Constat, însă fără prea mare surprindere, că una dintre cele mai la modă acţiuni din politica dâmboviţeană este războiul fratricid. Las la o parte faptul că cea mai solidă luptă de acest gen este purtată de social-democraţi contra propriilor alegători; după cum se poate observa, am evitat să scriu cuvântul român, căci printre români sunt, nu-i aşa?, şi sorosişti, tefelişti şi alte ,,specii” care nu vor să se încline în faţa grupului statuar vivant format din Liviu Dragnea şi muzele sale, cu dudele “regale” pe post de paji.

Şi pentru că social-democraţii ,,pot”, vorba unui clasic în viaţă, aflat acum el însuşi pe lista potenţialelor victime ale războiului fratricid, pe lângă luptele cu speciile sus-pomenite, cu ,,statul paralel”, cu Europa Unită şi cu mulţi alţi duşmani din interiorul şi din exteriorul ţării, ei se luptă şi cu fraţii lor din partid. Până la urmă, fie la ei, cum spune o vorbă populară.

Mult mai trist este faptul că asemenea lupte se duc şi în interiorul partidelor de opoziţie, ale căror energii s-ar cădea, zic eu, să le vedem descătuşate către contracararea acţiunilor antidemocratice ale coaliţiei de la guvernare. Tot pentru că pot, probabil, şefii liberali preferă combatul împotriva celor care nu se aliniază liniei trasate de lăutarul din scrânciob. Din acelaşi motiv, salvatorii României o ţin într-un scandal intern de la alegeri încoace. Nu sunt departe nici oamenii fostului şef al statului, dat fiind că delirul acestuia din urmă a ajuns să nege votul şi lupta pe care au dat-o supuşii săi împotriva mutilării Legilor Justiţiei.

Şi, uite aşa, din luptă în luptă, onoraţii membri ai opoziţiei se vor trezi că resursele lor, şi aşa nu tocmai îndestulătoare, s-au dus pe războaiele interne, în timp ce social-democraţii, care au dovedit că pot mai mult, vor mai avea puterea să rămână acolo unde sunt. Şi apoi ne vom mira că din ce în ce mai mulţi români ne vor explica senini ce vor face ei cu buletinele de vot în ziua viitoarelor alegeri.

DISTRIBUIȚI
loading...