Şedinţă practic fără istorie, ieri, la Adunarea Generală a Acţionarilor SC Compania de Apă SA, întrunire convocată în scopul votării bugetului pentru acest an al operatorului judeţean de apă şi canalizare. O situaţie previzibilă, dat fiind că, încă de vineri, acţionarul majoritar, Municipiul Buzău, a decis, pe parcursul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local, să voteze bugetul Companiei de Apă.

,,Între timp, Compania de Apă a mai adus nişte modificări acestui buget pe 2018, chiar dacă suntem la jumătatea anului, în sensul în care se vor înlocui nişte conducte de azbociment cu conductă din polietilenă, care este mult mai sănătoasă pentru oameni. În acelaşi timp, bineînţelesc că mai sunt multe probleme cu acest buget, dar am ales, până la urmă, răul cel mai mic, ca să nu facem rău tot nouă şi am fost de acord şi am propus consilierilor locali un vot pozitiv pe această propunere de buget. Asta nu însemană că nu suntem atenţi la tot ceea ce se întâmplă acolo, pentru că am senzaţia aşa că această conducere a Companiei de Apă nu îşi înţelege rostul, acela de a da apă curată şi la preţuri bune locuitorilor municipiului nostru” , declara, la sfârşitul şedinţei, primarul Constantin Toma.

Astfel că votarea bugetului nu înseamnă sfârşitul războiului pe care municipalitatea îl duce cu Compania de Apă în sensul restabilirii drepturilor sale de acţionar majoritar. Conform responsabililor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Buzău 2008”, procesul de selecţie al administratorilor Companiei de Apă se apropie de sfârşit, noii membri ai Consiliului de Administraţie urmând a fi confirmaţi în următoarea şedinţă a acestei structuri asociative şi îşi vor intra în pâine după numirea lor pe funcţie de către administratorii provizorii, al căror mandat, de patru luni, se apropie de final. Componenţa noului Consiliu de Administraţie ne va indica cât de aproape este finalul războiului dintre municipalitate şi direcţiunea Companiei de Apă.

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Domnule Pixel , cred ca nu ai citit bine , sau nu stii sa citesti : Aprobarea Bugetului s-a facut prin delegare scrisa , adica scisoare , adica e legal si asa , intrebarea e : de ce nu a avut primaria curaj sa aiba un reprezentant FIZIC , SI AM SPUS ACOLO DE CE !!!!!!!!! Domnule PIXEL mai shimba-ti culoarea poate asa o sa intelegi , O SEARA BUNA 🙂

    • Așa este, politicosule! Se poate vota fizic și prin scrisorică fizică, dar cum a ajuns scrisorica fizică de la primăria fizică în incinta fizică unde s-a ținut adunarea fizică? A fost trimisă prin curierat fizic, cu poșta fizică, cu portarul fizic al primăriei, teleportată fizic sau în gentuța fizică a persoanei fizice desemnate de primăria fizică să voteze bugetul fizic al halucinantei Companii de Apă!

  2. Bostanele unde a fost Primarul ca eu nu l-am vazut , de fapt nu a fost niciun reprezentant al Primariei (Fizic vorbind)
    aprobarea Bugetului facandu-se prin delegare scrisa ,pentru ca Primaria ar fi fost luata la intrebari : DAR DE CE PANA ACUM NU A-TI APROBAT BUGETUL ???? PAI ACUM L-AM APROBAT CA AM ANGAJAT-O PE DOAMNA SAVULESCU LA VOI CU UN SALAR DE 100 MIL ( ACUM NU MAI SUNT SALARII NESIMTITE LA COMPANIA DE APA ) IAR ACEASTA DOAMNA VA IMPLEMENTA PROGRAMUL KAIZER 🙂 DA , KAIZER NU KAIZEN 🙂

    • Mă, pretinsule! Păi dacă primăria n-ar fi avut reprezentant (pe persoană fizică) cine a votat (fizic) pentru acționarul majoritar?

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.