• Fragment din volumul I al monografiei „Un colţ de ţară românească – Judeţul Slam Râmnic, 2008“

Din documente (multe în limba germană)  din anul 1917, ale Primăriei oraşului Râmnicu Sărat  reiese la ce presiuni şi samavolnicii au fost supuse autorităţile şi locuitorii de către trupele de ocupaţie, multe din adrese fiind în limba germană. Din ordinul Etappen Komandatur şi a căpitanului Schultz s-a dispus trimiterea a zece plăpumi pentru prostituatele din Mizil şi ghete pentru „lazaretul (spital, n.n.) sifilitic”  din aceeaşi localitate, alte ordine referindu-se la trimiterea de ciorapi, fuste, bluze şi baticuri. De la locuinţele proprietatea lui Al. Rigani şi C. Ciochină s-a rechiziţionat arbitrar mobilier „necesar Serviciului de cartiruire a trupelor de ocupaţie germane”. De la Etappen Komandatur 225 Bürgermeister Amt der Stadt Râmnicu Sărat s-a solicitat ca lunar să se trimită statistici cu numărul şi categoriile de animale şi păsări.

O adresă a Primăriei, din 9 ianuarie 1917, către Orts Komandatur, solicita eliberarea şi punerea la dispoziţie a unor însemne distinctive pentru funcţionari, pentru a nu mai fi nevoie ca zilnic să fie legitimaţi la intrarea în instituţie. Multe din adresele primite poartă antetul ,,Armee Fernspr. Abtlg 9 Betriebsalteilung“, având ca subiect obligativitatea de a se rechiziţiona mături, saltele, căni şi lighene, lămpi şi alte obiecte, ce trebuiau duse la cazarma Regimentului 23 Obuziere, necesare pentru cei 4.000 de prizonieri români internaţi aici, iar la 24 ianuarie 1917 s-au cerut 40 kg. săpun, zece găleţi din fier sau din lemn şi trei duzini de ştergare.

La solicitarea Comandamentului de Etape 225, s-a comunicat numele comercian­ţilor ce deţineau 1.276 sifoane mari şi mici şi 1.619 sticle de limonadă, că de, nemţii obişnuiau să bea „şpriţ”. Cele patru Circumscripţii de Poliţie au fost atenţionate să predea la datele solicitate, cămăşi, izmene şi ciorapi, astfel nemţii urmau să efectueze percheziţii şi să dea amenzi. S-au rechiziţionat mese, scaune şi birouri, s-au inventariat toate păsările ouătoare, în special găinile, fiecare proprietar fiind obligat să predea în fiecare sâmbătă, câte două bucăţi de fiecare pasăre, evaluate la 0,10 lei bucata.

Din memoriul datat 6 februarie 1917, al Tarsiţei Aslan, din strada Bagdat nr. 23, reiese că „încă de la ocuparea oraşului de către trupele imperiale”, a fost evacuată, astfel că solicita inventarierea bunurilor din locuinţă, având intenţia de a se muta la Bucureşti. Iar alte documente sunt tabele cu locuitori din comunele judeţului, din ţinutul Putna şi judeţele Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov şi Prahova, refugiaţi şi care erau găzduiţi în locuinţele unor localnici. Erau verificaţi şi primeau hrană prin carantina din Calea Bălţaţilor.

Dintr-un  memoriu al medicului şef al Spitalului de Cruce Roşie reiese că zilnic, de dimineaţă şi până seara târziu, îngrijea peste 60 răniţi grav, „din categoria celor care nu puteau fi evacuaţi”, inclusiv pe cei din unităţile militare în trecere prin oraş, astfel că implicarea sa era cu mult peste puterile sale, deoarece avea în grijă şi bolnavii din Spitalul „Bagdat”.

Cu data de 7 martie 1917, primarul Gheorghe David a fost înlocuit de către ocupanţi, „prin ordinul Comandamentului” de Etape 225, cu Alexandru Nica. Deoarece imobilul fusese ocupaţi de către germani, Primăria funcţiona în imobilul proprietatea lui Ion Teodoru, din strada Primăriei nr. 4, membrii Consiliului Comunal depunând jurământul la 15 iulie 1917. Serviciul Pompierilor, cu opt cai şi alţi trei daţi de comandamentul militar, fusese mutat pe la proprietari.

Un alt document menţionează alte abuzuri ale ocupanţilor, subliniindu-se că „în timp de mare lipsă bănească, sub ocupaţia străină”, Primă­ria a fost nevoită să împrumute 60.000 lei, din care 15.000 lei de la marele proprietar cu moşie la Grebănu, colonelul D.C. Soutzo. Săptămânal, Serviciul Contabilitate avea obligaţia de a comunica cheltuielile de personal sau cu diferite achiziţii. S-a întocmit şi bugetul pentru anul financiar 1917-1918, cu text în limbile germană şi română, inclusiv „un fond de necesităţi de 70.000 lei” (fond de rezervă), cu precizarea că  s-a avut în vedere „starea de război şi că ne aflăm tocmai în zona de  operaţiuni militare a etapelor”, astfel că s-a gândit un buget echilibrat. Personalul a fost redus, deoarece „traiul este mai scump”, mai puţin personalul bisericesc, dar li s-au redus lefurile, deoarece mai încasau şi bani din serviciile religioase prestate. Se preciza că „o cheltuială împovă­rătoare” o reprezentau sumele pentru cei scoşi zilnic la diferite corvezi, pentru lucrări la străzi, cimitire, cazărmi, cartiruire. Se menţiona că la 27 decembrie 1916, data ocupării oraşului, în Casierie era suma de 47.571,75 lei, ulterior încasându-se alte sume din taxa pentru câini şi pentru eliberarea biletelor de identitate. În final, la venituri se prevedea suma de 33.000 lei şi pentru cheltuieli, 332.074 lei, cu un excedent de 926,00 lei. Din ordinul Comandantului Suprem al Armatei a 9-a, mareşalul Mackensen, s-a impus o taxă de timbru, obligatorie.

Într-o publicaţie din 13 aprilie 1917, Comandatura Etapelor 225 informa pe cei interesaţi că intenţiona să achiziţioneze monede din aur, pentru care, în funcţie de valoarea nominală şi gramaj, plăteau o bonificaţie între 10 şi 15%.

La şedinţele Consiliului Comunal s-au primit sesizări privind diverse abuzuri: Paraschiv I. Stănescu a fost evacuat în mai 1917, din imobilele deţinute în strada Victoriei, la nr. 14 şi 106; în imobilul Sofiei Drăgan din Piaţa Halelor (locuia în strada Domireşti nr. 17) a fost instalată o baie comunală; au mai fost ocupate, din ordinul Comandaturii Etapelor nr. 879, casa lui Stanciu Goldănescu, din strada Crângu Meiului nr. 21, a fost mutată din localul propriu, Şcoala primară nr. 4 de băieţi.

A.O.K. Marele Stat Major al armatei imperiale germane a obligat Primăria să achite cheltuielile pentru lucrările de consolidare executate la Teatrul Comunal, „care înainte era părăsit”, deoarece ocupanţii aveau intenţia de a organiza spectacole, Administraţia militară germană a prezentat deconturi de cheltuieli pentru 2.489 mărci, inclusiv pentru achiziţionarea unui Kinomotor, montat la cinematograful din strada Victoriei.

La şedinţa din 13 aprilie 1918, s-a informat de către primar că „s-a împlinit marele eveniment al Unirii Basarabiei cu România, care s-a hotărât în ziua de 9 aprilie curent (stil nou), de către Sfatul Republicii Moldoveneşti de la Chişinău. Consiliul manifestă o mare bucurie pentru acest frumos şi mare act al fraţilor Basarabeni”.

La final s-a hotărât să se tipărească o publicaţie către locuitori, care erau invitaţi să participe la TeDeumul de la biserica Mănăstirea. Iată textul (în limbile română şi germană):

„Iubiţi concetăţeni! O mare bucurie care va umple inimile tuturor ni se anunţă din Moldova.

Basarabia, în urma hotă­rârei Sfatului ei, a hotărât în seara zilei de 9 aprilie, unirea cu România, una şi indivizibilă.

Vă anunţ acest mare act săvârşit în folosul României, spre a lua cunoştinţă, căci bucuria trebuie să fie  a tuturora. Basarabia e trup din trupul nostru şi un secol întreg de despărţire n-a putut să înstrăineze sentimentele care o împingeau spre noi.

Neputând să dăm expresiunea tuturor simţurilor şi gândurilor care ne frământă în aşa momente de bucurie, deocamdată am hotărât să pecetluim acest mare act naţional prin rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu.

Rugăciunea va avea loc duminică, 14 aprilie stil nou, ora 10 dimineaţa, în biserica Mănăstirea, la care vă rog să binevoiţi a lua parte cu toţii. Evreii vor ţine la ora 9 a.m., în Templul evreiesc, serviciu divin.

Vor asista şi autorităţile civile şi toate şcoalele.

Primar, Gheorghe David”

La alte întâlniri ale Consiliului Comunal s-au dezbătut solicitări ale unor negustori care cereau scutirea sau reducerea impozitelor pentru prăvălii, deoarece erau ocupate de militari ai trupelor de ocupaţie.  Iorgu Georgescu a cerut plata chiriei şi contravaloarea stricăciunilor cauzate imobilului său din strada Bălţaţi nr. 29, „unde este carantina de izolare”. Cereri în acest sens s-au primit de la Ion Angelescu şi Iorgu Georgescu, din strada Bălţaţi nr. 127 şi 729, unde, de asemenea, a fost spaţiu de carantină pentru bolnavii de tifos exantematic şi de cartiruire, stricăciunile fiind evaluate la 1.155,50, respectiv 1.698,50 lei, sume care trebuiau însă decontate de către Statul român. În imobilul din strada Bagdat, colţ cu strada Orăşanu, era instalată Etapen Komandatur 225, nu departe  de Spitalul Bagdat

Ordinul cu nr. 2274 al Comandaturii Etapelor 225 Werwaltag solicita decontarea de urgenţă a cantităţii de 2.000 kg. zahăr, predată de către Intendenţa Armatei a 9-a, spre a fi vândută populaţiei la preţul de 4 lei aur pe kg, prin Etappen Magazin, reieşind suma de 8.000 lei aur. Administraţia Militară a informat că mai mulţi comercianţi  au primit, „spre speculă”, o cantitate importantă de vin din depozitele armatei germane dar nu a primit suma cuvenită, evaluată la 77.400 lei.

La propunerea Primăriei Comandatura germană a acceptat să acopere doar jumă­tate din suma de 12.104 lei, contravaloarea lucrărilor de la Teatrul Comunal, executate de către administraţia militară germană, cât şi suma de 30.000 lei, alte cheltuieli efectuate în timp. În această situaţie, deoarece Primăria nu avea fonduri, Administraţia germană a vândut mobilierul lui G. Berger din Bucureşti, căruia i s-a propus închirierea Teatrului, astfel că s-a încheiat contract pentru zece ani, cu plata anticipată a chiriei pe trei ani (200 lei pe an) şi 500 lei donaţie pentru ajutorarea săracilor.

Alte diferende priveau iarba din pădurile păşunată de către vitele trupelor staţionate sau în trecere, ori cosită de către aceştia. Un alt memoriu s-a trimis de către N. Alexandrescu, arendaşul viilor Corneanca, care sesiza că de către ocupanţi i s-a distrus conacul moşiei din Zărneşti, „luându-mi-se întreaga recoltă de vin şi porumb… moşia Corneanca a rămas pârloagă din cauza lipsei braţelor de muncă, via s-a uscat”, motiv pentru care a cerut scutirea de impozit pentru anul 1917. La rându-i, Obştea „Sf. Gheorghe” a cerut să se constate daunele cauzate de război în moşia Domneasca, pe care o avea în arendă (din 163,00 ha, în 1917 a folosit 155,00 ha. şi 78,50 ha. în 1918), la fel ca şi o serie de negustori sau chiriaşi ai unor prăvălii, spaţii închise sau ocupate de militarii germani. Alte distrugeri au fost semnalate la captările de apă din Valea Cacovei, de unde se alimentau cu apă orăşenii.

Gheorghe Nicolescu din strada Curcănari solicita plata chiriei pentru imobilul său, „unde a fost instalat tribunalul, mutat din localul propriu de către autorităţile germane de ocupaţie”, la fel şi Ion Antonescu, pentru imobilul din strada Cuza Vodă nr. 70, unde fusese mutată Şcoala primară nr. 2, deoarece localul propriu fusese ocupat de militari germani. Iar Ion Georgescu sesiza că în imobilele sale din strada Primăriei nr. 12 şi Stareţ Arvechie nr. 2 au fost ocupate de Judecătoria de Ocol Urban.

S-a discutat, de asemenea şi posibilitatea „acoperirii cheltuielilor cerute de cerinţele serviciilor ordonate de comandamentele militare, peste prevederile bugetare an curs”, evaluate la 969.956 lei, ce trebuiau luate din fondurile de creditare.

Din documente reies şi alte samavolnicii ale ocupanţilor, o serie de ordine ale Orts Komandatur Râmnicu Sărat obligând autorităţile locale să rechiziţioneze obiecte de lenjerie, servicii de masă, predarea obligatorie de ouă şi multe altele. Alte sesizări privesc evacuări din locuinţe, rechiziţionarea de mobilier şi piane (Sofia Gh. Rătescu), animale şi mijloace de transport (docare, trăsuri, cupeuri). Revenit din mobilizare, ştefan Cristescu din strada Dorobanţi nr. 52, a găsit locuinţa ocupată de soldaţi germani, la fel ca şi atelierul unde lucra. Iar la anumite termene, se solicitau tot felul de situaţii, cum a fost şi cazul Poliţiei Militare Austro-Ungare care a obligat Primăria să-i trimită statistica vitelor din oraş., pe specii şi a păsărilor, totul dirijat către K.u.K. EtappenstatiomKomandă Râmnicu Sărat, Militar Polizei.

Pentru anul 1918, informaţiile documentare se referă la rechiziţionarea imobilului cinematografului arendat de către Strul Posmantir, unde germanii organizau spectacole de film, pe cheltuiala acestuia. La 18 ianuarie, acesta a înaintat un memoriu din care reiese că încă din ianuarie 1917 germanii au folosit cinematograful, iar la solicitările sale i s-a răspuns să se adreseze Primăriei pentru despăgubiri.

La 7 ianuarie 1918, membrii Consiliului Comunal (Al.O.Nica, V.B. Popescu, I.Theodorescu, V. Paripa, I. Bărcălescu, D. Modreanu, D.L.Ionescu, ştefan Paulescu, C. Zosescu, Gh. Mateescu şi Petre Vioreanu) au fost invitaţi pentru a doua zi, la ora 11,00, la biserica „Cuvioasa Parascheva”, „unde se va oficia un parastas pentru odihna sufletelor celor adormiţi pe câmpurile de luptă”.

Un ordin al Comandaturii de Etape 225, din 25 ianuarie 1918, se referea la modalităţile de sărbătorire a „zilei de naştere a Majestăţii Sale Imperiale Wilhelm al II-lea, pentru ziua de 26 ianuarie, încheiată cu <Marea Retragere>” (retragere cu torţe a militarilor participanţi). Iar la 27 ianuarie, în grădina publică urma să aibă loc serviciu religios, la care au fost invitaţi toţi membrii Consiliului Comunal şi conducătorii instituţiilor locale.

De asemenea, pe lângă alte măsuri s-a dispus ca toţi locuitorii şi toate instituţiile să verifice coşurile de fum pentru evitarea eventualelor incendii. Zilnic trebuia ca locuitorii să participe la curăţirea străzilor, s-a cerut ca tălmacii (translatorii) să fie plătiţi de Primărie, între aceştia fiind şi Petre I. Dascălu, precizându-se că Primăria „trebuie să execute orice asemenea ordine de la autorităţile germane”.

La 31 iulie 1918, Protoieria informa că „din cauza evenimentelor prin care a trecut oraşul s-a devastat şi mobilierul din cancelaria instituţiei”, astfel că s-a văzut nevoită să solicite altul în schimb „pentru a-l aşeza în casele şcolii de cântăreţi bisericeşti, foste proprietatea Kâţa Niculescu”.

G.D.Dumitrescu, preşedintele Băncii Creditul Râmnicean, cu sediul în strada Victoriei nr. 33 solicita sprijin spre a nu se ocupa localul băncii. Iar Casa Centrală a Asigurărilor Muncitoreşti, informa că la filiala locală s-a rechiziţionat abuziv tot mobilierul. Iar  C. Manolescu, funcţionar la Tribunalul Râmnic Sărat, sesiza că i s-a rechiziţionat un cazan mare din aramă folosit pentru rufe, „ca să se pregătească mâncare pentru prizonierii români”, care nu a mai putut fi recuperat, astfel că a cerut despăgubiri. Alte obiecte de mobilier s-au rechiziţionat pentru Imobilul ocupat de Poliţia Militară (K.u.K General Komando Feldpost 4414).

La 3 septembrie 1918, la ordinul Komandaturii, Primăria a solicitat Circumscripţiilor de Poliţie să rechiziţioneze scaune pentru imobilul din strada Moltken nr.71, unde avea loc un banchet. S-a solicitat mobilier şi pentru Cazinoul din strada Bisoca, frecventat de militarii germani din Regimentul 172 Artilerie. Interesant  că într-un depozit al Primăriei se găsea mobilier rechiziţionat de germani de la diferite locuinţe şi prăvălii. În imobilul Saftei N.I.Cuereanu, din strada Crângu Meiului nr, 66, era Biroul Foto de Aviaţie (Flü Parck), iar de la 20 august 1918, aici s-a mutat un ofiţer austriac. În imobilul din strada Braşoveni nr. 11 funcţiona un Birou Austriac al Armatelor de Ocupaţie

La rapoartele Primăriei sunt anexate şi tabele cu cheltuielile solicitate, în folosul Comandamentului de Etape şi Poliţiei Militare, în mai multe etape, totalizând 526.867,55 lei.

Iar o publicaţie a Primăriei oraşului Râmnicu Sărat solicita ca toţi ofiţerii români de rezervă să se prezinte zilnic, la orele 8.00 şi 16.00, la sediul Comandaturii germane din strada Primăriei nr. 4.