Marţi s-au împlinit 73 de ani de la alegerile falsificate din 1946, care au condus la instalarea guvernului Petru Groza. Dar şi 107 ani de la naşterea hasdeianului George Emil Palade, în onoarea căruia a fost instituită, pe plan naţional, Ziua cercetătorului şi a proiectantului, care este marcată anual pe 19 noiembrie. Şi tot pe 19 noiembrie este Ziua internaţională a bărbatului, dar şi Ziua mondială a toaletei. Ocazie cu care aflăm, an de an, că România este singura ţară din Uniunea Europeană în care peste un sfert din populaţie nu are WC în casă.

Iată, acesta era un subiect de plecare pentru orice dezbatere sănătoasă din prezenta campanie electorală. Ştiu, acesta nu este atributul unui şef de stat, dar era un început mult mai bun decât o dezbatere pe tema lipsei unei dezbateri. Asta în aştep­tarea momentului în care ţara ne va cădea în cap cu totul, dat fiind că privim impasibili cum pică din ce în ce mai des bucăţi din ce în ce mai mari.

Normal, dezbaterea privind lipsa unei dezbateri este cel mai comod subiect pentru ambele tabere angrenate în campania electorală, în care nimeni nu are şi nu a avut nimic de spus pe tema celei mai înalte funcţii în stat puse la bătaie duminică. În afară de găleţi cu lături aruncate în capul contracandidaţilor, nu am auzit la niciunul dintre aspiranţii la fotoliul Cotrocenilor măcar o vorbă legată de cu ce se mănâncă funcţia de preşedinte.

Şi ştiţi de ce? Pentru că ei, politicienii, sunt conştienţi că, din anul 2000 încoace, ne-au dresat să ne mulţumim a alege răul cel mai mic. De la Iliescu-Vadim până la Dăncilă-Iohannis, trecând prin Băsescu-Năstase, Băsescu-Geoană şi Ponta-Iohannis, românul a înjurat în barbă – acesta în cazul în care nu s-a pişat pe el de vot – şi s-a dus să pună ştampila pe cel care i s-a părut mai puţin negru, fără să aibă ocazia să exclame la vederea unui candidat, ,,Da, domnule, acesta este!”.

Să ne înţelegem clar, Klaus Iohannis este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei doi preşedinţi post-decembrişti care, alături de Emil Constantinescu, s-a învârtit, fără a se îndepărta prea mult, în jurul literei şi spiritului Constituţiei. Nu mi-a mirosit prea bine, în schimb, apariţia sa, în urmă cu cinci ani, în postura de salvator al dreptei, după ce a fost lansat pe piaţa politică naţională de ,,monstruoasa coaliţie” Uniunea Social Liberală-Partidul Conservator. Aşa cum nu am privit cu ochi buni dărnicia cu care a tot acordat şanse Partidului Social Democrat. Aşa încât, în momentul în care s-a trezit din reverie – moment din care a acţio­nat impecabil, spun eu, ca apărător al statului de drept – era pe punctul de a fi încălecat complet.

De Viorica Dăncilă cred că nu mai are rost să argumentez de ce face parte dintr-un tandem din care suntem chemaţi să alegem răul cel mai mic. Este Viorica Dăncilă şi atât; restul, care ar acoperi un roman-fluviu, îl ştim cu toţii. Poate, totuşi, ar fi de consemnat următorul aspect: după ce, mult timp, a pozat drept victimă a lui Liviu Dragnea, susţinând că a fost nevoită să joace aşa cum i s-a cântat, când şi-a văzut consolidată poziţia în partid şi accesul în turul al doilea al prezidenţialelor asigurat, a dat-o afară din PSD, alături de trădători, pe Ana Birchall, care a îndrăznit să ceară desfiinţarea uneia dintre cele mai sinistre instituţii anti-jusţiţie înfiinţate în timpul domniei fostului lider naţional, respectiv Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

În aşteptarea momentului în care nu va mai trebui să alegem răul cel mai mic, să strângem, totuşi, din dinţi şi să mergem duminică la urne. Şi în niciun caz să nu repetăm greşeala celor care au confundat votul cu toaleta publică.

DISTRIBUIȚI
loading...

3 COMENTARII

  1. Mi se pare normal Domnule Redactor-pamfletar(mi-am pus cenusa in cap) in aceasta perioada de Postul Craciunului….! Mai vedem .

    • Mi-am pus cenușă în cap și m-am și autodenunțat Redactorului-Șef. Am mai și reflectat, da’ rămâne tot cum am scris!

Comments are closed.