Primăriei Municipiului Buzău găzduieşte astăzi, 6 septembrie, începând cu orele 10,00, vizita a şase nume mari din turismul românesc, care deţin sau administrează business-uri ce cumulează o cifră de afaceri de peste 100 de mi­lioane de euro. Este vorba despre organizarea unei întâlniri în cadrul proiectului Hospitality Management Academy. Scopul întâlnirii este de a găsi cele mai bune formule de revigorare a forţei de muncă în turism şi ospitalitate.

Cei şase invitaţi celebri sunt Dragoş Anastasiu de la Eurolines, care va discuta despre „Mindset în industria ospitalităţii”, Călin Ile de la  GM IBIS – va aborda tema „Locul şi rolul hotelierului în piaţa turistică. Implicarea în comunitate”, Florin Jianu, fost Ministru al Turismului, reprezentant CNIPMMR – va discuta despre „Carta Albă a ­Tu­rismului 2018”, Răzvan Pîrjol (Bucharest Tourism Board) – va vorbi despre „Inteligenţa emo­ţională în crearea şi implementarea calităţii serviciilor”, Răzvan Andrei Nacea (Seytour) – va vorbi „Industria zâmbetului şi impactul tehnologiei asupra acestei industrii” şi Micuţ Constantin (Trend Hospitality) – va vorbi despre „Importanţa strategic planning-ului în industria ospitalităţii”.

La acest eveniment vor participa cei mai importanţi stakeholderi pentru industria turismului din regiunea Sud-Est: universităţi, primării, consilii judeţene, patronate, întreprinzători etc. scopul final fiind acela de a găsi cele mai bune formule de revigorare a forţei de muncă în turism şi ospitalitate.

Evenimentul este organizat de către Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor EUROPROJECT, în parteneriat cu Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România – Buzău.

Ce este Hospitality Management Academy

Hospitality Management Academy este primul proiect cu finanţare europeană care vine în sprijinul managerilor şi antreprenorilor din industria turismului din România prin faci­litarea formării profesionale la cel mai înalt nivel. Proiectul Hospitality Management Academy este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Proiectul va organiza cursuri pentru 600 de profesionişti din turismul românesc care activează în zonele Sud-Vest, Centru şi Sud-Est, va asigura mentorat şi coaching pentru 200 de antreprenori din industrie, cursuri intensive pentru echipele de Resurse Umane din aceste regiuni precum şi networking şi comunicare între principalii stakeholderi din turism şi ecoturism, activi în cele trei regiuni vizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.