• Metalul, învinsă la Rădăuţi, CSM Rm. Sărat, remiză la Paşcani

Început perfect de campionat pentru nou promovata SCM Gloria, sâmbătă, la Rm. Sărat, fotbaliştii din Crâng reuşind cea de-a treia victorie consecutivă de la startul sezonului. Partida cu gălăţenii de la Sporting Lieşti a fost mult mai dificilă decât se aşteptau, poate, elevii lui George Timiş.

Veniţi după o victorie entuziasmantă în derbyul local cu Metalul, buzoienii au întâm­pinat o replică puternică din partea oaspeţilor, o echipă omogenă şi bine aşezată în teren. Gloria n-a găsit soluţii pentru a străpunge defensiva gălăţeană aproape 75 de minute şi a avut meritul de a nu intra în criză de timp şi de idei, iar finalul a răsplătit aşteptările. Unul dintre eroii partidei cu Metalul, atacantul Andrei Truţă a deschis scorul în ­mi­nutul 74.

Emoţiile pentru buzoieni  au continuat însă şi după marcarea golului, fiind risipite abia cu 4 minute înainte de final, când mijlocaşul Ricardo Mihalache a decis destinaţia celor 3 puncte. Cu 9 puncte din tot atâtea posibile, SCM Gloria se află la egalitate în fruntea clasamentului seriei cu SC Oţelul Galaţi, cele două urmând să se întâlnească în meci direct etapa următoare, la Galaţi.

Metalul, eşec la Rădăuţi

Metalul a suferit o a doua înfrângere în acest start de campionat, eşecul de pe teren propriu, în faţa Gloriei, fiind urmat de un altul sâmbătă, în deplasarea de la Rădăuţi. Pentru suceveni a deschis scorul, din penalty, Andrei Cerlincă, în minutul 25, însă după pauză Cătălin Bardaş a reuşit să egaleze.

Din păcate, buzoienii nu  s-au ales nici măcar cu un punct, Cătălin Coroamă marcând în minutul 80 golul victoriei Bucovinei: 2-1. Momentan abia pe locul 12 în clasament, Metalul va primi etapa următoare, pe teren propriu, vizita celor de la FC Botoşani 2. Într-o altă partidă disputată în această etapă, CSM Rm. Sărat a remizat în deplasarea de la Paşcani, 0-0. Vineri, râmnicenii vor juca pe teren propriu cu Foresta Suceava.

Liga a 3-a, Seria I, Etapa a 3-a, rezultate:

CSM Paşcani – CSM Rm. Sărat 0-0

FC Botoşani 2 – KSE Tg. Secuiesc 0-1

Sănătatea Darabani – Ştiinţa Miroslava 2-0

CSM Ceahlăul – SC Oţelul Galaţi 0-1

SCM Gloria Buzău – Sporting Lieşti 2-0

Bucovina Rădăuţi – ­Me­talul Buzău 2-1

Şomuz Fălticeni – CSM Roman 1-0

CSM Focşani – Foresta Suceava 1-0

Clasament

  1. SC Oţelul 9 p.
  2. SCM GLORIA 9 p.
  3. CSM Focşani 7 p.
  4. KSE Tg. Secuiesc 6 p.
  5. Miroslava 6 p.
  6. Rădăuţi 6 p.
  7. Lieşti 3 p.
  8. Suceava 3 p.
  9. CSM Roman 3 p.
  10. CSM Ceahlăul 3 p.
  11. Fălticeni 3 p.
  12. METALUL 3 p.
  13. Darabani 3 p.
  14. CSM RM. SĂRAT 2 p.
  15. CSM Paşcani 1 p.
  16. FC Botoşani 2 0 p.

DISTRIBUIȚI
loading...