26 de ani
de presa libera
Marti, Februarie 28, 2017 12:03 PM

de Monica BĂNICĂ
Direcţia de Sănătate ­Pu­blică (DSP) Buzău a demarat campania de vaccinare cu vaccin împotriva rubeolei – rujeolei – oreion (ROR), după ce Mi­nisterul Sănătăţii a cerut, ieri, tuturor structurilor similare din ţară
 |
05 Apr 2016
209
de Monica BĂNICĂ
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău se confruntă, de mult timp, cu un deficit de medici de specialitate, iar din această săptămână situaţia a devenit şi mai dificilă
 |
29 Mar 2016
5166
de Monica BĂNICĂ
În pofida faptului că suntem la finalul primei luni de primăvară, fluctuaţiile de temperatură şi vremea capricioasă au determinat o creştere a numărului de infecţii respiratorii în rândul buzoienilor, după o scurtă perioadă când se înregistrase
 |
29 Mar 2016
192
de Monica BĂNICĂ
Astfel, după ce la primul tur nu a fost îndeplinit cvorumul necesar validării, respectiv două treimi din totalul membrilor, fiind înregistrată o prezenţă redusă a medicilor la urne, aproximativ 125 din 600 de membri ai CJM, a doua rundă de alegeri
 |
16 Mar 2016
865
de Monica BĂNICĂ
Începând de săptămâna trecută, au început controale la toate spitalele din judeţul Buzău. Este vorba despre măsura dispusă de ministrul Sănătăţii, Achimaş Cadariu, cu privire la declanşarea, în toate unităţile spitaliceşti din ţară
 |
15 Mar 2016
907
de Monica BĂNICĂ
Buzoienii care fac parte din asociaţiile care luptă pentru drepturile pacienţilor au ocazia, începând din această săptămână, să-şi expună ­pro­blemele cu care se confruntă în accesarea serviciilor medicale şi a tratamentelor
 |
15 Mar 2016
219
de Monica BĂNICĂ

Sezonul rece se apropie de final, dar numărul cazurilor de infecții respiratorii la nivel județean se menține în conti­nuare ridicat.

 |
14 Mar 2016
672
de Monica BĂNICĂ
Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău va fi dotat în curând cu noi incubatoare, necesare secţiilor de neonatologie şi obstetrică-ginecologie. Dotarea cu noile echipamente medicale se va realiza prin Programul ,,Mama şi copilul”
 |
10 Mar 2016
536
de Monica BĂNICĂ
Pe 13 şi 14 martie, medicii buzoieni sunt din nou aşteptaţi la urne, pentru a decide noua structură de conducere şi comisia de cenzori a Colegiului Judeţean al Medicilor (CJM)
 |
10 Mar 2016
163
de Monica BĂNICĂ
După ce, la finalul anului trecut, rezultatele alegerilor pentru conducerea Colegiului Judeţean al Medicilor (CJM) Buzău, alături de cele din majoritatea structurilor similare din ţară, au fost invalidate de către Comisia Electorală Centrală
 |
08 Mar 2016
485
de Monica BĂNICĂ

Alături de aproape 80 de noi angajați ai Spitalului Jude­țean de Urgență Buzău, asisten­te medicale și personal auxi­liar sanitar, începând din această lună vor începe să lucreze în cea mai mare unitate sanitară din județ și patru medici specialiști, care au promovat examenul pentru posturile vacante scoase la concurs.

 |
03 Mar 2016
1328
de Monica BĂNICĂ

În cursul săptămânii trecute, cei 77 de candidați ad­miși, dintre cei aproape 400 înscriși inițial la cel mai amplu concurs de angajare organizat de Spitalul Județean de Urgență Buzău

 |
02 Mar 2016
756
de OPINIA
C.J.A.S. BUZĂU organizeaza în data de 13.04.2016 – proba scrisă, concurs de ocupare a funcţiilor publice de execuţie vacante de Consilier clasa I grad profesional superior – 2 posturi şi Consilier Juridic clasa I grad profesional superior
 |
01 Mar 2016
648
de Monica BĂNICĂ

După confirmarea primelor patru cazuri de gripă la Buzău, alături de alte 655 înregistrate recent la nivel național, Direc­ția de Sănătate Publică (DSP) i-a convocat, ieri, pe medicii de familie din județ pentru o instruire în acest sens, în con­di­țiile în care numărul îmbol­năvirilor ar putea să crească.

 |
26 Feb 2016
851
de Monica BĂNICĂ

Astăzi, 25 februarie  Organizația suedeză „Inimă căte inimă“ și Fundația pentru Dezvoltarea Economiei Sociale (FDES), în colaborare cu Asociația Vox Civica, vor acorda consultații oftalmologice și vor oferi ochelari persoanelor nevoiașe

 |
25 Feb 2016
293
de Monica BĂNICĂ
De aproape două săptămâni, în toate spitalele din judeţul Buzău au fost impuse restricţii în ceea ce priveşte accesul în unităţile medicale al persoanelor care nu sunt internate sau vin în vizită la pacienţi, iar această limitare
 |
23 Feb 2016
553

Stiri Agerpres

REPORTAJ RobotX - invenția elevilor Colegiului ''Traian Lalescu'' din Hunedoara
Marti, Februarie 28, 2017 11:57 AM

Un roboțel care poate recunoaște liniile albe ale unui teren de baschet, este autonom, adună mingi și apoi le relansează spre un coș situat la un metru și jumătate înălțime reprezintă descrierea sumară a proiectului la care lucrează, de circa două luni de zile, aproape 20 de elevi ai Colegiului Național de Informatică ''Traian Lalescu'' din Hunedoara.

Stolojan: O provocare majoră în timpul negocierilor privind Brexit va fi coordonarea pozițiilor celorlalte 27 de țări membre
Marti, Februarie 28, 2017 11:53 AM

Corespondență de la Tudor Martalogu: O provocare majoră în timpul negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi coordonarea pozițiilor celorlalte 27 de țări membre ale Uniunii Europene, a estimat marți, la Bruxelles, președintele delegației române în grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Theodor Stolojan, într-o întâlnire cu un grup de jurnaliști români.

Rusia urmărește să profite de pe urma "turbulențelor" de la Casa Albă (analiză The New York Times)
Marti, Februarie 28, 2017 11:51 AM

Tot mai convins că președintele american Donald Trump nu va opera schimbări fundamentale în relația cu Rusia, Kremlinul face demersuri pentru a-și spori influența la nivel global, strategia fiind de a exploata ceea ce consideră a fi slăbiciuni ale administrației de la Washington, apreciază consilieri politici, diplomați și analiști consultați de The New York Times în cadrul unei analize publicate luni.

Grupul MOL raportează un profit net de 941 milioane de dolari, în 2016; creșteri ale vânzărilor de carburanți, în România
Marti, Februarie 28, 2017 11:41 AM

Grupul MOL a raportat în România o creștere în volum a vânzărilor de motorină de 13,5%, în 2016, față de anul anterior, în timp ce vânzările de benzină s-au majorat cu 10%, potrivit raportului financiar al companiei, publicat marți la Budapesta.

Consiliul Concurenței vrea să lanseze un monitor al prețurilor pe piața combustibililor până la finalul acestui an
Marti, Februarie 28, 2017 11:38 AM

Consiliul Concurenței vrea să extindă, în acest an, monitorul prețurilor la nivel național și, în paralel, să introducă un instrument similar pentru compararea prețurilor la combustibili, a declarat marți președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
28 Feb, 10:56 Scump, dom'le, scump...
Unu' a comentat pentru articolul Unde au dispărut tabletele consilierilor municipali?:
Treij' de milioane (vechi) o tabletă? Uau! Băi, Sorine, știam eu că te tragi de șireturi cu badea Dincă, da' parcă nici chiar așa... Mda, știu cum gândești: nu e prost ăla care cere, iar de dat... practic dă lumea... adică proștii de noi...
28 Feb, 10:34 Ple2u, the best ever!
Pixelu loșu a comentat pentru articolul Predoiu vs. Orban, pe 17 iunie:
Eu îl plefel pe Ple2u. Că-i de-al nostlu. Și ce dacă-i peltic! Se plicepe la coduri. D-alea din fish&chips.
28 Feb, 10:12 afaceri
cristi a comentat pentru articolul Cad ca popicele! Încă un primar buzoian rămâne fără mandat:
Atata timp cat "uni primari" au legaturi de afaceri dubioase cu Deputati sau SENATORI P.S.D nu li se va intampla absolu nimic si sustin cu certitudine acest lucru pentru ca se vede situatia din teren.
Google PageRank Checker