Situaţie încordată la Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu” după anunţul de marţi după-amiază, al Primăriei şi al Inspectoratului Şcolar, privind mutarea elevilor, a cadrelor didactice şi a dotărilor acestei unităţi de învăţământ în sediul Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii. Această mişcare a fost gândită pentru a face loc în clădirile de pe strada Transilvaniei celor la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” pe o perioadă de minim doi ani, atât cât vor dura lucrările de reabilitare localului de pe Independenţei.

Înteaga tevatură a început după ce directorul liceului, Narcisa Daşu, a convocat de urgenţă Consiliul de Admi­nistraţie al unităţii de învăţă­mânt, a chemat la şcoală un grup ce părinţi şi de elevi şi a format o delegaţie cu care a plecat la Primărie. Nemul­ţumită că nu a fost consultată în luarea acestei decizii, Daşu a aflat de la Primărie că nu este cale de întors, drept pentru care a decis să “iasă în presă”, nu înainte de a-i îndemna pe elevi să iniţieze o petiţie on-line.

Tablou apocaliptic  

Directorul Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu” susţine că mutarea elevilor de la Neniţescu ar avea un cu totul alt substrat şi ar echivala desfiinţarea acestei şcoli. Mai mult, spune Daşu, în urma mutării, unitatea de învăţământ pe care o conduce ar pierde importante investiţii, iar actualele dotări ale liceului vor fi distruse.

Mai mult, spune directorul Liceului Tehnologic “Costin Neniţescu”, personalul auxi­liar nedidactic va rămâne pe drumuri, iar elevii navetişti ai şcolii, cei mai numeroşi din instituţie, vor fi nevoiţi să ­chiu­lească zilnic de la câteva ore: ,,Am aflat de decizia aceasta fără a fi consultată înainte. Am fost chemată la Inspectorat şi mi s-a pus în vedere să mă mut cu tot ce înseamnă profesori, copii şi dotare, ceea ce este practic imposibil. Elevii acestei şcoli au optat pentru această şcoală, care se află pe Transilvaniei, şi nu pe Bazalt. Obligându-i pe elevii navetişti să înveţe după amiaza până la ora 19,00, ei vor fi nevoiţi să plece de la şcoală la ora 17,00 pentru a prinde mijloacele de transport. Nu este o decizie corectă, nici pentru copii nici pentru personalul şcolii. Mulţi copii au anunţat că îşi vor lua transferul, ceea ce va duce la depopularea claselor şi, implicit, la desfiinţarea liceului. De asemenea, tot ce înseamnă îngrijitori, bibliotecari, informaticieni, muncitori sunt normaţi la suprafeţele existente şi, odată ajunşi dincolo, îşi vor pierde locurile de muncă. Totodată, noi avem laboratoare mari şi foarte bine dotate şi nu avem cum să ne mutăm cu ele în altă parte, pentru că toată baza materială este făcută la comandă şi potrivită pentru aceste săli. Avem videoproiectoare în fiecare sală montate săptămâna trecută. Avem în construcţie noi laboratoare şi altele pe cale de amenajare”, a spus directorul Narcisa Daşu.

Ea consideră că, prin această mişcare, se urmăreşte închiderea, într-un termen scurt, a Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu”: „Este, practic, începutul sfârşitului pentru Neniţescu, e un liceu de tradiţie ce funcţionează de 45 de ani. Elevii pleacă, dispar norme, dispar profesori şi, practic, se va desfiinţa liceul”, a mai spus Narcisa Daşu.

Răzbunarea ,,numelor grele“? 

Pe de altă parte, directorul Liceului Tehnologic “Costin Neniţescu” este convins că intenţia de desfiinţare a liceului are şi un alt substrat: o plângere la Parchet pe care a făcut-o în urmă cu trei ani, cu privire la mai multe fapte ilegale care s-ar fi petrecut de-a lungul vremii în această instituţie de învăţământ, în care ar fi implicate „nume grele”: „Este vorba despre un dosar de la procuratură cu care am supărat foarte mută lume şi de la care nu am primit nici un amănunt şi despre care nu am vorbit până acum, fiind un dosar în lucru. Au trecut trei ani şi nu s-a întâmplat nimic. Acest dosar conţine înfiinţarea unei clase ilegale la acest liceu, lucru confirmat de auditul cerut de parchet, nu este un lucru singular şi am mai descoperit şi alte clase înfiinţate ilegal. Angajări ilegale pe posturi. În această şcoală s-au angajat oameni fără concurs, fără respectarea legilor în vigoare şi auditul inspectoratului a scos la iveală că s-au plătit peste 600 de ­mi­lioane de lei în instanţă pe care m-au pus să le recuperez. În plus au existat şi angajări fictive de persoane, la fel ca în cazul unei persoane celebre pe care nu vreau să o nominalizez. Sunt oameni care au încasat bani de la această şcoală fără a presta o oră în şcoală, cum, la fel, există elevi care au absolvit această şcoală fără a avea numărul suficient de clase. Sunt oameni care au intrat în bacalaureat, au luat bacalaureatul, unii au şi diplomă de facultate dar ei nu au numărul suficient de clase de liceu absolvite”, a declarat directorul Gabriela Narcisa Daşu.

Reamintim că, în urma altor reclamaţii pe care actualul director de la „Neniţescu” le-a formulat împotriva vechii direcţiuni, a fost schimbat din funcţie directorul Constantin Manta, iar secretara Marioara Milea a fost condamnată la închisoare cu ­executare.

Autorităţile municipale au anunţat, marţi, că în curând Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” va intra în reabilitare, urmând ca elevii, profesorii şi dotările să fie mutate la Liceul Tehnologic ”Costin Neniţescu”. La rândul lor, elevii care au învăţat până acum la Neniţescu vor fi relocaţi la Liceul Tehnologic de Meserii şi Servicii, unde se va învăţa în două schimburi. Clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu este monument istoric şi va fi reabilitată complet printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în valoare de peste 5 milioane de euro. 

 

9 COMENTARII

  1. Dasu se teme doar pentru postul sau.
    In afara sa stea cu capul in hartii de dimineata pana seara nu stie altceva.
    La ore la noi la clasa a XII-a nu a venit aproape deloc.
    Cand venea ne povestea ca ea a stat pana noaptea tarziu sa studieze niste acte
    Si cand ceva nu era bine singurul vinovat era fostul director. Nu e cine stie ce de capul ei!

  2. Ba te doare mintea cu cretinii astia din conducerea ISJ si a Primariei! De ce nu se muta elevii din Eminescu la Tehnologic, o luati prin invaluire? Tipic PSD-istic.

  3. Pentru elevii din mediul rural există și variantele gazda sau internat. Dar acelea costa. Transportul zilnic cu rata este decorat de stat. Dragi părinți din rural, daca nu va convine, există licee și la Berca, Vernesti, Smeeni, Pogoanele, Rusetu, Rm Sărat, Nehoiu . Atunci nu mai fac naveta. Sunt in siguranta lângă casa.

  4. Doamnei Dasu ar trebui sa i se faca un control psihiatric, nu psihologic. Urmariti si verificati de ce majoritatea profesorilor au plecat din acest liceu? Din cauza susnumitei…

  5. Problemele de la Nenieescu se afla doar in mintea impostoarei Dasu. Se pare ca nu mai are pile la inspectorat si a ramas de caruta in chestiunea in discutie… Si-a terorizat colegii de cancelarie si acum cauta sprijinul lor, solidaritatea celor care au fost umiliti ani de zile… Nu stiu ce sa spun, dar nu cred ca va fi ajutata… Primesti ce dai, asa spune o vorba inteleapta.

  6. Decizia Primariei este justificata.
    La Nenitescu mai sunt putin peste 300 de elevi care pot foarte bine sa mearga in alta locatie iar cei peste 1500 de elevi ai liceului Eminescu sa aiba unde invata.
    Directoarea Dasu se pare ca da vina pe Liviu Dragnea si ai lui nu pe carentele sale manageriale in atragerea de elevi catre acest liceu.
    O investitie de peste 5 mil de euro, cum este reabilitarea liceului Eminescu, ar trebui sa fie suficienta ca toti sa participe la realizarea ei, nu unii care vremelnic se afla in fruntea unor institutii, sa puna bete in roate.
    Lipsa de profesionalism a acestei doamne va duce fara indoiala la desfiintarea acestui liceu sau comasarea cu un altul.
    Dragi elevi fugiti oriunde in alta parte! Nenitescu a inceput sa semene cu o inchisoare!
    Daca ati fost chemati sa faceti proteste de catre gardianul sef nu uitati cate necazuri ati avut din cauza acestei persoane si vedeti-va de vacanta.

    • Poete, gândești cu … coccisul! Nenițescu trebuie lăsat să se descurce singur, nu „ajutat” să se desființeze! Dacă nu reușește să atragă „materie primă” atunci va dispărea natural, ghinion. De ce nu merge Eminescu direct la Tehnologic fără să afecteze Nenițescu? Cumva există și alte motive pentru care Nenițescu nu este lăsat să-și apere șansa la existență! Au mai fost încercări de a se tăia clase de teoretic, fără să existe o justificare reală! Dacă îmi aduc bine aminte, la Pătârlagele s-a încercat să se taie o clasă de teoretic în situația în care liceul nu poate prelua toți elevii care vor să urmeze acest liceu! După părerea mea, buba este pe la inspectorat!

    • Cred ca vorbiti in neștiință de cauză. Se putea la fel de bine ca elevii din Eminescu să învețe după-amiaza iar cei din Nenitescu sa învețe dimineata, asa cum erau obișnuiți. Nu va dati seama, dar peste 80% din elevi sunt navetiști iar majoritatea au de parcurs 1-2 h pana acasa. Dumneavoastră v-ar convenii ca părinte, sa va ajunga copilul la ora 21:00-22:00 acasa ? Va spun eu ca nu. Si cu privire la cei 5 mil de euro, si Nenitescu a pierdut un proiect de 15000 de euro din cauza acestei decizii pe care au luat-o „deștepți” orașului.

    • Pentru a intelege cu adevarat…ajutata de colegii de cancelarie, de profesorii care indura zilnic nesimtirea si injuraturile acestei fiinte abjecte. Pe langa pixel mai este nevoie si de neuron!!!!! Pricepi???? Proiectul de reabilitare initiat de Primarie trebuie finalizat; exista, banuiesc, un contract ferm, cu termene clare…nu e vorba despre o simpla joaca. Hotararile primariei trebuie puse in aplicare, indiferent de manipularile unei impostoare, ajunsa vremelnic la conducerea acelui liceu. Cei care furnizeaza diferite solutii salvatoare, mutari in locatii fanteziste, nu stiu despre ce vorbesc. Atentie! Troli manipulatori sunt peste tot.

Comments are closed.