Indiferent că vorbim despre abandon, neglijenţă sau orice formă de abuz, pe copii cuvintele îi dor, îi rănesc şi îi doboară, iar gesturile sperie, smulg lacrimi şi chiar lasă urme. Pentru cei aproape 260 de minori din judeţul Buzău, prima parte a anului 2018 a fost cu mult mai nefastă decât şi-ar fi putut ­ima­gina cineva vreodată. Din datele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în primul semestru al acestui an, s-au semnalat, prin sistemul Telefonul Copilului, 217 sesizări ce au vizat 346 de minori. Dintre aceste cazuri, confirmări au fost pentru 260 de copii care au fost, într-adevăr, victimele unei forme de abuz, de neglijenţă sau de abandon. Este alarmant faptul că, dacă în 2017 numărul total de copii cu sesizări confirmate a fost de 430, în prima parte a anului curent sesizări confirmate au fost constatate la aproape 260 de minori. Acest fapt reprezintă un motiv de îngrijorare, deoarece pe parcursul anului 2018 numărul copiilor abandonaţi, neglijaţi sau aflaţi sub anumite forme de abuz poate să-l depăşească pe cel înregistrat pe durata anului 2017.

,,Dintr-un număr total de sesizări în 2017, pentru 700 de copii, doar pentru 430 dintre aceştia au fost confirmate anumite tipuri de abuz. Adică, în nouă cazuri avem abuz fizic, în 104 situaţii – abuz emoţional, 281 – neglijare, şase – exploatare prin muncă şi două cazuri de exploatare pentru comitere de infracţiuni. În această situaţie, s-au instituit 130 de plasamente în regim de urgenţe pentru aceşti copii.  Pentru anul 2018, până la semestrul I, am avut 346 de copii, au fost confirmate 259 de sesizări. Vorbim aici despre şase cazuri de abuz fizic, 86 de abuz emoţional, 18 de abuz sexual, 114 de neglijare (două – exploatare prin muncă; unul – exploatare pentru comitere de infracţiuni şi unul – exploatare sexuală). S-au dispus 101 măsuri pentru plasamente în regim de urgenţă, iar 157 de copii au beneficiat de servicii de consiliere şi monitorizare în mediul familial”, a menţionat Cristina Niculescu, şef serviciu la DGASPC Buzău.

Abuzul asupra copilului înglobează totalitatea formelor de rele tratamente aplicate minorului, care îi pot vătăma sănătatea, dezvoltarea şi caracterul moral. Indiferent de cauzele pentru care un copil ajunge în situaţia de abandon, consecinţele sunt similare. Putem vorbi despre o serie de efecte ale abandonului care afectează mai multe paliere ale personalităţii şi dezvoltării minorului. După cum ne spun specialiştii buzoieni, neglijarea şi

Cristina Niculescu, şef serviciu la DGASPC Buzău

abuzul emoţional reprezintă formele cele mai des întâlnite cu care copiii, intraţi în atenţia DGASPC, s-au confruntat de-a lungul timpului. ,,Neglijarea şi abuzul emoţional sunt cele mai frecvente. În situaţiile de neglijare, aceasta îmbracă diverse forme,  de la neglijare alimentară, cauzată de resurse financiare insuficiente în cadrul familiei, neglijare educaţională, neglijare medicală. Am avut situaţii în care ni s-au sesizat părinţi sau rude care aveau în grijă copii care nu colaborau cu medicul de familie, sau nu aveau resursele financiare necesare pentru ca acei copii să ajungă pentru evaluările medicale de specialitate şi atunci se considera o formă de neglijare. Avem şi acele forme grave de neglijare, în care părinţii pur şi simplu îşi părăsesc copiii pe la diverse rude sau am avut situaţii în care le-au lăsat certificatele la primărie şi au anunţat că pleacă în viaţă. Au fost, totuşi, destul de rare, maxim unul-două pe an”, a explicat Cristina Niculescu.

Deşi confruntaţi încă de foarte mici cu situaţii extrem de complexe ca efecte şi implicaţii psihologice, copiii dau dovadă de resurse de supravieţuire şi de depăşire a traumelor care apar în mod spontan în funcţionarea lor de zi cu zi. Psihologul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Corina Bologeanu, a întâlnit astfel de copii, în urma prezenţei sale la sesizările la care este chemată alături de colegii săi din cadrul Direcţiei. Ea îi consiliază şi pe cei 101 copii în cazul cărora s-au luat măsuri pentru plasamente în regim de urgenţă. ,,Sunt copii sub efectul abuzului de orice fel, efecte care se văd în comportamente şi atitudini la copii. Acestea au consecinţe fizice şi mai ales emoţionale negative destul de grave. Opinia publică ar trebui să ştie cum se manifestă un copil în această situaţie, pentru a şti mai apoi când şi cum trebuie să intervină pentru a apela la Telefonul Copilului”. Un copil abuzat are coşmaruri frecvente, el retrăieşte trauma în timpul somnului, în felul acesta. Prezintă diverse simptome somatice precum dureri de cap, dureri abdominale, vărsături, somnolenţă, turburări respiratorii. El prezintă sentimente de neputinţă, de vinovăţie, pentru că de fapt copilul abuzat îşi formează credinţa iraţională, conform căreia ei merită să fie abuzaţi, deoarece sunt vinovaţi pentru fapte pedepsite de adulţi. Ei nu au cum să-şi dea seama cum stau de fapt lucrurile şi alături de un adult abuziv dezvoltă astfel de comportamente nelalocul lor, negative şi care îl influenţează negativ mai departe în dezvoltare”, a explicat Corina Bologeanu.

Corina Bologeanu, Psiholog Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

Recuperarea unor astfel de copii este extrem de dificilă şi depinde de fiecare în parte cum reuşeşte să treacă peste această traumă.

Reporter: Cât de grea este recuperarea psihologică a unui copil neglijat, abandonat sau supus vreunei forme de abuz?

Psiholog Corina Bologeanu: E foarte grea recuperarea psihologică, depinde şi de gradul de abuz şi de felul abuzului, durata acestuia. Copilul învaţă să trăiască cu trauma respectivă, să o depăşească cum trebuie. De obicei şi vârsta îi ajută. Odată cu creşterea, ei depăşesc şi trauma.

Reporter: Cum este primul contact pe care-l aveţi cu un astfel de copil?

Psiholog Corina Bologeanu: Depinde… depinde de vârsta copilului. Mulţi copii nu spun. Când sunt foarte mici nici nu ştiu să spună, sau să povestească despre trauma lor, în schimb ne dăm seama din comportament. Au postura corpului altfel, privirea tristă, sau ostilă, prezintă copleşire, greutate, umerii căzuţi, prezintă comportamente şi verbalizări ale trupului pe care le vedem şi ne dăm seama.

Reporter: Au nevoie de mângâiere prima dată, sau se retrag?

Psiholog Corina Bologeanu: De obicei se retrag. Copiii abuzaţi de obicei se retrag. Iniţial, ei nu permit atingeri, nu sunt deschişi discuţiei, e mai greu, se deschid mai greu…

Reporter: Puteţi să îmi vorbiţi despre un caz care v-a rămas în minte? 

Psiholog Corina Bologeanu: Îmi amintesc despre o fetiţă… Avea 5 ani şi fusese abuzată de tată. Un abuz nu sexual, aproape sexual să zicem, dar s-a maturizat repede. Trauma a maturizat-o repede şi a reuşit să şi-o povestească unui om străin care îi intra prima oară în casă şi era evident şi din privirea ei că are nevoie de ajutor şi cerea lucrul acesta. Copilul a povestit repede ce i s-a întâmplat. N-a ştiut să povestească chiar în amănunt, dar un copil care are o vârstă mică şi prezintă cunoştinţe de natură sexuală mult prea evoluate pentru vârsta lui, atunci este clar că vorbim despre un abuz.

Din nefericire, şi în judeţul Buzău mai avem cazuri de nou-născuţi abandonaţi în spitale. Vorbim despre ,,copiii trişti”, care sunt singuri pe lume din primele zile de viaţă. ,,Avem în jur de 38 de sesizări, în Buzău, Râmnicu Sărat, copii părăsiţi în unităţile spitaliceşti sau în risc de părăsire. Aici nu ne referim numai la raza judeţului Buzău, ci şi copiii care au fost eventual în risc de părăsire în spitale din Bucureşti, care aveau nevoi medicale ce nu puteau fi asigurate în cadrul familiei, proveneau din familii numeroase în care părinţii, reprezentanţii legali, nu puteau rămâne pe termen foarte îndelungat în mediul spitalicesc, mai având obligaţii părinteşti şi faţă de ceilalţi copii de acasă”, a explicat Cristina Niculescu, şef serviciu la DGASPC Buzău.

Loredana Dorobantu, director DGASPC Buzău

,,Telefonul Copilului (0800. 800.203) preia şi toate aceste sesizări care se referă la abandonul copilului nou-născut, sau a copilului de vârstă foarte mică, fie că acest abandon are loc în secţiile de maternitate sau în secţiile de pediatrie din unităţile medicale care sunt pe raza judeţului şi care nu pot fi îngrijiţi aşa cum au nevoie în cadrul familiei, în sensul că pot să existe afecţiuni ale părinţilor care să-i împiedice să facă acest lucru, pot exista nişte constrângeri de natură financiară, materială. Poate copilul are nevoie de un lapte praf special pe care familia nu şi-l permite. Toate aceste sesizări intră tot în cadrul acestui compartiment de intervenţie în regim de urgenţă”, a menţionat Loredana Dorobanţu, directorul executiv al DGASPC Buzău.

Florina Stoian, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean

În ultimii ani, milioane de români au plecat să lucreze în străinătate. În urma lor au rămas în ţară sute de mii de copii, în grija rudelor sau, în cel mai fericit caz, cu unul dintre părinţi. Nici judeţul Buzău nu a fost ocolit de acest fenomen, care de la an la an pare să fie de neoprit. Conform datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în martie 2018, aproape 4.650 de copii au părinţii plecaţi în străinătate, cu peste 100 mai mulţi faţă de luna decembrie a anului 2017. ,,Din situaţiile recente pe care şcolile ni le-au trimis, în martie 2018 sunt 763 de copii care au ambii părinţi plecaţi în străinătate şi mai sunt, tot în martie, 715 copii cu părintele unic susţinător care este plecat la muncă în străinătate. Mai avem 3.171 de copii ce provin din familii în care un părinte care lucrează în străinătate.  în total se ridică la 4.649 de copii în martie 2018, iar în decembrie 2017 aveam 4.545 de copii, cu o creştere de peste 100 de copii. Mai sunt şi părinţi care se întorc cu copiii şi îi reînscriu în şcolile din Buzău, dar sunt mulţi care. după ce amândoi părinţii au stat mai mulţi ani în străinătate, îşi iau şi copiii. Foarte mulţi dintre aceştia pleacă din şcoli. Noi am avut o situaţie de restrângere a unui post la o grădiniţă din oraş, pentru că în septembrie, după ce a început şcoala, au plecat şapte copii dintr-o clasă.  Deci numai într-o lună au plecat şapte copii în străinătate alături de părinţii lor”, a declarat Florina Stoian, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială spun că numărul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate şi lăsaţi în grija celuilalt părinte sau a rudelor este mult mai mare. Ei spun că au găsit situaţii în care copiii erau lăsaţi în grija fraţilor, şi aceştia din urmă fiind, la rândul lor, copii. ,,Fenomenul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate nu ne este nici nouă străin şi nici autorităţilor locale, deşi există prevederi legislative, din punctul nostru de vedere, foarte clare cu privire la obligaţia pe care o au părinţii atunci când intenţionează să părăsească teritoriul ţării, cu privire la minori, ne dăm seama de fapt de realitatea societăţii noastre. Părinţii pleacă, lasă copiii… uneori poate în grija unuia dintre copii, aşa s-a întâmplat să-i mai găsim, dacă îi lasă în grija unor bătrâni absolut neputincioşi şi care nu pot satisface nevoile copiilor şi este – zicem noi aşa la capătul atâtor ani de experienţă – un fenomen care nu este pe deplin cunoscut. Nu ştim exact, deşi avem nişte raportări statistice, dar ne e teamă că numărul de copii care au cel puţin unul dintre părinţi plecaţi din ţară pe perioade mai scurte sau mai luni este mai mare. Nevoia lor de sprijin este una absolut deosebită, mai ales atunci când este vorba de o plecare de termen lung a părinţilor. Când încep să apară sesizări, poate de multe ori sesizarea noi nu o primim că are părinţii plecaţi în străinătate, dar primim sesizarea că nu mai merge la şcoală, sau că dezvoltă din comportamente din sfera asta de predelincvenţă juvenilă, sau că bunicii au avut în grijă două fete care au ajuns la 15-16 ani şi bunicul de 84 de ani nu mai ştie ce să facă cu fetele şi cam în felul acesta ajung sesizările la noi. Colegii mei care sunt chiar de specialitate ştiu că lipsa aceasta de legătură între părinţi şi copii este un element cu impact negativ pe termen lung asupra dezvoltării copiilor”, a explicat Loredana Dorobanţu, directorul executiv al DGASPC.

Cei mici consideră faptul că sunt lăsaţi acasă drept abandon, iar asta poate determina urme adânci în dezvoltarea lor. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară se confruntă cu stări emoţionale negative – devin trişti, se simt izolaţi, plâng, au sentimente de insecuritate şi uneori ajung să cadă în depresie, care în unele situaţii conduce adesea la suicid. Deciziile luate de părinţi, de a pleca la muncă în străinătate, îi pun pe cei mici în situaţia faptului împlinit, iar ei sunt mai apoi nevoiţi să le accepte. Despărţirea de mamă sau de tată este considerată de unii copii drept un abandon. Sentimentele lor acute de disperare, amestecate  cu cele de vinovăţie sunt atât de puternice, încât nici nu au puterea să le spună părinţilor să rămână acasă alături de ei. Deşi cei mici par să se adapteze situaţiei odată cu trecerea timpului, aceştia ajung uneori să fie ţinta ,,răutăţilor” altor copii care le cunosc povestea, să aibă note mici la şcoală, sau mai rău, să ajungă într-un anturaj ce le este toxic. ,,În primul rând se simt abandonaţi, dorul de părinţi îl face pe copil vulnerabil, iar el este într-un risc emoţional, de aceea este foarte uşor să fie atras de nişte anturaje  şi să alunece pe panta asta a abandonului şcolar şi mai rău, să nu comită nişte acte … Noi avem un protocol, un plan de acţiune comun cu Poliţia şi ne trimit informări de fiecare dată când se întâmplă câte un eveniment din acesta şi ne dau şi detaliile. Nu pot să spun că avem prea multe cazuri dar, în ultimul an am avut vreo şapte informări de la Poliţie, cu şapte minori în această situaţie, dar sunt mai mult acte de violenţă. Depinde foarte mult cine rămâne în ţară, cine are grijă de copil şi cât poate să suplinească părinţii. Dorul de părinţi este nimicitor pentru ei, indiferent la ce  vârstă sunt copiii, dar cu atât mai mult dacă ei sunt de vârste mici”, a adăugat inspectorul şcolar general, Florina Stoian.

Reintegrarea copiilor în mediul familial este mult mai dificilă, resursele acelor familii fiind limitate. ,,Când vine la noi un tânăr de 16-17 ani, sau o tânără care se află la capătul a patru-cinci ani de fugă de acasă, de comitere de fapte, de vagabondaj, poate chiar şi prostituţie, greu de luptat, greu de mobilizat resurse ca, până când împlineşte vârsta de 18 ani, să asigurăm o remediere a relaţiei cu familia”, a adăgat directorul executiv al DGASPC Buzău.

Faţă de alţi ani, când astfel de situaţii erau întâlnite doar în mediul rural, acum acestea există şi în oraşele din judeţ, fie că vorbim despre municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, sau despre Pogoanele, Nehoiu şi Pătârlagele. Un fapt constatat de specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială este că familiile din care provin copiii abuzaţi sunt mult mai sărace decât acum 15 ani. “De-a lungul anilor s-a constatat că dacă în trecut nevoile acestea socio-economice primau şi dificultăţile materiale duceau la instituţionalizarea copiilor, deci instituirea unei măsuri de protecţie specială, plasamentul acestora într-o structură de la nivelul DGASPC, formele acestea de abuz – abuz fizic,  abuz sexual, neglijenţă gravă, exploatare prin muncă sau exploatare pentru comiterea de infracţiuni sunt cele care duc la instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă. Reintegrarea acelor copii este mult mai dificilă, resursele acelor familii fiind limitate, din cauza acelui nivel educaţional scăzut, a modelelor familiale pe care le-au avut”, a explicat Cristina Niculescu.

,,Punctul acesta de greutate s-a mutat, de acum 15 -20 de ani, de la nevoi socio-materialo-financiare, către aceste domenii, multe activităţi şi chiar foarte multe acţiuni ale copiilor în sfera asta de predelincvenţă juvenilă, cum o numim noi, care poate să înceapă cu un simplu absenteism şcolar şi care în câţiva ani poate ajunge la fapte mai grave. De asemenea, tot din experienţa colegilor mei, constatăm o generaţie de adolescenţi extrem de fragilă. A şi scăzut foarte mult, din ce constatăm noi, vârsta la care copiii încep să se implice în diferite acţiuni nepotrivite, adică deja pe la 11-12 ani. Ne intră în atenţie această generaţie – noi o numim fragilă, care este susceptibil de a se impresiona de diverse lucruri pe care le vede şi de a face diverse lucruri care nu sunt deloc potrivite pentru copii. Este o generaţie care, aşa cum îmi spuneau colegii mei, devine din ce în ce mai greu pentru noi să o refacem, să reconstituim relaţiile cu familia astfel încât să putem asigura o integrare a lor”, a menţionat la rândul său Loredana Dorobanţu.

O formă de abuz emoţional este întâlnită şi la copiii care sunt într-o familie în care părinţii divorţează. În afară de tristeţea şi golul pe care îl lasă în vieţile celor ce pleacă pe cărări diferite – separarea sau divorţul vor avea în mod inevitabil un efect profund asupra copiilor. “Există o formă de abuz emoţional. Orice copil, când i se separă părinţii, suferă. Dacă sunt de vârstă foarte mică, nu ştiu să-şi exprime, să-şi gestioneze acele emoţii, se învinovăţesc, iar aceşti copii sunt mai predispuşi unor traume pe termen lung, decât cei de vârstă mai mare care dezvoltă anumite comportamente de supravieţuire – le spunem noi, de adaptare, atât la cerinţele unui părinte, cât şi a celuilalt”, a adăugat Cristina Niculescu, şef serviciu la DGASPC Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.