Ionel STĂNUŢĂ

Aflată în distribuţia majorităţii pieselor din repertoriul Teatrului de Comedie, din rândul cărora cea mai gustată era ,,Preşul” de Ion Băieşu, Stela Popescu avea o prezenţă constantă la Buzău, mai cu seamă că, sunt convins de asta, avea în municipiul nostru mai multe cunoştinţe sau rude. Era şi în viaţa de zi cu zi ca şi pe scenă. Îi plăcea să râdă, să discute, să glumească. O fire mereu veselă, optimistă, extrem de agreabilă, deschisă la dialog. Aşa se face că discuţia noastră (anul 1984) despre teatru a început aproape fără să-mi dau seama. La final, ca să intru şi eu în mediul renumitei actriţe, îi povestesc o păţanie petrecută cu un an-, doi înainte. E o scenă ale cărei personaje erau două doamne cu numele de… Aglaia. Era în prima zi a Anului Nou şi în Programul de Revelion, una din cele mai amuzante scenete fusese cea în care Stela Popescu, alias Aglaia, juca alături de Ştefan Bănică senior, personajul nostru sâcâindu-şi mai tot timpul vecinii şi făcându-i pe aceştia să se sature de… Tanti Aglaia. Pe la prânz auzim soneria. Fără să ­des­chid uşa, întreb cât se poate de tare: „Cine-i acolo?” De dincolo, din hol mi se răspunde: „Hai, dă drumul!” Cum nu puteam lăsa o femeie să aştepte, des­chid uşa şi dau cu ochii de… Tanti Aglaia. Nu cea de la televizor, ci sora vecinei noastre de la etajul al III-lea, care venise în vizită, dar numărase greşit etajul. Scuze peste scuze, urări de Noul An etc. etc. Soţia mă întreabă cine a sunat la uşă. Îi răspund: „Tanti Aglaia.” „Hai măi, lasă glumele! Spune-mi cine a sunat la uşă…”

Bineînţeles că ne-am amuzat împreună de această întâmplare şi am ţinut să i-o relatez şi celebrei actriţe care, de fapt, interpreta rolul Aglaia.

Reporter: Profit de faptul că sunteţi din nou în oraşul nostru şi vă rog, Stela Popescu, să ne acordaţi un interviu pentru suplimentul „Viaţa Buzăului”.

Stela Popescu: Cu multă plăcere. Numai să nu te lungeşti, că peste zece minute intru în scenă.

Rep.: De unde vine pasiunea dumneavoastră pentru teatru?

S.P.: În copilărie mie nu mi-a fost niciodată drag să spun poezii. Am visat să devin medic, pictoriţă. Chiar am participat cu tablouri la o expoziţie des­chisă la Budapesta, cu pionierii. Era o îndeletnicire ce necesita – comparativ cu actoria – mai multă perseverenţă. Actoria cere mai puţin exerciţiu.

„Visul urât al copilăriei mele s-a transformat într-o pasiune de viaţă”

Rep.: Totuşi, cum aţi ajuns actriţă?

S.P.: Cred că lucrul acesta s-a datorat şi părinţilor mei, care sunt învăţători. Personal port un respect deosebit tuturor învăţătorilor noştri. După părerea mea, florile culturii unui neam îşi au mugurii în munca învăţătorilor, în tot ceea ce fac ei la catedră. Să revenim la teatru. Am jucat într-o formaţie de amatori, după care m-am prezentat la examen. Nu am reuşit, pentru că nu eram pregătită cum trebuie, nu aveam suficiente modalităţi de exprimare. Am avut însă norocul să fiu primită, în acelaşi an, în ansamblul Ministerului de Interne, unde am rămas doi ani, după care am dat din nou examen la teatru. De data aceasta am intrat fără probleme. Marieta Sadova, care era în comisia de examinare, a întrebat chiar: „Unde a fost fata asta până acum?”. Treptat, visul urât al copilăriei mele, neplăcerea pe care o simţeam când eram pusă să recit poezii s-a transformat într-o pasiune de viaţă. Dacă astăzi nu joc o singură zi, ziua aceea este pentru mine o zi tristă. Meseria mi-am început-o odată cu prima emisiune de televi­ziune realizată la noi în ţară, emisiune în care, de altfel, am şi jucat. De atunci, televiziunea a rămas una din slăbiciunile mele. Ea uneşte spontanul teatrului cu tehnica de redare, iar mesajul actorului pleacă mai rapid şi mai direct spre spectator. În film, depinzi mult mai mult de regizor.

Rep.: Care sunt rolurile care i-au plăcut mai mult actriţei Stela Popescu şi ce roluri îşi doreşte în continuare?

S.P.: Cel din „Turnul de fildeş”, unde interpretez un rol neaşteptat pentru public. E mai mult o tragicomedie pe durata a 15 minute, care se consumă arzând ca o flacără. Des­pre viitor? Vreau să joc roluri bune, care să placă publicului.

Rep.: Care este dramaturgul dumneavoastră preferat?

S.P.: Tudor Popescu.

Rep.: Pentru că suntem la sfârşit de an, doriţi să transmiteţi ceva cititorilor noştri, amatorilor de teatru buzoieni?

S.P.: Un sincer „La mulţi ani!”, multe urări de bine şi noroc de la Stela Popescu. Sper ca în 1985 să ne întâlnim – noi, cei de la Teatrul de Comedie – de mai multe ori cu publicul buzoian.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.