Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristinel Romanescu, a denunţat, luni, la o conferinţă de presă “abuzul” autorităţilor care nu au inclus judeţul Buzău printre cele în care s-au organizat, duminică, alegeri anticipate, în condiţiile în care patru comune sunt conduse de administratori publici care, ,,întâmplător sau nu, sunt foştii primari”, iar într-o a cincea a fost dizolvat Consiliul Local.

   ,,La nivelul judeţului Buzău, sunt patru primării care au rămas fără primar – Săgeata, Verneşti, Săpoca şi Chiojdu -, iar la Calvini, Consiliul Local a fost dizolvat şi ar fi fost normal să se organizeze alegeri parţiale”, a spus Romanescu. El a mai afirmat că ,,toţi aceşti primari care şi-au pierdut dreptul de a mai conduce localitatea respectivă au devenit, întâmplă­tor sau nu, city-manageri (administratori publici, n.r), cei care de fapt conduc acum comuna respectivă care nu are primar”. 

   Liderul liberal buzoian a precizat că ,,în urmă cu două-trei săptămâni”, organizaţia judeţeană liberală a înaintat o adresă către Instituţia Prefectului, prin care a cerut lămuriri asupra acestei stări de fapt. ,,Nu au trecut cele 30 de zile pentru a primi un răspuns de la Prefectură, dar voi face o interpelare pentru a stabili care au fost motivele pentru care la Buzău nu s-au organizat alegeri parţiale, aşa cum s-a organizat în toată ţara“, a mai declarat deputatul Cristinel Romanescu.

   Reamintim că Buzăul a fost inclus iniţial în hotărârea de guvern prin care s-a decis organizarea de alegeri anticipate pe 5 noiembrie în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din ţară, urmând să fie organizat scrutin la Verneşti pentru funcţia de primar. Totuşi, fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate în comuna pe care a condus-o până în momentul în care Instituţia Prefectului a emis ordinul de încetare a mandatului său înainte de termen, după ce acesta a epuizat toate căile de atac ale deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a declarat incompatibil. El a atacat în instanţă ordinul prefectului care constata încetarea mandatului înainte de termen, după doar patru zile după ce Guvernul a emis  hotărârea care stabilea organizarea de alegeri anticipate pe 5 noiembrie, fapt care amână scrutinul până la soluţionarea, de către instanţă, a acţiunii lui Daniel Năstase.

DISTRIBUIȚI