27 de ani
de presa libera
Marti, Septembrie 26, 2017 05:05 AM
toamna buzoiana

de Monica BĂNICĂ
De aproape două săptămâni, în toate spitalele din judeţul Buzău au fost impuse restricţii în ceea ce priveşte accesul în unităţile medicale al persoanelor care nu sunt internate sau vin în vizită la pacienţi, iar această limitare
 |
23 Feb 2016
707
de Monica BĂNICĂ
Sunt numeroase situaţiile când cadrele medicale se confruntă cu acte de violenţă, verbală dar şi fizică, pacienţi recalcitranţi sau aparţinători ai acestora care, în loc să colaboreze, se războiesc cu personalul sanitar
 |
19 Feb 2016
399
de Monica BĂNICĂ
Pe fondul creşterii, la nivel naţional, a numărului de infecţii respiratorii şi a cazurilor de gripă, la nivelul judeţului Buzău au fost luate o serie de măsuri, precum restricţiona­rea vizitelor la pacienţi în toate spitalele
 |
19 Feb 2016
349
de Monica BĂNICĂ
Mulţi veniţi, puţini aleşi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Este vorba despre cel mai amplu concurs pentru posturi vacante în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, cu aproape 400 de candidaţi pentru cele 92
 |
18 Feb 2016
409
de Monica BĂNICĂ

După ce, la finalul anului trecut, rezultatele alegerilor pentru Colegiul Județean al Medicilor (CJM) Buzău au fost invalidate de către Comisia Electorală Centrală, un nou tur de alegeri va fi organizat luna viitoare.

 |
17 Feb 2016
487
de Monica BĂNICĂ

Începând din data de 12 februarie, buzoienii care se prezintă în vizită la pacienții internați în unitățile sanitare din județ vor trebui să res­pecte un program strict, accesul fiind limitat drastic, ca urmare a numărului tot mai mare de afecțiuni respiratorii, specifice sezonului rece, înre­gistrat în ultima perioadă.

 |
17 Feb 2016
846
de Monica BĂNICĂ

Începând din data de 12 februarie, buzoienii care se prezintă în vizită la pacienții internați în unitățile sanitare din județ vor trebui să respecte un program strict, accesul fiind limitat drastic, ca urmare a numărului tot mai mare de afecțiuni respiratorii, specifice sezonului rece, înregistrat în ultima perioadă.

 |
16 Feb 2016
527
de Monica BĂNICĂ

După desfășurarea la finalul săptămânii trecute a primei probe din concursul pentru cele 92 de posturi vacante la Spitalul județean de Urgență, din cei aproape 400 de candidați interesați să se angajeze la cea mai mare unitate sanitară din județ au mai rămas doar 151.

 |
15 Feb 2016
417
de Monica BĂNICĂ
Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, în ultima săptămână de raportare au fost diagnosticaţi cu afecţiuni specifice sezonului rece 3.199 buzoieni.
 |
12 Feb 2016
339
de Monica BĂNICĂ
Începând de mâine, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău se dă startul celui mai amplu concurs pentru angajare din ultimii ani, atât din punct de vedere al posturilor ofertate, cât şi al numărului record de candidaţi
 |
09 Feb 2016
1145
de Monica BĂNICĂ
Potrivit datelor centra­lizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău, numărul persoanelor afectate de bolile specifice sezonului rece este în creştere la nivel judeţean
 |
05 Feb 2016
357
de Monica BĂNICĂ
Ștefan este un băiețel de patru ani din Buzău, despre care se poate spune că s-a născut a doua oară, grație unei intervenții chirurgicale efectuată recent, în premieră, la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj
 |
01 Feb 2016
802
de Monica BĂNICĂ

Începând de săptămâna viitoare, vaccinul hexavalent, ex­trem de important pentru sănătatea bebelușilor, va fi distribuit din nou către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Buzău, precum și către celelalte structuri similare din întreaga țară.

 |
22 Jan 2016
545
de Monica BĂNICĂ

De la o săptămână la alta, numărul îmbolnăvirilor specifice sezonului rece a crescut semnificativ în rândurile buzoienilor.

 |
22 Jan 2016
362
de Monica BĂNICĂ

După ce, în prima săp­tă­mâ­nă din 2016, s-a înregistrat o scădere semnificativă în ceea ce privește numărul îmbolnă­vi­rilor specifice sezonului rece, la momentul actual situația s-a schimbat.

 |
15 Jan 2016
446

Stiri Agerpres

Ambasadorii europeni în SUA susțin acordul nuclear cu Iranul
Marti, Septembrie 26, 2017 03:59 AM

Ambasadorii la Washington ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și Uniunii Europene au susținut ferm luni acordul nuclear încheiat de comunitatea internațională cu Iranul în 2015, relatează Reuters.

Ziua europeană a limbilor
Marti, Septembrie 26, 2017 03:49 AM

Ziua europeană a limbilor se sărbătorește la 26 septembrie, potrivit http://edl.ecml.at/. Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, incluzând jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.

CITATUL ZILEI
Marti, Septembrie 26, 2017 03:30 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:15 AM

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:00 AM

Este a 269-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
25 Sep, 13:01 Sedeti linistiti cetateni din Vernesti,ca omul nu a terminat de furat tot ce era de furat !
Viespea buzoiana a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Individul asta sigur nu a terminat de furat ce mai era de furat prin Vernesti si nici nu a terminat de "sters urmele"faradelegilor comise in timpul mandatului de "primar".Tipic PSD!De cand o comunitate trebuie sa depinda de un asemenea primar-infractor,domnilor din conducerea PSD? Chiar nu va este rusine?Vreti iar sa fraudati-furati alegerile?Asta ati invatat voi de la infractorii politici Iliescu,Nastase,Ponta,Dragnea,Basescu,etc?HUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!
25 Sep, 12:28 Bani furati si bautura
Locuitor din Vernesti a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Tot ce stie a face acest intretinut al celor de sus nu este nimic altceva dacat sa INJURE , sa umble BEAT si .......... cat mai multe FEMEI USOARE. Treziti-va OAMENI din Vernesti!
25 Sep, 10:19 Chestia cu campioană la fotbal, mi-a rupt gura!
Pixelu cu speranțe reduse a comentat pentru articolul Primarul Toma, conferință de presă în autobuz:
Nici nu mă interesează cine a luat comisionul, știu cu certitudine cine l-a dat. Au dat șpagă neprihăniții vest-europeni, icoanele la care ne prosternăm. Până și în colonia România sunt asimilate ca fapte de corupție, atât luarea de mită cât și DAREA DE MITĂ. Se pedepsesc fix la fel, numai că propaganda vede numai cine a luat mită, de parcă a luat-o de la sfântul duh. Logica elementară spune că n-ar avea cine să ia mită dacă n-ar exista cine s-o dea. Cred că pedeapsa pentru corupător ar trebui să fie mai mare decât cea pentru corupt.
Perfect de acord. Stop hoțiilor! Tuturor hoțiilor. Dacă până în 2007, în România, hoți erau doar românii odată cu aderarea la UE avem și hoți străini. Mulți, puțini, nici nu contează. Ce contează este că, în prezent, străinii fură de ordinul miliardelor iar românii de ordinul milioanelor.
Cu toată adversitatea pe care o am față de nemți, tot de la ei am speranțe. Mai concret de la cei care au votat Alternative für Deutschland (AfD). Și nu sunt de neglijat, sunt vreo 12,6% din electoratul german. Vom trăi și vom vedea dacă înfloresc sau se ofilesc. Cred că de ei depinde mărirea sau decăderea proiectului UE.
Google PageRank Checker