Ligile Naţionale de handbal, feminin şi masculin, ediţia 2018-2019, vor porni la drum pe 1-2 septembrie, iar de la startul lor nu vor lipsi cele două echipe buzoiene care au promovat în această primăvară: SCM Gloria, la fete, şi HC Buzău, la băieţi. La revenirea în elita handbalului românesc, echipa feminină o va întâlni, la Sala Sporturilor, pe HCM Rm. Vâlcea, una dintre cele mai puternice formaţii din România, ocupanta locului 4 în finalul sezonului trecut. În premieră pe prima scenă a ha­ndbalului masculin, HC Buzău va debuta în deplasare, cu Minaur Baia Mare, formaţie care a încheiat sezonul regulat al ediţiei trecute pe locul 8, iar în primul meci în faţa propriilor suporteri, în etapa a 2-a, va înfrunta puternica echipă Dobrogea Sud Constanţa. În etapa a 11-a, ambele vor evolua împotriva echipelor campioane en-titre, în deplasare: SCM Gloria cu CSM Bucureşti, iar HC Buzău cu Dinamo Bucureşti.

Program TUR – SCM GLORIA BUZĂU

Etapa 1: SCM Gloria – HCM Rm. Vâlcea

Etapa a 2-a: CSM Roman – SCM Gloria

Etapa a 3-a: SCM Gloria – Măgura Cisnădie

Etapa a 4-a: Universitatea Cluj – SCM Gloria

Etapa a 5-a: SCM Gloria – CSM Slatina

Etapa a 6-a: CSM Bistriţa – SCM Gloria

Etapa a 7-a: SCM Gloria – Corona Braşov

Etapa a 8-a: SCM Gloria – SCM Craiova

Etapa a 9-a: Minaur Baia Mare – SCM Gloria

Etapa a 10-a: SCM Gloria – HC Zalău

Etapa a 11-a: CSM Bucureşti – SCM Gloria

Etapa a 12-a: SCM Gloria – Danubius Galaţi

Etapa a 13-a: Dunărea Brăila – SCM Gloria

Program TUR – HC BUZĂU

Etapa 1: Minaur Baia Mare – HC Buzău

Etapa a 2-a: HC Buzău – Dobrogea Sud Constanţa

Etapa a 3-a: Politehnica Timişoara – HC Buzău

Etapa a 4-a: HC Buzău – CSU Suceava

Etapa a 5-a: CSM Făgăraş – HC Buzău

Etapa a 6-a: HC Buzău – HC Vaslui

Etapa a 7-a: CSM Bacău – HC Buzău

Etapa a 8-a: HC Buzău – CSM Focşani

Etapa a 9-a: CSM Bucureşti – HC Buzău

Etapa a 10-a: HC Buzău – Potaissa Turda

Etapa a 11-a: Dinamo Bucureşti – HC Buzău

Etapa a 12-a: Steaua Bucureşti – HC Buzău

Etapa a 13-a: HC Buzău – Dunărea Călăraşi

DISTRIBUIȚI