Actualitate

Se întâmplă la Buzău după 20 de ani! ,,Educație rutieră, educație pentru viață”, jurizat de polițiștii buzoieni și din Capitală

Într-o atmosferă festivă, la care au luat parte președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Buzău, cms. șef Valentin Dorin Mirică, șeful Serviciului Rutier Buzău, cms. șef Silviu Dinu, reprezentanți din cadrul IGPR, de la Direcția Rutieră, ofițerii Gabi Poper, Dan Săvulescu și agent Elena Stanciu, cms. Remus Nicula din cadrul Serviciului Rutier Buzău, iar din partea IȘJ Buzău inspector școlar general Florina Sorian, precum  și inspectorul de specialitate  Veronica Tran­dafir, a avut loc, miercuri, 26 iunie, deschiderea oficială a competiției de educație rutieră, aflată la faza națională, ,,Educație rutieră, educație pentru viață”. Președintele Consiliului Județean Buzău a făcut oficiul de gazdă și la deschis festivitatea cu urarea de bun venit.”Vă doresc să aveți două zile frumoase la Buzău, iar această lecție de educație pentru viață și prețuirea anumitor reguli, începând cu reguliule rutiere, să continue și să nu se termine la această ediție. Mult succes!”, a spus președintele CJ Buzău celor prezenți.

Competiția se bucură de sprijinul Poliției

Există sprijin total din partea Poliției buzoiene pentru această competiție în care oamenii legii vor avea și calitate de membri ai juriului. Competiția este în fapt o continuare a educației derulate de lucrătorii Serviciului Rutier și ai Compartiomentului Analiza și Prevenirea Criminalității pe parcursului întregului an școlar. Și chiar dacă zilele acestea Poliția Rutieră buzoiană a avut de rezolvat probleme generate de codurile portocalii, care s-au adăugat problemelor curente, ei găsesc resurse și pentru această competiție care nu a mai avut loc la Buzău,  la acest nivel, de peste 20 de ani. „Este o continuare a acti­vităților pe care le desfășurăm cu elevii în spiritual, educației rutiere, educație pe care trebuie să o începem de la vârste cât mai fragede, pentru că atunci când copilașii ajung la maturitate să respecte regulile de circulație în calitate de participanți la tra­fic, ca pietoni, bicicliști  sau ca și conducători auto, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere. Este o onoare și o mândrie pentru Buzău că organizează etapa națională a acestei competiții. Suntem alături de ei și îi sprijinim în activitățile care vor urma. Le urăm tuturor succes! Suntem sprijiniți și de colgii de la Direcția Rutieră din cadrul IGPR,  de la Serviciul Rutier, colegii de la Compartimentul de Prevenire. Suntem bucuroși că putem participa cu cât mai multe efective la această acti­vitate și ne dorim ca lucrurile să iasă așa cum trebuie”, a decla­rat adjunctul al șefului IPJ Buzău, cms. șef Valentin Mirică.

Cupa competiției, prezentată în festivitatea de deschidere

Trofeul competiției, des­pre care profesorul coordonator al echipajului Dâmbovița, un cadru didactic cu peste 20 de ani experiență în pregătirea elevilor , a spus că a fost inițiat un anume profesor Suciu, de la Reghin, care l-a și câștigat de cele mai multe ori, a stârnit vii reacții în rândul echipelor participante. La Buzău a fost lansată și provocarea ca trofeul original să rămână la Muzeul Poliției Române din Târgoviște, pentru că acolo există și un colț dedicat educației rutiere pentru copii,  și numai dublura lui să fie transmisă altor județe în competițiile ce vor veni. Cert este că, până la această dată, numnele tuturor echipelor câștigătoare se află gravate pe acest trofeu.

Toate echipele au venit cu rezerve

În ceea ce privește  organizarea de început, inspectorul școlar Veronica Trandafir spune că totul decurge conform programului. “Au fost va­lidate dosarele ju­dețelor înscrise. Sunt 31 de județe. Sunt mai mulți participanți decât ar fi trebuit la 31 de județe, pentru că au venit și cu rezerve. Fiecare județ și-a adus câte un copil re­zervă în contextul în care s-ar întâmpla vreo accidentare la unul dintre ceilalți patru componenți ai echipajului, ca să nu fie depunctați. Penalitățile sunt foarte mari atunci când un membru al echipei nu este prezent. Fiecare greșeală se taxează cu câte 5 puncte. Sunt mulți oameni din cadrul Ministerului Afa­ce­rilor Interne, Poliției, implicați în acest demers, pentru că este un concurs destul de greu. Cele două probe de poligon și parc școală sunt cu foarte multe elemente pe are copiii trebuie să le depășească”, a explicat Veronica Tran­dafir.

“Avem echipaje din 31 de județe, asta însemând 124 de elevi din ciclul primar și gimnazial. Sunt echipajele re­prezentative ale județelor respective, cei mai buni elevi care vor desfășura probele sportive conform regulamnetului concursului. Este un concurs în care se dezvoltă abilitățile elevilor de  a respecta regulile rutiere și de merge cu bicileta puțin mai sportiv și puțin mai atletic. Sperăm ca totul să decurgă în condiții foarte bune și la final cei mai buni să câștige. Astăzi avem o brigadă de arbitri de la IGPR, de la Direcția Rutieră, și încă doi colegi care sunt pensionați, dar care se ocupă în continuare de acest concurs la nivel național. Au o experiență vastă în ceea ce privește organizarea și arbitrajul acestui gen de concursuri”, a explicat șeful Serviciului Rutier Buzău, Silviu Dinu

Ce șanse au elevii buzoieni

Competiția are trei probe despre care cms. Remus Nicula a spus: „Vor fi trei probe, proba teoretică, chestionarul, și două probe practice, poligon și parcul școală. Vor fi testați copiii la regulile de circulație în parcul școală, iar la poligon este vorba de îndemânare. Clasamentele vor fi efectuate atât individual cât și pe echipaje. Toți vor fi câștigători ,pentru că au venit aici chiar dacă  nu va fi locul I, II, și III. Echipajele sunt foarte bine pregătite, din 31 de județe, sunt 124 de copii”.  În ceea ce privește echipajul buzoian, cms. Remus Nicula îl apreciază ca fiind valoros, dar care va trebui să facă față unor concurenți cu o experiență competițională internațională: „Cei care reprezintă Buzăul au participat și acum doi-, trei ani la acest concurs, și etapa jude­țeană și etapa națională, și sunt foarte bine pregătiți. În schimb, printre concurenți sunt și concurenți care au participat și la etape internaționale; vorbesc de Mureș, Cluj, de alte județe. Bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, așa cum scrie în Ordonanța de Urgență 195/2002, cu recomandarea că ei trebuie să poarte cască”. Despre echipa Buzăului, inspectorul școlar de specialitate Veronica Trandafir a spus: “Ei au venit de la DHS, care s-a desfășurat până luni, la Craiova, unde a avut loc etapa națională. S-au clasat în poziția 12 din 35 de județe participante, ceea ce înseamnă un loc foarte bun”. Încrederea în rezultatul pe care îl vor obține elevii buzoieni și-a exprimat-o și șeful serviciului Rutier, și pentru motivul că lucrătorii acestui serviciu al Poliției buzoiene au desfășurat foarte multe activități preventive cu tematică rutieră cu elevi din tot județul. „Și la nivelul județului Buzău desfășurăm astfel de activități în toate unitățile școlare, nu numai în municipiul Buzău. În orașul Nehoiu avem o echipă re­prezentativă care a câștigat în ultimii trei-patru ani concursul județean. Atât la nivel primar cât și gimnazial îi sprijinim și îi ajutăm pe cei care sunt interesați să evolueze și să performeze din ce în ce mai bine”, a declarat cms. șef Silviu Dinu, șeful Serviciului Rutier Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker