Ionel STĂNUŢĂ

N-am să uit niciodată că primul meu interlocutor – din categoria marilor actori ai scenei româneşti – a fost maestrul George Constantin. Omul acesta cât un munte, cu suflet de copil, a intrat în Casa de Cultură de la Buzău ca un om obişnuit şi se îndrepta spre cabinele actorilor. Mi-am permis să-l întrerup din drum, să mă prezint şi să-l rog să-mi acorde un interviu pentru suplimentul cultural al ziarului „Viaţa Buzăului”. „Cu cea mai mare plăcere”, mi-a răspuns marele actor. „Avem timp destul, până începe spectacolul. Dacă nu, vorbim în pauză. Acum însă vreau să mă duc puţin până în Crâng, să mă recreez puţin. Nu mă simt prea bine. Apoi te aştept…”

Ne-am revăzut în pauza dintre spectacole. Mi-a răspuns la toate întrebările cu o voce calmă, domoală. Ştia multe despre Buzău, despre publicul din municipiul nostru, pe care îl cunoştea de multă vreme şi chiar se bucura că poate să joace în faţa lui. De atunci, de la acest dialog, nu m-am mai întâlnit cu reputatul actor al Teatrului Nottara. Am auzit-o însă, nu cu mult timp în urmă, pe una din marile doamne ale teatrului românesc, actriţa Draga Olteanu-Matei, colegă de generaţie cu maestrul, spunând că, pentru dumneaei, George Constantin, trecut nedrept de timpuriu în lumea de dincolo, rămâne „cel mai mare actor pe care l-a avut teatrul românesc…”.

Reporter: George Constantin, vă mai aduceţi ­ami­nte când aţi jucat teatru pentru prima dată la Buzău?

George Constantin: Încerc…Cred că primul spectacol dat în oraşul dumneavoastră a fost cel cu piesa „Femeia îndărătnică”. Asta se întâmpla, dacă îmi aduc bine aminte, cam acum 20 de ani. Am revenit însă în Buzău cam în fiecare an şi întâlnirea cu publicul de aici mi-a făcut de fiecare dată plăcere.

„Doar câteva dintre filmele mele le consider reprezentative”

Rep.: De-a lungul carierei dumneavoastră actoriceşti aţi avut desigur prilejul să-i cunoaşteţi pe unii din cei mai mari actori pe care i-a avut teatrul românesc…

G.C.: Într-adevăr, am cunoscut câţiva din cei mai iluştri actori ai scenei noastre: Aura Buzescu, Niculae Bălţăţeanu, George Vraca, Mihai Popescu şi alţii. De toţi îmi aduc aminte cu mare respect, ei fiind nu numai mari actori, dar şi nişte oameni adevăraţi, care puneau tot sufletul şi toată pasiunea în slujba teatrului. O influenţă deosebită a avut asupra mea artistul poporului Nicolae Bălţăţeanu, care mi-a fost, de altfel, şi profesor. Sfaturile şi îndemnurile lui, ca şi ale actriţei Beate Fredanov care, de asemenea, mi-a fost profesor, m-au ajutat foarte mult pe scenă şi în viaţă.  

Rep.: Alături de piesele de teatru, dumneavoastră aţi jucat şi în multe filme. Ce iubiţi mai mult, teatrul sau filmul?

G.C.: Am jucat, este adevărat, în peste 40 de filme, dar numai pe câteva din ele le consider reprezentative. Printre acestea ar fi: „Reconstituirea”, „Dincolo de nisipuri” şi „Trei zile şi trei nopţi”. Oprindu-mă numai la acestea, nu înseamnă că nu iubesc filmul. Teatrul însă, scena, a reprezentat mult mai mult pentru mine, oferindu-mi cele mai mari satisfacţii morale şi profesionale. 

„Publicului nu-i poţi oferi orice”

Rep.: Care este părerea dumneavoastră despre teatrul românesc actual?

G.C.: Se joacă piese bune, cu succes la public. În general însă, teatrul trece printr-o situaţie mai specială. Se aleargă după cât mai mulţi spectatori şi nu ştiu dacă este lucrul cel mai bun. Publicului nu-i poţi oferi orice, ci numai spectacole de înaltă ţinută artistică. Să vă dau un exemplu. Piesa pe care am jucat-o în această seară la dumneavoastră, „Jocul de-a vacanţa” a lui Mihail Sebastian a fost scrisă în anul începerii războiului. Pentru a o putea prezenta în zilele noastre a fost nevoie ca regia şi viziunea scenică să fie mult modernizate, actua­lizate. De asta vă spun, realizarea unui spectacol de calitate cere multă muncă, multe căutări. Revenind însă la ceea ce spuneam la început, cred că aici şi televiziunea are un cuvânt de spus…

Rep.: Care este rolul, piesa de care v-aţi ataşat  mai mult, rolul pe care l-aţi îndrăgit şi-l păstraţi în sufletul dumneavoastră?

G.C.: În teatru este ca şi în viaţă, ultimul copil este cel mai iubit. Totuşi, dacă ar fi să detaşez o piesă în care am jucat şi care mie mi-a plăcut foarte mult, v-aş da ca exemplu „Acest animal ciudat”, după Cehov în care apăream alături de Gilda Marinescu.

Rep.: Din colectivul artistic Nottara, aici incluzându-i desigur şi pe cei care au fost în această seară la Buzău, fac parte şi mulţi actori tineri. Care dintre ei va deveni, după părerea dumneavoastră, un mare actor?

G.C.: Dragoş Pâslaru. El este deja un mare actor.

DISTRIBUIȚI
loading...