Operatorul municipal de salubritate a anunţat câş­tigătorii ediţiei din acest an şcolar a proiectului de educaţie ecologică „Eco-Grădiniţa mea” /„Eco-Şcoala mea!”.

„RER SUD S.A. a derulat în 25 de unităţi de învăţământ din municipiul Buzău, pe perioada anului şcolar 2017-2018, proiectul desfăşurat sub sloganul <Aplicăm ce învăţăm, în sacul galben selectiv co­lectăm!>, care a avut ca scop promovarea educaţiei ecologice în şcoli ca parte integrantă a actului educaţional, precum şi promovarea principiilor care pun bazele unei conduite corecte, ­res­ponsabile faţă de mediul înconjurător”, spune Denisa Hâncu, specialist relaţii publice al societăţii de salubritate.

Din cele 16 grădiniţe şi nouă şcoli participante la proiect, au fost premiate, joi, şase grădiniţe şi trei şcoli, care au atins cantitatea minimă de deşeuri reciclabile predate spre valorificare şi reciclare firmei de salubritate RER SUD.  Fiecare unitate de învăţământ a fost premiată cu câte trei premii, premiile I, II şi III fiind acordate primelor trei grupe sau clase care au strâns cele mai mari cantităţi de deşeuri reciclabile din grădiniţă sau din şcoală.

Conform regulamentului de participare, premiile acordate au fost următoarele: pentru grădiniţe – jocuri educative (Locul I), rechizite necesare desfăşurării activităţilor zilnice în cadrul grădiniţei (Locul II); panou didactic pentru grădiniţe (Locul III); pentru şcoli – multifuncţională (Locul I), tablă magnetică (Locul II) şi tablă magnetică pentru şcoli (Locul III).

Câştigătorii concursului sunt: Liceul de Arte “Margareta Sterian”, Şcoala Gimnazială nr. 11, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, grădiniţele cu program normal nr. 18 şi “Căsuţa Piticilor”, precum şi grădiniţele cu program prelungit “Boboceii”, nr. 4, nr. 9 şi nr.10 „Ciupercuţa”.

„Pe întrega durată a proiectului, de opt luni, au fost colectate 31.503 kg de deşeuri reciclabile şi au fost implicaţi aproximativ 9.000 de elevi şi preşcolari. Proiectul propus de firma noastră este expresia importanţei pe care o dăm promovării în rândul elevilor a

responsabilităţii pentru pro­tejarea şi menţinerea mediului înconjurător curat. De asemenea, cunoaştem şi susţinem rolul decisiv pe care actul educaţional îl are în formarea copiilor, în creionarea unor personalităţi şi conduite responsabile, corecte şi demne”, mai spune spune Denisa Hâncu, specialist relaţii publice al RER SUD SA.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.