Ioan STOICA

La  finele  anului recent încheiat, a apărut numărul  4 al revistei semestriale „Continuu”, din orașul  Pătârlagele, probabil cel mai consistent și bine realizat de până acum.

Remarcăm acuratețea grafică, ținuta elegantă și îngrijită  a publicației, conținutul  bogat în idei, axat pe o  problematică diversă  și de interes general, îmbinarea elementelor locale și naționale aparținând patrimoniului cultural. Prin urmare, un gând bun colectivului redacțional, dar sincere felicitări și Consiliului Local Pătârlagele, grație căruia a fost posibilă apariția ritmică a acestei publicații de cultură. La fel, celorlalte  consilii locale de pe Valea Buzăului – Siriu, Nehoiu, Pănătău, Cislău, chiar Cătina de pe Valea Chiojdului – care se străduiesc  și ele  să contribuie la asigurarea  bazei materiale necesară apariției  acestei reviste. Lor li se alătură firma Oltvegas-Valută Craiova.

Revenind la actualul număr, de remarcat că, sub genericul ,,De la Pătârlagele, la Teatrul Național București,” revista  consacră câteva pagini bune celei ce a fost marea actriță de comedie Coca Andronescu (1932-1998), originară din Pătârlagele. În  2017, ar fi împlinit 85 de ani de viață, însă, din păcate, a trecut la  cele veșnice la doar 66 de ani, în plină glorie creatoare! A interpretat roluri memorabile, între care amintim: Pantofăreasa din „Minunata Pantofăreasă” de Federico Garcia Lorca, sau, în 1959, Mirandolina din „Hangița” de Goldoni, spectacolul cu această piesă fiind adus, de către Teatrul National București, din respect pentru marea actriță,  chiar la ea acasă,  la Pătârlagele,  pentru a fi jucată pe scena căminului cultural din localitate! Are o bogată filmografie, alături de mari actori, jucând în „Bădărănii,” „Titanic Vals”, „Balul de sâmbătă seara,” „Zile de vară”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Alo, aterizează străbunica”, sau rolul spumos ca o șampanie, alaturi de Octavian Cotescu, din popularul „Tanța și Costel” etc.

Din schimbul de scrisori, care a avut loc între Marin Mincu și Ion Caraion, din 1986, rezultă cât de aproape de Premiul Nobel a fost scriitorul din satul Pălici. „Îndepliniți toate condițiile pentru Premiul Nobel”, i s-a spus, într-un  moment în care  realiza  cât de bolnav este. „Anii de închisoare m-au măcinat”, mărturisește  cu mâhnire Ion Caraion.

„România, chemată din nou să facă istorie”, este titlul unui studiu mai amplu, dar foarte interesant, semnat de cercetătorul George-Liviu Teleoacă, din care  rezultă că dimensiunea culturii este hotărâtoare în menținerea identității Europei, printr-o consolidare a conștiinței culturale  comune. Țara noastră  nu este un stat de mâna a doua și, prin urmare, părerea ei contează, crede autorul român…

Sunt publicate versuri (Nicolae Gâlmeanu, Marius Râpenu, Gheorghe Onea, Carmen Mușetoiu, Cristina  Tănăsescu). Craioveanul Aurelian Zisu e prezent cu un grupaj de poeme, iar elevul Albert Barasch, de la Colegiul Carol l Craiova, debutează cu ,,Poeme deschise”. Reținem  sclipitoarea evocare privindu-l pe  Petre Țuțea,  realizată de  către A.I. Brumaru, sub genericul „Zidirea cea din neam în neam”. Nu pot fi trecute cu vederea  nici reconstituirile unor experiențe personale, realizate sub o formă sau alta, sublimate  de autorul lor, distinsul prof. Titi Damian: „Fidelitatea memoriei colective” și „Sisif coborând muntele”.

Proza scurtă este prezentă prin trei realizări aparținând lui Mihai Vișoiu, Marius Râpeanu și Gheorghe Postelnicu, iar cronica literară, la volumul de versuri „Umbra luminii” de V. Gh. Stan, este semnată de Dorin Ivan.

Cititorii mai pot găsi în revista „Continuu” nr. 4 și alte aspecte  interesante: rememorări (Alex. Oproescu, Marius Pascu), scrisori inedite, aniversări (M. Râpeanu), un reportaj emoționant despre Barajul Siriu și chiar o rubrică de sport(,,FCSB – în căutarea identității pierdute”) etc.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.