Politic

Romanescu: ,,Orice zi în plus de supraviețuire a guvernului Dăncilă, o pierdere pentru România”

,,Îmi exprim credința că toate partidele care au votat în favoarea moțiunii de cenzură vor vota și viitorul guvern al PNL”, a spus, joi, la o conferință de presă, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul Cristinel Romanescu. Acesta a subliniat faptul că orice zi în plus în care social-democrații și guvernul Dăncilă rămân la Palatul Victoria este o pierdere pentru România, care, de altfel, ,,nu este guvernată de prea mult timp”.

Liderul liberal buzoian a prezentat și câteva dintre obiectivele pe care viitorul guvern condus de președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, le va avea în vedere în urmă­toarea perioadă: rectificarea bugetară de la finalul acestui an, bugetul de stat pe anul 2020, nominalizarea comisarului european și organizarea corectă a alegerilor prezidențiale, precum și a celor locale și parlamentare de anul viitor.

,,Partidul Național Liberal și-a propus, încă de pe când era în opoziție, o guvernare transparentă. Noi am înțeles semnalul românilor de la alegerile parlamentare de acum trei ani și știm exact ce trebuie să facem în momentul în care vom prelua guvernarea. Chiar dacă nu știm dacă este timp pentru a rezolva toate problemele pe care le lasă în urmă actualii guvernanți”, a mai spus deputatul Cristinel Romanescu.

El a explicat, la solicitarea reporterului OPINIA, votul de miercuri din Senat, când, din cauza absenței unui număr mare de aleși liberali, majoritatea PSD-UDMR a respins proiectul de act normativ care urma să modifice legea alegerilor locale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Legea în cauză a fost promovată de Uniunea Slavați România, iar adoptarea acesteia este una dintre cele patru condiții pe care USR le-a pus pentru a vota învestitura guvernului PNL condus de Ludovic Orban: ,,Miercuri a fost o zi obișnuită de lucru în Senat, fără vreo mobilizare specială. Partidul Național Liberal are și el un proiect de lege similar, care a fost adpotat de Senat, ce-i drept tacit, iar când va fi votat în Camera Deputaților, came­ră decizională, ne vom mobilza la vot și vom trece acest proiect de lege care este dorit de români”, a spus preșe­dintele organizației jude­țene a Partidului Națio­nal Liberal, deputatul Cristinel Romanescu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker