Încerc, şi de cele mai multe ori eşuez în a găsi o formulă pe care s-o spun, sau s-o scriu între încurajări, între noduri în gât sau lacrimi când este vorba de o despărţire. Şi, oricât aş încerca, nu reuşesc să privesc despărţirea  decât ca pe ceva dureros, extrem de dureros.

          Încerc, şi de cele mai multe ori eşuez în a găsi o formulă pe care s-o spun, sau s-o scriu între încurajări, între noduri în gât sau lacrimi când este vorba de o despărţire. Şi, oricât aş încerca, nu reuşesc să privesc despărţirea  decât ca pe ceva dureros, extrem de dureros.

            Din acest motiv încerc să fug mereu de despărţiri. Acestea mi-au lăsat  urme care nu se văd, dar care dor, la fiecare evocare. Mi-au lăsat  cicatrici care fac dovada greşelilor, răsturnărilor, a schimbărilor anterioare, a despărţirilor.

            Lângă melancoliile despărţirii încerc să aduc  gânduri bune, gânduri de succes, gânduri de reuşită. Şi, cu toate astea, cuvintele pe care încerc să le aduc nu mă vor, îmbrăţişările pe care vreau să le fac sunt ciudate, iar lucrurile nu arată deloc strălucitor, fie zi, fie noapte.

            Am momente în care cred că, dacă oamenii nu s-ar despărţi, n-ar afla niciodată cât de strânse sunt legăturile dintre ei. Şi, în ciuda acestui raţionament, eu oscilez între gânduri de bine şi gânduri triste de despărţire…

            Nu ştiu ce-ar trebui să spun. Nu pot să formulez cuvinte şi propoziţii ca să umplu golul tăcerilor finale. Nu am putut învăţa, oricât mi-aş  fi dorit, să construiesc discursuri cu care să închei, fără lacrimi, poveştile, legăturile, despărţirile.

        La sfârşit de august, a plecat dintre noi profesorul  Dumitru Mirică! Avea 67 de ani şi ieşise de câţiva ani la pensie. Câteva săptămâni mai târziu, un alt profesor mult mai tânăr, Aurora Boziac, a lăsat o mare tristeţe în sufletul nostru, iar, de curând, ne-a părăsit profesorul-doctor Mihail Voicu.

            Toţi cei trei profesori au reprezentat adevărate repere pentru semenii lor. Primul, profesor de Matematică, al doilea, de Engleză, iar al treilea, doctor în Geografie. I-am cunoscut pe toţi cei trei în perioade diferite ale existenţei mele şi aş putea spune despre fiecare că s-au dăruit semenilor lor precum Domnul Trandafir.

            Aş  mai putea spune că puţinele momente trăite în preajma acestor dascăli au fost  miraculoase. Şi că aceasta le-a fost menirea: să facă în aşa fel încât totul să pară miraculos. Şi, din acest motiv, despărţirea de fiecare dintre ei a fost atât de grea!

 

Violeta VÎLCU este profesor de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”

DISTRIBUIȚI
loading...