în calitate de președinte al Asociației și patru membri numiți de către Adunarea Generală pe o perioadă de patru ani, propuși fiind  Ion Gherghiceanu, primarul orașului Pătârlagele, Florin Dumitrașcu, primarul orașului Pogoa­nele, Ștefan Chircă, primarul comunei Merei, și Dumitru Stanciu, primarul comunei Râmnicelu.

Decizia constituirii unei asociatii de dezvoltare intercomunitară care să aibă ca obiectiv principal conectarea localităților din județ la rețele de gaze na­tural a fost luată pe 19 martie, într-o ședintă la care a participat atât conducerea Consiliului Județean Buzău cât și primarii unor comune.

Primele discuții despre proiectul de dezvoltare care se anunță a fi cel mai complex pe care îl va cunoaște județul Buzău după ­Re­voluție au avut loc încă din luna februarie când preșe­dintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Dumitru Chiriță și directorul general al Trasgaz, Ion Sterian, au dezbătut cu autoritățile buzoiene acest subiect și au fost stabiliți pașii ce trebuie urmați pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în județul Buzău, respectiv a înființării de noi distribuții de gaze către toate comunele județului.

După înființarea asociaței, următoarea etapă în proiect este întocmirea unor Studii de Fezabilitate și avizarea acestora,  după care urmează procedura de concesionare a sistemelor de distributie conform ­le­gislației în vigoare și abia apoi concesionarii Sistemului de Distribuție vor solicita Transgaz acordul de acces la Sistemul Național de Transport Gaze Naturale (SNT).

În funcție de rezultatele studiilor de fezabilitate pentru înființarea de noi distribuții, TRANSGAZ va analiza oportunitatea includerii în strategia de dezvoltare a investițiilor necesare extinderii SNT.

Mai multe AICI

 

Un comentariu

  1. Îi avertizez pe Ciolacu și ceilalți factori implicați să își ia toate măsurile pentru a nu se mai repeta situația de la ADI Compania de apă cu angajarea rudelor primarilor și ale altor funcționari din primării, poliție, justiție și CJ. Să facă și i odată un organism curat, competent și eficient care să contribuie în mod real la reducerea decalajelor față de țările civilizate ca Ungaria, Cehia, Polonia, Slovenia, ca să dăm numai exemple de succes din fostul est socialist.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker