Administrație

Războiul orgoliilor politice la Topliceni: cum vrea să scape primarul Panțuru de vicele Răduță din Primărie și din partid

De un an de zile, Primăria Topliceni stă pe un butoi cu pulbere. După ce, din anii ‘90, s-au succedat la șefia administrației locale, actualul primar și actualul (încă) viceprimar și-au spus adio. Sau cel puțin primul a luat această decizie acum câteva luni, după alegerile europarlamentare, și l-a exclus pe celălalt din organizația locală a Partidului Social Democrat. Cauza? Pro România! Primarul Viorel Panțuru spune că viceprimarul Aurel Răduță a trădat PSD făcând campanie formațiunii fostului social democrat Victor Ponta. La rândul său, Răduță neagă și spune că are dovezi că a promovat PSD la alegerile pentru Parlamentul European. ,,Nu eu, fiul meu vrea să candideze pentru alt partid, iar eu am picat la mijloc. M-am certat cu familia din cauza asta. Eu am dovezi că am făcut campanie pentru PSD înainte de alegerile europarlamentare, am contestat decizia de excludere la partid, dar problemele dintre noi sunt mai vechi și nu cred că acesta este adevăratul motiv”, ne-a precizat viceprimarul comunei Topliceni, Aurel Răduță. Nu i-a putut convinge, însă, pe membrii comisiei de etică constituită la nivelul organizației județene a PSD că Viorel Panțuru nu are dreptate, iar decizia luată la ­pro­punerea primarului a rămas neschimbată.

Viceprimarul a contestat decizia de excludere la Tribunalul Buzău, însă vacanța judecătorească a întârziat judecarea contestației. Între timp, s-a aflat de proces și la Topliceni, iar luni, când s-a întors din concediu, Aurel Răduță a avut parte de o surpriză. Cheia pe care o deținea de la biroul pe care l-a ocupat trei ani nu s-a mai potrivit. Cerând explicații primarului, vicele a aflat că între timp a fost mutat în alt birou, la Registrul Agricol.

,,Am cerut explicații, de ce s-a schimbat iala, pentru că acolo am lucruri perso­nale, am dosare, documente și nu pot să-mi desfășor activitatea, dar mi s-a spus că asta este și că acolo (n.r., la registrul Agricol) voi sta”, ne-a precizat Aurel Răduță.

Contactat telefonic de redactorii OPINIA, primarul Viorel Panțuru a confirmat motivul excluderii din organizația locală PSD a colegului său de la primărie. ,,Dacă merge cu alt partid, cu Pro România! Candidează fiul, îl ajută, se întâlnește cu cei de la Pro România, eu ce să vă spun mai mult? Odată ce ai fost pe lista unui partid, mergi până la capăt, nu? După ce ți se termină mandatul, te duci unde vrei, ești liber să faci ce vrei. Dar în timpul jocului să faci lucruri de -astea? Nu-i frumos. Numai eu știu cum m-am chinuit să țin al doilea mandat de vice, că nu doreau consilierii… Dar asta ține de bucătăria internă”, a declarat Viorel Panțuru.

Acesta a precizat că biroul ocupat până de curând de Aurel Răduță va fi va fi repartizat consilierului primarului, iar viceprimarului i se vor stabili atribuții săptămâna viitoare conform Codului Administrativ. Aceasta, până când instanța va decide definitiv dacă Aurel Răduță pierde sau nu mandatul de ales local înainte de termenul legal.

Problemele dintre cei doi sunt însă mai vechi. Gurile rele spun că Răduță ar fi refuzat să semneze anul trecut pentru plata unei facturi de aproape 80.000 lei pentru decontarea unor agregate. Deși, între timp, viceprimarul a revenit asupra deciziei, între cei doi aleși locali de la Topliceni lucrurile nu au mai mers ca înainte, iar o insuficientă implicare în campania pentru europarlamentare a fost pretextul pentru Viorel Panțuru să ceară excluderea lui Aurel Răduță din organizația locală a PSD. După decizie, Panțuru s-a ales cu o sesizare la DNA pentru presupuse fapte de corupție, însă dosarul a fost trimis procurorilor de la Rm. Sărat.

Topliceni, o comună vizitată des de oamenii legii

Acum vreo trei ani, polițiștii au descins la Primăria Topliceni cât și la domiciliul primarului Viorel Panțuru și la locuința unui consilier local, unde au efectuat mai multe percheziții. Dosarul pentru care Panțuru a fost “vizitat” de mascați a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și viza legalitatea atribuirii unor terenuri în comuna Topliceni.

Acesta nu a fost primul dosar penal deschis pe numele lui Panțuru. În primăvara anului 2016, Biroul de Investigații a Criminalității Economice din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat a demarat cercetările asupra acestuia pentru delapidare și abuz în serviciu, după o plângere depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat. La acea vreme Pan­țuru era acuzat de mai multe fapte cu iz penal, dintre care cea mai gravă pare a fi aceea a însușirii unor sume de bani din bugetul local, bani proveniți din încasarea de impozite locale și amenzi, după o rețetă oarecum asemă­nătoare pusă la cale de funcționării de la Direcția Economică a Primăriei Buzău, cu mențiunea că, în cazul celor in urmă, a fost vorba doar despre o ,,ștergere” a amenzilor și impozitelor locale a unor indivizi și societăți.

În cazul primăriei Topliceni, lucrurile au fost și mai grave, dar fiindcă respectivele dări și amenzi ar fi fost încasate, și banii ar fi fost însușiți de persoane din interiorul instituției, lucrurile au ieșit la iveală. Conform persoanei care a formulat plângerea, frauda s-ar fi întins pe parcursul a trei ani, respectiv anii 2013-2015, iar paguba ar fi fost de ordinul zecilor de mii de lei. Conform documentelor în posesia cărora jurnaliștii Opinia au intrat, în anul 2014 paguba ar fi fost în valoare de 8.766,64 lei, iar în 2013 paguba s-ar fi ridicat la 8.888,37 lei. Plângerea a fost suținută și cu copii ale chitanțelor unor persoane fizice care și-au achitat dările către Primărie și care nu figurau în evidențe că ar fi avut, în anii respectivi, ceva de plată. Mai mult, la acea vreme s-a afirmat că fosta contabilă a Primăriei și-ar fi dat demisia, fiindu-i teamă să fie părtașă la asemenea matrapazlâcuri și a plecat la muncă în Anglia.

Tot în acea vreme, în sarcina primarului Panțuru a fost pusă și executarea de mântuială a lucrărilor pentru aducțiunea de apă pentru satul Dedulești, nefinalizate și de slabă calitate. La respectiva lucrare s-ar fi folosit materiale neconforme cu proiectul, fapt constatat și de inspectorii financiari ai Camerei de Conturi. Aceștia au mai constatat că situația din teren nu corespunde celei scriptice prezentate de responsabilii executantului lucră­rilor, o estimare a pagubelor astfel produse fiind de aproximativ 90.000 de lei.

Totodată, Viorel Pan­țuru a fost acuzat că ar impune achiziționarea de produse petroliere pentru Primărie de la stația de carburanți ai familiei sale, dar și de achiziționare, cu suma de 3.000 de euro + TVA, a unui buldozer second-hand care, după doar 123 de ore de funcționare, a fost trimis la reparații la Brăila, reparații care au totalizat peste 28.000 de lei. Nu în ultimul rând Primăria Topliceni a fost acuzată că ar fi alocat, mai mulți ani la rând, sume de peste 100.000 de lei pentru igienizarea izlazurilor comunale, însă lucrările ar fi executate, în mod gratuit, de beneficiarii legii privind venitul minim garantat.

În tot acest timp, Aurel Răduță era viceprimar.

În luna aprilie a anului 2016, numele lui Panțuru avea să deschidă primele pagini ale publicațiilor de știri întrucât acesta a fost la un pas de a-și pierde dreptul de a candida la un nou mandat, după ce a abandonat PNL în detrimentul PSD. La acea vreme libe­ralii au susținut cu tărie faptul că Panțuru ar fi trebuit să părăsească și funcția de primar, lucru care însă nu a avut loc. Bazându-se pe acest lucru, liberalii buzoieni au contestat candidatura primarului din Topliceni pentru un nou mandat, iar judecătorii râmniceni le dăduseră, în primă fază, dreptate.

Decizia nu a fost definitive, iar norocul i-a surâs lui Panțuru de la Buzău. Aici, magistrații Tribunalului Buzău au decis că acesta poate candida pentru un nou mandat, dar din partea PSD, pentru Primăria Topliceni.

Un comentariu

  1. politicienii din rural marca psd ….așa sunt cam toți pimarii psd….nu vreau să-i jignesc dar sunt niște ”cioflingari”

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker