A vorbi despre secetă după aproape o lună în care a plouat zilnic sună ca o glumă bună. Iar dacă mai pomenim şi despre irigaţii, deja pare că ne situăm în sfera “dăncilelor”. Şi, totuşi, agricultura buzoiană suferă de sete, aşa cum veţi putea constata din rândurile ce urmează.

Din nefericire, schimbările climatice vor avea impact asupra securităţii alimentare a României şi în anii care vor veni. Într-o analiză oficială a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, specialiştii care elaborează strategii arată că, pe termen mediu şi lung, schimbările climatice vor afecta din ce în ce mai mult sectorul agricol. Tara noastră va trebui să se aştepte la o creştere constantă a temperaturii medii ­anu­ale, care poate varia între 0,5-1,5 grade Celsius până în 2033 şi între 2 şi 5 grade C până în 2099.

Mai mult, în acest an, 2018, am avut parte de o primăvară atipică. Luna martie a debutat cu ger şi zăpezi, apoi, după data de 7 martie temperaturile au început să crească brusc. Pe 17 martie, temperatura maximă în zona de sud a ţării depăşea 16 de grade Celsius, pentru ca apoi, în mai puţin de 24 de ore, tempe­ratura să scadă cu aproape 20 de grade. Iarna a revenit în forţă şi a durat mai mult de o săptămână. Spre sfârşitul lunii martie, iar s-a încălzit brusc. ,,Fiecare an are o particularitate, e un tipic. Nu mai seamănă anii între ei şi chiar sunt foarte diferiţi. Anul acesta, iarna s-a terminat cu o ninsoare zdravănă, ce nu am avut, să zicem, pe parcursul întregii ierni, şi martie a debutat încă cu un mic strat de zăpadă pe câmp, ceea ce a făcut să îngreuneze plecarea în vegetaţie a culturilor semănate în toamnă şi, de asemenea, să întârzie un pic semănăturile de primăvară. Şi aici ne referim în special la culturile din prima epocă ce trebuiau semănate, gen mazărea, care se semăna după 1 martie, orzoaica de primăvară, care au făcut să fie decalate cu aproximativ două săptămâni, poate chiar şi trei. Asta a făcut ca starea de vegetaţie să fie mult întârziată. De asemenea, culturile din toamnă: rapiţa plecase deja din vegetaţie la 1 martie, stratul de zăpadă a făcut să aibă un consum mult mai mare de energie, în sensul în care a diminuat mult producţia. Atât la rapiţă, cât şi la grâu, anul ăsta a fost o particularitate, să spun aşa un pic nemaîntâlnită şi nu neapărat numai la nivel de judeţul Buzău, chiar şi la alte judeţe din zonă, din cauza acestei zăpezi căzute spre final de anotimp de iarnă. Talia mică la culturile din toamnă, spre exemplu, dacă în alţi ani rapiţa avea 1,5–2 metri, oricum de la un metru şi jumătate media, acum a avut sub această înălţime, chiar şi la un 1,20-1,30 metri. Ca o notă ge­ne­rală vorbind, tocmai din cauza acestor vitregii, continuând cu temperaturi diurne mai ridicate decât în mod normal. Vorbind aici despre luna aprilie, precipitaţiile au  fost mici şi răzleţe. Am avut precipitaţii sub media lunară. Ce este drept, e bine că nu ne-a dat ploi cu grindină, n-am avut furtuni, n-am avut vijelii ca în alte judeţe, dar ploile pe care le-am avut au fost destul de neuniforme şi răzleţe. Adică pe o parte a solei a plouat, pe cealaltă parte nu s-a înregistrat nicio picătură de ploaie”, spune Cosmin Florea, şeful Direcţiei Agricole Buzău.

Preşedintele Asociaţiei producătorilor agricoli de cereale şi plante tehnice „Agroceres“ Buzău, inginerul Valeriu Călin, ne-a spus că un debut al secetei s-a făcut simţit la nivelul judeţului nostru începând cu luna aprilie, acest lucru fiind vi­zibil la culturile de grâu. A fost cea mai caldă lună aprilie din ultimii 60 de ani. Meteorologii au anunţat atunci că temperaturile au fost chiar şi cu 10 grade peste cele normale. Agricultorii spun că de vină pentru uscăciunea solului este zăpada târzie, care în loc să îmbibe terenurile cu apă, doar le-a tasat. Fenomenul este numit de specialişti ,,secetă pedologică” şi este provocat de lipsa apei de la suprafaţa solului.

,,Seceta sau începutul de secetă s-a manifestat din aprilie şi până în iunie, când au început ceva ploi. Sigur că a fost o perioadă de peste 60 de zile în care s-a manifestat efectul oarecum de secetă (…) Ce a fost rău în această perioadă? A fost căderea acelei zăpezi târzii, care a produs un fenomen de tasare a terenului. După ce zăpada a dispărut şi terenul a început să se zvânte, din cauza temperaturilor crescute solul a început să crape. Acest fenomen a deranjat culturile care au fost însămânţate în toamnă. Mă refer aici la grâu, rapiţă, orz sau ce a mai fost semănat. Totuşi, mă aşteptam ca producţiile să fie mult, mult mai mici decât cele care se înre­gistrează. Nici la grâu, nici la rapiţă, nici la orz nu se înre­gistrează producţii de 8 tone la grâu, de exemplu, dar se înre­gistrează producţii de 3,4-5-6 tone, în funcţie de cheltuielile care s-au făcut la hectar şi de susţinerea culturii”, a adăugat Valeriu Călin.

,,Parcă n-a fost niciodată ca anul ăsta. Niciodată n-au fost trei luni de secetă. Anul trecut s-a irigat undeva la 8.000 de hectare, iar acum avem deja vreo 14 mii şi ceva de hectare irigate”, spune şi Gheorghe Mihalache, director adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), filiala teritorială Buzău-Moldova Sud, unitatea de administrare Buzău.

Cosmin Florea: Pământul este dornic de apă, e nevoie de apă, culturile astea de primăvară sunt cel puţin în faza de creştere, în plină dezvoltare. Floarea soarelui, chiar apariţia butonului floral şi de acum încolo are un consum mai mare de cât până acum.

Reporter: Cam cât ar fi fost necesar să plouă, de exemplu, pentru a spune ,,Da, în sfârşit, am avut o perioadă de precipitaţii atât cât trebuie, pământul are suficientă apă cât să se dezvolte toate culturile“?

Cosmin Florea: Dacă ar trebui să întrebăm fermierii, lor le-ar trebui apă la fiecare săptămână, adică o ploaie la fiecare săptămână, numai că nu se poate nici aşa, bătând din palme. Eu zic că în jur de 60 de litri pe lună ar fi fost suficient, ţinând cont că au fost luni de primăvară, adică luni când precipitaţiile în mod normal ar trebui să cadă. Ce să mai vorbim ­des­pre lunile iulie, august când nu ne mai întâlnim cu precipitaţiile, sau sunt foarte rare.

Nu numai lipsa precipitaţiilor poate afecta culturile agricole, ci şi modul de aplicare a îngrăşământului, spune tot preşedintele Asociaţiei producătorilor agricoli de cereale şi plante tehnice „Agroceres“ Buzău. Călin menţionează că, din acest motiv, unele culturi de toamnă sunt la acest moment afectate, totul ca urmare a unor directive venite din partea unor “specialişti”: “<Bunele practici> pe care le enunţă unii de când am intrat în Comunitatea Europeană şi spun: <Nu aplicaţi îngrăşăminte decât de la 1 martie încolo>. Greşeală totală… S-a demonstrat în acest an. Cine a aplicat îngrăşăminte, aşa cum se spunea înainte, <mustul zăpezii>, zăpadă n-a fost, dar foarte devreme a beneficiat de umiditate şi a beneficiat de aportul îngrăşămintelor chimice sau îngrăşămintelor care s-au dat. Cine a aplicat îngrăşămintele conform directivelor date, a pierdut. În primul rând pentru că a aplicat îngrăşămintele degeaba, că planta nu s-a mai putut folosi neamaiavând umiditate sau nemaifiind umezeală în sol. Aşa că m-aş întoarce la ceea ce s-a propăvăduit odată, în sensul că profesorii de acum 50-100 de ani spuneau că aplicarea îngrăşămintelor la culturile de toamnă se face în <mustul zăpezii>”.

Reporter: Să înţeleg că acest lucru va afecta cumva producţiile şi pe mai departe, nu?

Călin Valeriu: A afectat deja.

La mila cerului

România rămâne ţara în care agricultura se face la mila cerului. În 1990, ţara noastră uda trei milioane de hectare de teren, cam o treime din suprafaţa agricolă. În anii care au urmat însă, sistemul de irigaţii a fost distrus de hoţii de fier vechi. Asta s-a întâmplat şi la nivelul judeţului Buzău.

,,Aproape sigur nu toate amenajările acestea au fost duse până la capăt (vorbind despre epoca Ceauşescu, n.r.). Adică erau în anumite faze. Zicea: <Domnule, pe zona Clondiru, sau Vintileanca, s-au dus. De exemplu, mai era un plot, avea 2.500 de hectare>. Probabil ţeava (de la irigaţii, n.r.) a ajuns până la trei sferturi şi după aceea… El a rămas ca fiind de 2.500, dar… După aceea ei au început, au intrat cu tractoarele, au scos ţevile, au rupt hidranţii, au spart, au dărâmat şi… s-a dus tot. A fost perioada aia în care n-a interesat pe nimeni şi fiecare a zis <Gata, e la mine. Am scos tot>”, ne-a spus  directorul adjunct ANIF Buzău.

În acest moment, există o reţea de irigaţii care se întinde pe o suprafaţă de 41.453 de hectare. Sistemul de irigaţii trebuie însă refăcut, acesta nefiind sa­tisfăcător pentru întreg judeţul. ,,Sistemul de irigaţii trebuie refăcut, trebuie regândit. Avem staţii de pompare unde acestea au fost modernizate, însă nu sunt satisfăcătoare la nivelul întregului judeţ. Avem câteva organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI) care sunt constituite anul acesta, în jur de şase. Am reuşit noi, împreună cu ANIF, să convingem practic fermierii să se unească şi să se asocieze şi să preia staţiile de pompare de la ANIF şi să acceseze măsuri pe AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, n.r.) cu 100% finanţare. Numai că ei trebuie să facă acest lucru. Cei care sunt mai mici, vorbind aici doar zona de legume, aceştia îşi pot fora puţuri de mici dimensiuni şi îşi irigă parcele de maxim două hectare. Pe zona de cultură arabilă, pentru cereale, deci suprafaţă mai mare, sunt acele programe pe care sunt convins că ei le vor accesa şi vor fi şi finanţate”, a menţio­nat Cosmin Florea.

,,Împărţite pe amenajări, avem şapte la număr. Este amenajarea Câmpia Buzăului, cu 34.140 de hectare, împărţită pe două zone: Zona Canalului Vest şi Zona Canalului Est. Pe  Canalul Vest avem 24.211 hectare şi s-a irigat în ultimii zece ani, deci nu sunt probleme. Pe Zona Canalului Est avem 9.929 de hectare, dar în momentul de faţă nu există sursă de apă. De ce? Zona Canalului Est avea priză direct din râul Buzău şi era o conductă supraterană care alimenta o staţie de pompare şi abia apoi pompa apa pe zona Săpoca, Poşta Cânău şi Vadu Paşii. Erau acolo 9.941 de hectare acolo. După inundaţiile care au fost în 2002, s-a săpat şi a căzut unul dintre stâlpii care susţineau conducta. Prin urmare, şi conducta s-a prăbuşit. În momentul de faţă nu mai există, deci nu ­exi­stă sursă de apă. Avem, de exe­mplu, o organizaţie înfiinţată pe bazinul legumicol Săpoca-Mărăcineni, chiar dacă ei făceau parte din amenajarea Buzău–Est. După ce a căzut conducta s-a făcut o priză directă, pe cheltuiala lor, cu ţeavă din canal până la Săpoca. Ei şi-au făcut o OUAI, noi o să le predăm infrastructura, apa este preluată de la Hidroelectrica de noi, prin contract, organizaţia ia apa, o consumă, ne confirmă, şi toate cheltuielile legate de apă le suportă ANIF. Adică ei nu plătesc nimic. Deci niciun fermier nu plăteşte nimic pentru apă, ceea ce pentru Buzău este un mare avantaj. Este gravitaţional. Adică apa de la Cândeşti şi până la Mizil curge liber. Alţii o preiau de la Dunăre, prin mai multe trepte de pompare ca să o ducă să o ridice pe o terasă nu ştiu unde. La noi, se duce liber. E natural, fără cheltuieli. Ce vrei mai mult? De acolo, de la canal, până în zona de câmp pe Ulmeni, pe Pietroasele, jos Săhăteni, la fel vine liber, vine din deal la vale. Nu-ţi rămâne decât tu să îţi faci staţia, să preiei şi îţi faci reţeaua. Apă care deocamdată nu se plăteşte, nu dă nimeni nimic pe apă. Dacă ar fi să ude pe zona Săgeata, acolo nu au sursă de apă. A fost şi acolo o amenajare, erau vreo sută de hectare, dar nu au avut niciodată sursa de apă. Ei preluau apa de undeva din Buzău şi de acolo o duceau printr-o staţie de pompare şi apoi udau”, ne-a explicat Gheorghe Mihalache.

Pentru refacerea sistemului de irigaţii, Ministerul Agriculturii dispune de peste un miliard de euro până în 2020, din care a reuşit să cheltuie, din 2016 până în prezent, doar 70 milioane de euro. “S-au cheltuit 70 milioane euro, dar gândiţi-vă că este începutul lucrărilor. De acum încolo banii se vor consuma pe măsura efectuării şi recepţionării lucrărilor. Sunt o serie de lucrări care nu au fost recepţionate. Banii vor fi livraţi după ce se face recepţia lucrării”, spunea, la finele lunii mai, ministrul Agriculturii Petre Daea, prezent la un eveniment de punere în funcţiune a unei staţii de irigare din judeţul Vrancea. Înainte de Revoluţie, fermierii români reuşeau să irige circa 3,2 milioane hectare, adică de peste 6 ori mai mult decât în prezent.

Reporter: La Canalul Vest spuneaţi că apa curge liber, dar la Canalul Est cum este?

Gheorghe Mihalache: La Est e clar. Estul trebuie dus printr-o staţie de pompare, urcată până sus. Staţia de pompare este jos la Săpoca în luncă şi trebuie trecută peste deal şi abia apoi apa curge liber.

Reporter: Spuneaţi la un moment dat de Săgeata, că acolo fermierii nu au de unde să ia apă pentru irigaţii. Ce fac oamenii aceia, că bănuiesc că asta nu este singura zonă?

Gheorghe Mihalache: Acolo stau la ce dă Domnul… ca toate zonele. Şi zona de aici de la Movila Banului, Padina, Pogoanele… unde la fel, nu au apă.

Reporter: Cum, şi trebuie doar să aştepte la Cel de Sus? Păi şi dacă nu plouă cu săptămânile?

Gheorghe Mihalache: Da, atât. Aici se gândea că o să treacă Canalul Siret–Bărăgan. Aşa a fost gândit. Toată zona de aici de sud este fără posibilităţi de a iriga. 

Recent, ANIF Buzău a depus un proiect pentru reabilitarea Canalului Vest de Irigaţii,  pe o lungime de 34 kilometri. Lucrările, ce se vor întinde pe o perioadă de doi ani, vor fi realizate prin Programul Naţional de a Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii. Valoarea proiectului depăşeşte 5 milioane de euro.

Gheorghe Mihalache: Prin Programul Naţional de Investiţii s-au făcut propuneri de investiţii în reabilitarea infrastructurii de irigaţii. Programul este împărţit pe trei etape. În prima etapă a fost promovată investiţia de reabilitare a Canalului Vest de Irigaţii, unde se irigă şi avem nevoie de reabilitare. Deci aici este canalul care porneşte de la Cândeşti, cu priză până în canalul hidroenergetic şi merge până la graniţa cu Prahova, până la ­Ino­teşti. Pe Canalul Vest avem 24.211 de hectare, iar în momentul de faţă avem irigaţii pe aproape 14.000 de hectare, cu contracte încheiate. Fiind prio­ritară, aici a fost promovată prima investiţie în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii de Irigaţii. Această investiţie este la stadiul de finalizare a proiectului tehnic şi urmează ca în perioada următoare să fie pusă pe SEAP şi din toamnă probabil să înceapă reabilitarea, după ce se încheie campania de irigaţii, pentru că asta e situaţia, la noi nu se poate lucra cât e apă pe canal.

Reporter: Ştiu că termenul de realizare a proiectului este de doi ani, nu este aşa?

Gheorghe Mihalache: 24 de luni este termenul de realizare. Dacă vor lucra câte trei, patru, cinci sau şase luni pe an, cum îţi permite timpul, pentru că se termină campania în octombrie… că ai timp până în martie… Anul acesta, de exemplu, noi am început la 1 aprilie, am dat apă pe canal din cauza secetei.

Din ceea ce ne spune directorul adjunct ANIF Buzău, înţelegem aşa: agricultorii din localităţile ce ţin de Canalul de Vest, în cazul în care încheie contracte cu instituţia pentru irigaţii, nu vor avea probleme pe perioada secetei, în schimb, cei care sunt în zona Canalului Est vor sta la mila cerului, pentru câţiva stropi de apă. Ce se întâmplă însă cu această zonă? De ce nici acum nu se poate pune problema unei reabilitări a acestui canal, care este vital mai ales pentru zona de Sud-Est a judeţului?

Gheorghe Mihalache: Ca­nalul Est ar necesita o lucrare de investiţii. Există o expertiză în care să se reabiliteze, să se facă o altă supratraversare, se reabilitează staţia de pompare, el este cumva condiţionat de organizarea fermierilor în aşa zisele Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii…

Reporter: Şi câte avem la acest moment?

Gheorghe Mihalache: Pe zona de est nu este nimeni. Ei au o reacţie de genul “Domnule, să vedem întâi apa la noi şi după aia ne organizăm”, or nimeni nu promovează o investiţie dacă nu apar solicitări. Şi de aici este… Pentru că în momentul în care – că noi tot facem presiuni, mergem şi încercăm să îi convingem ”Domnule, haideţi să vă asociaţi, haideţi să faceţi organizaţii, haideţi cumva” – ai argumentul, spre exemplu “Domnule, am pe Vadu Paşii două Organizaţii ale Utilizatorii de Apă, pe Poşta Câlnău am acolo încă două şi mai am încă una pe Săpoca, deci aş avea cinci organizaţii”. În aceste condiţii s-ar mai urgenta şi ar trece din etapa a doua, la următoarea etapă.

La Pietroasele sunt terenuri unde apa este la zece metri şi sunt pârloagă

Reporter: De cât timp încercaţi să-i convingeţi pe oameni?

Gheorghe Mihalache: Noi, deocamdată, din iarnă am pornit, avem un program agresiv de convingere a fermierilor. Din 2007 până în 2017 s-au înfiinţat trei Organizaţii ale Utilizatorilor, adică a fost vorba de Istriţa, Odoba şi Lipia. Din iarnă până acum am mai înfiinţat încă şase organizaţii ale utilizatorilor, dar toate pe zona Canalului Vest, unde, într-adevăr, acolo se face investiţia şi era nevoie să arăţi “Domnule, uite acolo este soli­citare”. Deci avem încă şase organizaţii cu ordin şi încă două sau trei care au actele în curs de realizare. Ce se întâmplă? Infrastructura are două componente: este infrastructura principală, cum este la noi Canalul Vest, cel de la Cândeşti şi cu patru derivaţii şi infrastructura secundară, care înseamnă zona de la staţia de pompare cu canalele secundare. Infrastructura principală se poate face prin investiţii promovate pe programul de guvernare sau pe propunerile noastre. Infrastructura secundară se poate reabilita de către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pe fonduri europene. Deci eu îi duc apa până la staţie, el este organizat, după aceea se fac documentele, se predă infrastructura secundară, cu staţie şi cu reţeaua de canale, el promovează un proiect, primeşte fonduri europene de 1 milion de euro – au fost 220 de milioane, se poate lua până la un million de euro. Dintr-un million de euro, 30% îi poate folosi ca să îşi ia instalaţie de irigat şi 70% să modernizeze infrastructura secundară. În condiţiile astea se închide cercul. Adică este şi în interesul lui. Cheltuiala pentru reabilitare nu este a fermierului, pentru că tot ce înseamnă de la canal şi până în staţii este a ANIF.

Reporter: În condiţiile acestea, de ce nu vor să se organizeze, mă refer la cei ce ţin de zona Canalului Est? De ce se încăpăţânează?

Gheorghe Mihalache: E vorba de terenuri. Acestea nu sunt comasate. Pentru a-şi face o organizaţie, dintr-un plot de irigaţii – un plot de irigaţii este o amenajare undeva de 2,000 de hectare – ar trebui ca jumătate din suprafaţă să fie deţinută de fermieri care au terenul în proprietate sau în arendă. Ori, ei… unul are cinci hectare aici, altul are cinci hectare dincolo şi între ei sunt şapte pe care nu îi interesează. Până nu se rezolvă problema aceasta de comasare, de aranjare, de grupare a terenurilor… Adică “Domnule, vrei să irigi, te interesează, stai în faţă”. Pe zona de lângă canal, Pietroasele, de exemplu, sunt terenuri unde apa este la zece metri şi sunt pârloagă. Nu le lucrează nimeni.    

Cosmin Florea: Sistemele de irigaţii sunt mai mult pentru fermierii mari, deci în principiu ele aşa au fost gândite ca să se adreseze către aceştia şi unde au putere financiare. Acest lucru implică o asociere între fermieri, pentru ca toţi să beneficieze de terenul arondat sistemului, să pună bani în comun urmând ca după aceea să şi-i recupereze, pentru că asta este procedura. Deci fondurile europene sunt în primul rând cu contribuţia ta la început şi abia apoi ţi se întorc banii în urma proiectului finalizat. Cei mici sunt pe cont propiru. Din păcate, noi tot am tras semnal de alarmă. Am avut recent o întâlniri pentru asocierea pentru acest segment de legume. Oameni vin, ne întreabă, mergem către ei chiar şi cu mici proiecte ca să înţeleagă mai bine cum ar sta lucrurile şi cam cum ar trebui să arate acestea. Venim şi cu traderii de la supermarket care le-ar prelua marfa, pentru ca totul să se desfăşoare într-o formă asociativă. Deci traderii nu vor să discute cu mai multe persoane, ci cu o entitate, cu o formă juridică, ceea ce este corect.

Reporter: Să înţeleg că fermierii, cei mici vorbind, nu sunt atraşi să se asocieze?

Cosmin Florea: Nu sunt atraşi încă. Tot li se pare ceva ciudat, tot spun “Dar cine e preşe­dinte?”, deci se tot cramponează la nivel de conducere, ei nu înţeleg că nu mai există conducere. Aici, într-o formă asociativă, toţi sunt egali şi lucrează toţi pentru toţi. Adică unul pentru toţi, toţi pentru unul, deci asta ar fi ideea. Sunt câţiva deschişi, dar nu găsesc acei minim cinci membri pentru a se asocia.

Reporter: Şi de când tot încercaţi acest lucru?

Cosmin Florea: De vreo doi ani de zile. Am găsit la Mărăcineni, poate reuşim, cu ceapa de apă, pentru că este un produs al nostru, al Buzăului, reprezentativ. Sperăm să îl realizăm şi să îi dăm o protecţie geografică, pentru că ceapa de apă de Buzău este cunoscută şi am vrea să rămână aici. Aşa am făcut şi o să obţinem pe cârnaţii de Pleşcoi protecţie geografică de la Uniunea Europeană. Aş dori şi cu varza de Buzău să facem acelaşi lucru.

Reporter: Dar asta însemană ca legumicultorii să se implice în a realiza această formă asociativă…

Cosmin Florea: Da. Degeaba dorim noi ca şi instituţie, dacă nu găsim partenerii care, practic, vor avea toate beneficiile de pe urma acestui lucru.

Reporter: Asta înseamnă că trebuie schimbată mentalitatea lor, care pare învechită… Care este diferenţa dintre cooperativa agricolă de producţie din perioada comunistă şi această formă asociativă?

Cosmin Florea: Înainte dirija statul, ca să o spunem drept, iar acum dirijează ei.

Reporter: Şi atunci…

Cosmin Florea: Înţeleg că, pe undeva, ei fug şi de această răspundere, pentru că implică şi nişte responsabilităţi. Atunci când faci o asociere de genul acesta, poţi să accesezi nişte programe, au punctaje foarte bune la evaluare şi poţi să iei nişte bani, care sunt luaţi pentru toţi, adică pentru această formă asociativă. Ei bine, şi aici încep discuţii între membri şi rămân nelămurite, pentru că noi asta percepem. Noi îi mai sunăm să vedem dacă s-au hotărât şi ne spun “Ăăăă… da, e OK, dar încă nu ne-am lămurit între noi”. Adică sunt în continuare nişte lucruri care încă nu s-au disipat între membrii grupului.

Reporter: Par să nu fie conştienţi că această amânare este în defavoarea lor…

Cosmin Florea: Teoretic, înţeleg lucrul acesta. Teoretic, toţi spun că “Da, aşa este. Aveţi dreptate”, însă practic, mai sunt lucruri de pus la punct. Încercăm în continuare şi pe partea de legume să spargem gheaţa.  

O altă explicaţie pentru neimplicarea agricultorilor în a se înscrie şi în Organizaţiile Utilizatorii de Apă este vârsta înaintată a acestora. Majoritatea celor din zona de sud-est a judeţului, acolo unde sistemul de irigaţii este la pământ şi se pare că şanse de a-l revigora nu sunt, sunt fermieri bătrâni, tinerii aproape că lipsesc, iar cei care mai sunt nu mai au puterea fi­zică şi chiar financiară să mai facă vreun demers. “Majoritatea sunt bătrâni şi când încercăm să îi convingem ne spun <Ce să mai fac eu, până vin, când  îmi mai iau eu o instalaţie?>. Cred că din cauza asta nu prea merge. Nu mai au nici putere, iar tinerii sunt prea puţin interesaţi şi alţii dacă mai vin în zonă să facă ceva, sunt deja trecuţi de a doua tinereţe… Tinerii sunt foarte puţini şi nu mai au dragostea de pământ. Puţini, poate, şi din copiii celor care-l au acum. Puţini se duc spre agricultură, pentru că fiecare îşi caută altceva. De multe ori nici n-ai cui să laşi ce ai făcut”, a declarat Gheorghe Mihalache.

Este dezolant să vezi cum suprafeţe întinse de teren, muncite de generaţii, ajung să fie lăsate pârloagă, deoarece agricultura nu mai prezintă un interes pentru tineri; deşi se tot spune că aceştia ar mai avea un zvâc, acesta este aproape insignifiant. Cert este că, în caz de secetă, agricultorii, fie că vorbim despre legumicultori sau de cei care deţin suprafeţe de păioase din zona de Sud–Est a judeţului, vor sta cu ochii spre cer şi se vor ruga la Cel de Sus să plouă, pentru a nu se alege praful de munca lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.