Creşterea iepurilor din rasele gigant poate fi o ocupaţie dificilă şi plină de capcane, mai ales pentru începători. Chiar şi aşa, o asemenea activitate se poate dovedi una de succes, dacă sunt respectate mai multe re­guli. La Buzău, există doi crescători de iepuri din rasele gigant, iar eu l-am întâlnit pe unul dintre ei, Nicolae Ştefan, un buzoian de 48 de ani care, în ciuda faptului că, de-a lungul timpului, a deţinut mai multe rase de iepuri, în ultimii ani s-a specializat pe Uriaşul Gri German. Am fost curioasă să văd exemplarele, mai ales după ce am citit mai multe despre această rasă. Aşa am aflat că dragostea lui Nicolae Ştefan pentru animale i-a fost insuflată de tatăl său, în memoria căruia creşte această rasă de iepuri.
A început în 2010 şi, de atunci, s-a preocupat în permanenţă de crearea unei gene foarte bune, transmisă din generaţie în generaţie. Şi… a reuşit! Nicolae Ştefan le spune iepurilor săi ,,campioni”, şi din discuţia pe care am avut-o, am aflat că are şi de ce. Aceştia chiar au început să fie campioni zonali cu perspectivă naţională. În fiecare an lucrează la îmbunătăţirea propriilor exe­mplare şi se pregăteşte chiar să participe la o serie de concursuri. În drum spre locaţia unde îşi creşte preţioasele animă­luţe, mă întrebam dacă aş putea să ţin în braţe un astfel de exemplar, asta dacă ţineam cont de faptul că pot ajunge şi la aproape 12 kilograme greutate.
Eram fascinată mai ales să le văd urechile extrem de lu­ngi, despre care citisem că pot depăşi lungimea de 20 de centimetri, adică un sfert din lungimea corpului. Am avut emoţii când am intrat în zona lor de îngrijire, păreau speriaţi dar, în acelaşi timp, foarte curioşi să afle cine le-a încălcat teritoriul. Pare amuzant, însă m-am cam fâstâcit când crescătorul mi-a deschis portiţa uneia dintre cuştile în care sunt crescute superbele exemplare. Nu am avut curajul să ţin în braţe nici măcar unul dintre pui, care la nici trei luni de zile avea deja 3,6 kilograme. L-am atins, iar blana sa era moale şi mătăsoasă. Era bucuros că îşi văzuse stăpânul dar părea puţin cam reţinut în ceea ce mă priveşte. Desigur că atmosfera s-a mai destins, odată ce crescătorul i-a oferit un pumn de grăunţe speciale. A fost extrem de receptiv şi părea că nimic nu îl mai interesa din ceea ce era în jurul său.
Nicolae Ştefan nu a sacrificat niciodată, de când creşte, un iepure din rasa Gri Uriaş German pentru consum propriu. Nici vânzarea puilor nu este făcută oricum, ci prin recomandări. A intrat astfel în contact cu persoane pasionate de creşterea unor astfel de ­exe­mplare, din mai multe zone ale ţării şi chiar şi din afara graniţelor României. Lumea necuvântătoarelor este fascinantă şi plină de curiozităţi de-a dreptul uluitoare, pentru că fiecare animal de pe faţa pământului are una sau mai multe calităţi care îl fac unic şi special şi care ne vor surprinde. Haideţi să descoperim câteva lucruri interesante ­des­pre Uriaşul Gri German.

Reporter: De unde pasiunea aceasta pentru iepuri? De ce nu aţi crescut altceva, eu ştiu, cai, de pildă?

Nicolae Ştefan: Este moştenire de la tata. Şi el a crescut. De când eram mic, îmi amintesc că avea alţi iepuri, din rasa Berbec German. O perioadă nu am mai crescut, apoi am avut altceva, o rasă comună, apoi treptat-treptat am schimbat, am zis că dacă tot cresc ceva, să fie ceva de calitate. Am avut uriaş alb, o femelă, însă mi-a murit, şi ea şi puiul, şi am zis că nu mai pot să cresc uriaş alb. M-am ataşat apoi de această rasă: Uriaş Gri German. Am trei masculi şi opt femele, exemplare care sunt oprite la matcă şi tineretul (şase pui) cu care vreau să merg la expoziţia naţională din acest an, din luna decembrie. Cred că se va ţine la Cluj. ­Deo­camdată din cei şase, am un mascul şi cinci femele, să vedem ce o să rămână şi care se va prezenta cum trebuie până în decembrie. 

Rep: Aţi participat şi anul acesta. Care a fost rezultatul?

Nicolae Ştefan: Am parti­cipat la expoziţia naţională de la Băicoi, în judeţul Prahova. Am avut patru exemplare: trei femele care au avut calificativ foarte bine – 95 de puncte fiecare din 100, şi un mascul care a obţinut 94,5 puncte.

Rep: Cum se comportă la competiţii? Ştiu că sunt foarte sensibili la stres.

Nicolae Ştefan: Sunt foarte sensibili şi speriaţi, mai ales dacă sunt scoşi din mediul lor. Când ajung acolo sunt dezorie­ntaţi, speriaţi. Dar mai apoi, după ce intră într-o boxă a lor, se liniştesc. Din păcate, se mai întâmplă şi incidente nefericite, dar asta este.

Rep: Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a parti­cipa la o competiţie naţională, de exemplu?

Nicolae Ştefan: Trebuie să aibă minim 7 kilograme ca să ia 10 puncte, în caz contrar se depunctează. Capul şi urechile trebuie să corespundă unor standarde. Culoarea de acoperire trebuie să fie uniformă, iar la culoarea de bază trebuie să se vadă acel gri. Să fie sănătoşi, să nu aibă bătături, pentru că altfel se depunctează. La blană se pierde mult, dacă este în perioada de năpârlire.

Nicolae Ştefan a participat la prima expoziţie de la Băicoi, la sfatul unui prieten. I-a fost foarte greu, nu era sigur că ar trebui să facă acest lucru, adică nu avea curaj să intre într-o competiţie la care participau şi alţi crescători de iepuri cu state vechi. Până la urmă, a mers cu patru exemplare, iar două dintre acestea au ieşit campioane. A fost doar începutul…

Rep: Când aţi fost prima dată la o expoziţie de acest fel?

Nicolae Ştefan: Prima expoziţie zonală la care am participat  a fost la Băicoi, organizată de Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Păsări Pleşuva – Comarnic, la care sunt înscris. Un prieten de-al meu, Marius Posescu din Urlaţi, de la el am mai luat câteva exemplare, mi-a zis să merg şi eu. Şi am zis “Nu prea aş merge că… e greu”. Iar atunci el a spus “Toate au un început”. Şi, într-adevăr, aşa este. Am mers cu patru exemplare, dintre care două mi-au ieşit campioane, două femele. Acum am fost la expoziţia naţională cu iepuri născuţi la mine, deci nu cumpăraţi din altă parte.     

Certificatul de origine este indispensabil pentru participarea la expoziţii, el atestă proprietarul iepurelui, înregistrarea în registrul genealogic al clubului de unde a primit datele de tatuaj, apartenenţa proprietarului la o asociaţie de crescători. Un iepure neînsoţit de certificatul de origine nu poate fi recunoscut ca aparţinând cuiva, ci numai pe baza certificatului de origine iepurele este recunoscut ca fiind în regulă, se poate identifica, mai ales la expoziţii, dar şi în schimburile dintre crescători.

Iepurele uriaş german îşi are originea în provincia Flandra din regiunea belgiană Gent, de unde s-a răspândit şi în alte ţări. În Germania apare între anii 1880 şi 1890, iar exemplarele cele mai grele cântăreau atunci 4-5 kilograme. Iepurele uriaş german este una dintre cele mai vechi rase de iepuri, datând încă din secolul al XVI-lea. Iepurii din această rasă pot ajunge în numai opt luni (la femele) şi nouă luni (la masculi), la vârsta maturizării, la o greutate de 12 kilograme. În ciuda faptului că rasele de iepuri mari au o speranţă de viaţă mică, uriaşul german poate trăi până la vârsta de 12 ani. Tratamentele sunt necesare mai ales în primele luni din viaţă. Este important să te aştepţi la cheltuieli mari atunci când decizi să ai un iepure uriaş german. Acesta are nevoie de o cantitate mai mare de hrană şi de mai multă atenţie şi îngrijire. Iepurele uriaş german are nevoie de mult spaţiu pentru mişcare pentru a rămâne sănătos.

Reporter: Ce implică creşterea lor?

Nicolae Ştefan: Dragoste, în primul rând şi ceva timp liber.

Rep: Sunt pretenţioşi?

Nicolae Ştefan: Au ceva tratamente ce trebuie făcute până pe la patru luni, ei au o boală pe care o fac atunci când sunt mici, coccidioza, şi dacă nu faci tratament de premevenire este mai greu să îi mai salvezi.

Rep: Câte exemplare aveţi la momentul acesta?

Nicolae Ştefan: Am trei masculi, opt femele şi 20 de pui.

Reporter: Este costisitoare întreţinerea lor?

Nicolae Ştefan: Nu am făcut niciodată socoteala. Nu sunt foarte greu de întreţinut, dar trebuie să ai puţin timp pentru ei, curăţenie în primul rând, pentru că, în caz contrar, se îmbolnăvesc mai repede. Spre exemplu, ultima dată când le-am făcut curat, mi-a luat undeva la şapte ore, au avut şi puii de luat tratamente. În tot acest timp i-am lăsat într-un loc special, să se mai dezmorţească şi ei. Erau foarte jucăuşi, ţopăiau de bucurie.

A hrăni corect un iepure uriaş german este secretul unei vieţi lungi şi sănătoase. Această rasă devine foarte uşor obeză, dacă este hrănită cu alimente bogate în calorii. 

Reporter: Care este regimul lor alimentar, dacă poate fi spus astfel?

Nicolae Ştefan: În ceea ce priveşte alimentaţia, le dau mâncare de două ori pe zi. Dimineaţa când plec la serviciu şi seara când mă întorc. Mâncarea nu trebuie să fie foarte multă, că o irosesc, îţi poţi dai seama aşa cam de cât au nevoie. Le dau orz, orzoaică, floarea soarelui şi puţin porumb. Mai au un tip special de granule, ca nişte peleţi. 

Iepurele uriaş german este foarte liniştit atunci când este tratat corespunzător. Este uşor de speriat şi uneori reacţio­nează zgâriind sau muşcând. Nicolae Ştefan nu le-a dat nume exemplarelor sale, însă acum are în crescătoria sa un mascul, care este printre cei mai blânzi din rasa sa. “Este cred cel mai blând dintre toţi. Am avut unul, exact ca o pisică stătea în braţe. Ei de obicei se mai zbat, încearcă să fugă”, ne-a povestit crescătorul buzoian.

Potrivit specialiştilor, lungimea corpului unui iepure uriaş german este de aproximativ 72 cm, însă sunt şi exe­mplare cu lungimi mai mari, chiar de un metru. Corpul este mare şi alungit, membrele posterioare sunt puternice, largi şi amplasate paralel cu corpul. Membrele anterioare trebuie să fie puternice şi sprijinite pe un deget. Crupa este musculoasă şi bine îmbrăcată în muşchi, iar coada este purtată în sus. Capul este mare, cu frunte largă, obrajii puternici cu o suprafaţă bine dezvoltată. Urechile sunt foarte puternice, groase, cărnoase, purtate în sus şi bine îmbrăcate în păr. Lungimea lor este de obicei aproximativ un sfert din corp. Lungimea ideală a urechilor este de 20 cm, însă sunt exemplare care au urechi lungi chiar de peste 23 cm.

După cum spun proverbele, iepurii sunt prolifici. Se înmulţesc repede şi datorită perioadei scurte de gestaţie – doar 30 de zile. Aşa, Nicolae Ştefan a reuşit să-şi facă o li­nie, o genă foarte bună, transmisă din generaţie în generaţie: bunică, mamă şi fiică.

Potrivit specialiştilor, creşterea pe bază de linii reprezintă o formă organizată de aplicare a metodelor de creştere, în rasa curată şi prin încrucişări.  Existenţa liniilor şi familiilor în cadrul raselor asigură reuşita acţiunii de ameliorare. În crescătorii se practică aşa-zisa „creştere în familii de sânge” şi cu „linii de sânge”. Se urmăreşte reţinerea şi folosirea intensă la reproducţie a iepurilor care prezintă anumite însuşiri, iar împerecherea acestora (omogenă şi înrudită) se organizează în aşa fel încât să se poată obţine o descendenţă mainumeroasă care să posede aceste calităţi.

Urechiaţii lui Nicolae Ştefan sunt foarte căutaţi, mai ales femelele. De-a lungul timpului a vândut o parte dintre pui, însă numai prin recomandări, atât în ţară cât şi în afara graniţelor, de exemplu în Republica Moldova. Sunt însă momente când nu poate satisface doleanţele clienţilor. Pe de altă parte, spune crescătorul buzoian, îi vine greu să îi dea, pentru că s-a ataşat de iepurii pe care i-a crescut.

Rep: Aţi avut persoane care au dorit să cumpere de la dumneavoastră pui din această rasă?

Nicolae Ştefan: Aş mai fi avut nevoie să vând femele, dar anul acesta a fost unul plin de masculi. Am foarte mulţi masculi. Pe unul l-am dus recent la Galaţi, mi-a cerut cineva. Altcineva mi-a cerut patru femele. N-am… de unde… toată lumea vrea. Am o femelă şi înmulţesc dar… Sincer, mi-e şi greu să mă despart de ei, să-i şi vând. De exemplu, am avut un mascul, crescut de mine, şi l-am dat prin ianuarie anul ăsta la cineva la Braşov. Simt că parcă se rupe ceva aşa din mine. Mă ataşez de ei…

Rep: Aţi avut solicitări din afara ţării?

Nicolae Ştefan: Da, am avut. În urmă, cred, cu vreo doi ani, m-am întâlnit în Galaţi cu cineva din Republica Moldova şi mi-a luat trei exemplare, două femele şi un mascul. A venit băiatul, era student în Galaţi şi m-a găsit şi aşa i-am dat iepurii.

Rep: Cu cât îi vindeţi, mai ales că faceţi acest lucru doar prin recomandări?

Nicolae Ştefan: 150 de lei, cu certificat de origine, tatuat, cu toate tratamentele făcute la zi, dar prefer să îi dau cuiva care îi iubeşte. Nu e bătut în cuie preţul. 

În România, primele nuclee de crescători s-au format în perioada anilor 1935-1939, în oraşele Timişoara şi Braşov. După 1975 sunt introduse şi primele exmplare de Uriaş Gri German, urmate apoi de alte importuri efectuate cu ocazia expoziţiilor de la Wels, Amsterdam, Leipzig etc. Condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre oferă posibilităţi ideale pentru creşterea şi extinderea rasei, fapt consemnat de titlurile şi distincţiile obţinute de crescătorii români la diferite expoziţii. Înainte de 1989, ţara noastră avea un efectiv de aproape trei milioane de iepuri, însă în 2002, România mai deţinea circa 600.000 de iepuri.

 

DISTRIBUIȚI
loading...