• Ultimul stagiu de pregătire din acest an

Tânărul pilier Valentin Matache, de la SCM Gloria Buzău, este convocat în lotul Naţionalei U20 de rugby a României, pentru ultimul stagiu de pregătire din acest an, ce are loc în aceste zile, până duminică, la Izvorani. Pentru acest ultim cantonament din 2017, staff-ul echipei naţionale U20 a convocat un număr de 32 de sportivi, de la 13 cluburi din SuperLigă, Divizia Naţională de Seniori, dar şi din Diviziile de Juniori şi, unul singur, de la clubul francez Bourgoin.       Cei mai mulţi jucători convocaţi provin de la Universitatea Cluj (7), RC Bârlad are 5 rugbişti selecţionaţi, CSM Bucureşti – 4, Dinamo – 3, CSS 2 Baia Mare şi Ştiinţa Petroşani, câte 2, iar Politehnica Iaşi, CSS Dinicu Golescu, SCM Piteşti, SCM Gloria Buzău, Steaua Bucureşti şi Timişoara Saracens trimit la lotul U20 câte un jucător. Conform Federaţiei, obiectivul acestui stagiu este testarea potenţialului echipei în vederea formării unui nucleu competitiv pentru Campionatul European, care va avea loc în perioada martie – aprilie 2018.  Naţionala vine în martie la Buzău pentru meciul cu Belgia

Naţionala României va lua startul, în februarie anul viitor, în partidele retur din Rugby Europe Championship, decisive pentru calificarea la Cupa Mondială din Japonia din 2019. România va juca împotriva Germaniei, la Bucureşti, pe 10 februarie, pe 18 februarie în deplasare contra Spaniei, pe 3 şi 10 martie acasă cu Rusia, respectiv Belgia, ultimul meci urmând să-l susţină în deplasare, la Tbilisi, contra Georgiei, pe 18 martie.

Vestea bună pentru buzoieni este că partida contra Belgiei, cea de pe 10 martie, se va disputa la Buzău, pe Stadionul “Gloria”. În partidele tur, care au avut loc în acest an, “Stejarii” au fost învinşi de Germania (38-41), dar au câştigat cu Spania (13-3), Rusia (30-10), Belgia (33-17) şi cu Georgia (8-7). România ocupă în acest moment primul loc în Rugby Europe Championship şi, dacă îşi va păstra postura de lider sau se va clasa pe locul secund, după Georgia (deja calificată), va avea asigurat locul în Grupa A de la CM 2019, grupă în care se regăsesc deja Irlanda, Scoţia şi Japonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.