Un bărbat în vârstă de 64 de ani,  din Lopătari, s-a aruncat de la etajul întâi al Spitalului Județean de Urgență Buzău, ieri seară, în jurul orei 22,50. Acesta era internat la secţia de Neurologie şi era cunoscut cu afecțiunea de epilespie. El suferise un atac vascular cerebral şi hemopareză stângă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, „bărbatul fusese internat pe data de 9 octombrie 2018 cu diagnosticul prezumtiv de accident vascular cerebral și hemipareză. În ultimele zile, evoluția medicală fusese favorabilă, însă ieri, bărbatul a început să dea semne de agitație”. Potrivit aceleiaşi surse, în cursul zilei de joi starea lui s-a înrăutăţit, a devenit confuz şi agitat, motiv pentru care a fost sedat şi i s-a aplicat procedura de carceraţie cu acordul familiei.

În jurul orei 22,00, bărbatul şi-a revenit din starea de sedaţie şi a devenit violent, reuşind să se elibereze a ameninţat personalul medical. Apoi s-a refugiat într-un grup sanitar de la etajul întâi de unde s-a aruncat pe fereastră. La faţa locului a ajuns o ambulanţă care trecea pe acolo şi i-a acordat primele îngrijiri. A fost transportat apoi la Unitatea de Primire Urgențe, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, apoi a fost intubat şi transportat pe secţia ATI. După o oră a survenit decesul, iar Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

DISTRIBUIȚI
loading...