Actualitate

Resistematizarea ,,Intersecției Morții”, gândită bine dar făcută prost

Mult așteptata resiste­matizare a Drumului European 85 la ,,intersecția morții” cu șoseaua dinspre Florica, se dovedește a fi mai periculoasă decât înainte ca drumul să fie modificat.

O spun reprezentanții Prefecturii care, sesizați de autoritățile locale și de transportatorii de persoane, au verificat vineri la fața locului lucrarea, iar constatările nu sunt tocmai de laudă la adresa reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Șo­ferii care ies în E 85 nu au niciun fel de vizibilitate spre București și e risc foarte mare de accidente.

„În urma controlului, s-a stabilit că montarea para­peților metalici în zona intersecției conduce la impo­sibilitatea conducătorilor de autovehicule de a se asigura la ieșirea de pe DJ203 C în DN2, existând un real pericol de producere a unor accidente rutiere”, a menționat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Gabriel Cozma. Din acest motiv, Instituția Prefectului – Județul Buzău a transmis o adresă către CNAIR (beneficiarul proiectului), soli­citându-i să analizeze și să dispună măsurile ce se impun pentru eliminarea riscurilor la care se expun participanții la trafic din zonă. În aceeași adresă, prefectul Carmen Ichim subliniază faptul că, în situația în care responsabilii Companiei nu vor lua măsurile necesare, vor fi direct răspun­zători pentru eventualele evenimente rutiere ce se pot produce.

Cine a executat lucrarea

Lucrarea de pe DN2 E85, la intersecție cu DJ203C, este executată după o documentație tehnică întocmită de SC Via Carpatica Consult SRL. Autorizația de construire a fost emisă de Ministerul Transporturilor în august 2018. Administratorii drumului, respectiv CNAIR, au decis ca acolo să fie realizate benzi de circulație suplimentare pentru cei care vor să iasă de pe drumul național. În intersecția cu drumul către loca­litatea Florica, traficul ar fi fost astfel fluidizat și desfășurat în siguranță datorită unor benzi suplimentare de circulație. Aceasta a fost soluția optimă pentru prevenirea evenimentelor rutiere, după ce administratorii drumului au stabilit că un sens giratoriu nu poate fi amenajat sub nicio formă. Lucrarea a fost scoasă la licitație de mai multe ori, pentru 1,2 ­mi­lioane lei, iar după luni de zile s-a găsit și un constructor.

Lucrarea este însă de mântuială. Iar proiectantul are partea sa de responsabilitate. Via Carpatia Consult (București) a fost înființată de Gabriel Iancu, un fost director adjunct al Direcției de Întreținere și Administrare a Drumurilor din CNADNR – actual CNAIR. În primii ani de activitate, în cadrul firmei a lucrat și Marilena Dascălu, soția fostului șef al lui Iancu, Florin Dascălu. Până în urmă cu un an, acesta a fost unul dintre oamenii importanți din cadrul Companiei, el rezistând indiferent de guvernele care s-au succedat la conducerea României. De-a lungul anilor, Via Carpatia Consult SRL a obținut mai multe lucrări din bani publici, parte de la CNADNR. Firma s-a ocupat de deszăpezirea unor tronsoane de drumuri naționale dar și de diverse lucrări de reabilitare și reparații.

„Ceea ce se întâmplă aici este crimă cu premeditare“

Ani de zile pe DN2-E85, la intersecția cu drumul spre Florica, evenimentele rutiere s-au succedat, fără ca demersurile făcute de 13 ani pentru soluționarea acestei probleme, extrem de grave, de către autoritățile locale, să primească soluțio­narea așteptată. Demersurile făcute de Primăria comunei încă din anul 2005 au fost fără niciun rezultat. Până în 2016, când au  început să curgă promisiunile, dar responsabilii Companiei Naționale  de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-au mișcat abia în 2018. În vară, lucrarea de amenjare a intersecției cu bandă de stocaj pentru virajul la stânga pe DN2 intersecție cu DJ 203C, spre Florica, a fost scoasă la licitație în Sistemul Electronic de Achiziții  Publice (SEAP) pentru suma de 1.244.976,63 lei.

„Toate demersurile noastre nu au rezolvat nimic. Cei de la nivel județean au înaintat cererea la CNADNR, de unde ni s-a comunicat că nu se poate interveni să se modifice proiectul așa cum este el acum. Au urmat alte demersuri la nivel central și, în final, în luna iulie 2015, ni s-a spus de către CNADNR că se caută o soluție tehnică, așa că noi așteptăm această soluție tehnică de mai bine de un an și tot nimic, iar accidentele se produc în continuare”, ne declara primarul Ion Zaharia în 2016. O victimă a ,,intersecției groazei“ este chiar contabila Primăriei Florica. Aceasta a suferit răni la cap, iar mașina pe care o conducea a fost serios avariată, după ce a fost lovită puternic din spate de un autoturism care rula cu 140 km pe oră. „Lumea este îngrozită să folosească această porțiune de drum atât de periculos. Ceea ce se întâmplă aici este crimă cu premeditare”, spune primarul din Florica.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker