Politic

Romașcanu, o nouă intervenție privind bustul lui Petre Stănescu: ,,Bine că onorabilul director al Muzeului nu gestionează complexul din Tg. Jiu, că l-am vedea acoperit cu sticlă și plin de senzori”

O nouă luare de poziție a senatorului Lucian Romaș­canu – fost ministru al Culturii în guvernul condus de Mihai Tudose, în prezent membru al Comisiei pentru cultură și media a camerei superioare a Parlamentului – în ceea ce se prefi­gurează a fi controversa momentului în cultura buzoiană: locul în care va fi amplasat bustul lui Petre Stănescu, sculptura care poartă semnătura lui Constantin Brâncuși, furată din cimitirul Dumbrava în anul 1995 și găsită în urmă cu trei ani de lucrătorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero­rism. Momentan, bustul se află în depozitele Muzeului Județean, iar directorul acestei instituții dorește să îl expună în inte­riorul clădirii acesteia, și nu așa cum a fost gândit de marele sculptor, amplasat în Cimitirul Dumbrava.

,,Lipsă de voință, dar și de minimă empatie cu ceea ce înseamnă opera de artă și locul ei”

,,Avem un bust, cum procedăm? Scrupulosul director al Muzeului Județean Buzău preferă să dea muzeul peste cap ca să facă loc la căldură copiei bustului avocatului Stănescu al lui Brâncuși. Și asta undeva în 2020, de va fi să fie. Ce ignoră directorul, fundamental ilegal, este dorința donatorului și flagranta normalitate, și anume ca bustul să stea unde îi este locul, în cimitirul Dumbrava, unde a stat atâția ani. Să ceri să fie ferit de intemperii, cu lumină și temperatură controlate, arată evidentă lipsă de voință, dar și de minimă empatie cu ceea ce înseamnă opera de artă și locul ei. Bine că onorabilul director nu gestionează complexul din Tg. Jiu, că l-am vedea acoperit cu sticlă și plin de senzori…

Primarul (Toma, n.r.) va veni în scurt timp cu un plan de pază al lucrării, dar dacă nici atunci nu vom avea bustul la locul său, vor trebui găsite soluții urgente pentru a repune Buzăul pe harta locurilor unde Brâncuși poate fi admirat așa cum se cuvine. Soluții? Instanța să decidă dacă voința donatorului trebuie respectată sau nu; o copie autorizată după originalul din proprietatea Muzeului Național de Artă al României. Până la aplicarea lor îl indemn, totuși, pe scrupulosul director să fie buzoian și iubitor de artă.

P.S.: Când facem evaluarea copiei, domnule director? Au trecut ani de când, inclusiv prin strădania mea, am recuperat bustul și peste un an de când v-am solicitat o întâlnire cu conducerea Muzeului Național de Artă al României pentru a ne lămuri despre statutul sculpturii”, a scris senatorul Lucian Romașcanu pe pagina sa de Facebook.

Cimitirul Dumbrava vs. Muzeul Județean    

Întreaga controversă a început luni, după deschiderea oficială a Festivalului de Teatru ,,Chișinău pentru Buzău”, când senatorul Lucian Romașcanu a transmis “celebrului” director al Muzeului Județean să grăbească demersurile de a expune publicului bustul lui Petre Stănescu. „Lucrarea care stă în magazia muzeului trebuie să fie redată circuitului și să fie amplasată în Cimitirul Dumbrava, cu asigurarea domnului primar că va fi ferită de orice risc. Și actul de donație al acestui bust precizează că trebuie expus în Cimitirul Dumbrava. Nu are niciun rost să stea ascuns într-o magazie (…) Brâncuși în România există în vreo patru locuri, la Târgu Jiu, la Craiova, la București, în sala Brâncuși pe care am avut onoarea să o inaugurez, și la Buzău, iar noi ținem în magazie un bust de o asemenea valoare culturală”, a declarat Lucian Romașcanu.

De cealalată parte, directorul Daniel Costache insistă să expună bustul lui Petre Stănescu să fie expus în interiorul muzeului, sus­ținând că reprezentanții instituției lucrează la o tematică specială încă de la începutul anului: „Bustul chiar urmează să fie expus, dar în actualele condiții, el va fi expus la muzeu (…) Nu pot scoate lucrarea din muzeu pe semnătura mea până nu există un plan de protecție și pază, cu sisteme de securitate asumate, pe care noi nu avem cum să le achiziționăm și monta. Dacă Primăria vine cu un astfel de plan care să fie aprobat de către Poliție și Minister putem discuta mutarea lui în Cimitirul Dumbrava”, a spus Costache.

Directorul Muzeului Jude­țean, Daniel Costache, a încercat să își câștige celebritatea invocată de ­sena­torul Lucian Romaș­canu săptămâna trecută, când a semnalat televiziunii publice așa-zise erori pe care le-ar fi găsit în manualul opțional de istorie a jude­țului Buzău. Întâmplător, ­res­pectivele date blamate de Costache au fost culese dintr-o lucrare apărută sub egida Muzeului Județean!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker