Printre personalităţile rămase în panteonul teatrului românesc găsim, spre bucuria noastră, a buzoienilor, nume cum sunt: Aristide Demetriad, Vladimir Maximilian, George Ciprian, Nae Leonard, Niculescu Buzău, Nicolae Ciucurette, Coca Andronescu ca să-i amintim doar pe cei care au trecut în eternitate. Generaţii mai tinere decât cei amintiţi înnobilează şi ei prin talentul lor, scenele teatrelor din Bucureşti sau de aiurea. Din păcate, mass media naţională ori locală a omis (din necunoaştere?) să amintească la loc de frunte şi numele unei mari artiste a Teatrului Naţional din Bucureşti, Tina Barbu, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă într-o localitate de pe Valea Buzăului (Ruşavăţu – Comuna Vipereşti). Trăia retrasă la conacul soţului său, mare moşier din familia Ruşaveţeanu.

            Printre personalităţile rămase în panteonul teatrului românesc găsim, spre bucuria noastră, a buzoienilor, nume cum sunt: Aristide Demetriad, Vladimir Maximilian, George Ciprian, Nae Leonard, Niculescu Buzău, Nicolae Ciucurette, Coca Andronescu ca să-i amintim doar pe cei care au trecut în eternitate. Generaţii mai tinere decât cei amintiţi înnobilează şi ei prin talentul lor, scenele teatrelor din Bucureşti sau de aiurea. Din păcate, mass media naţională ori locală a omis (din necunoaştere?) să amintească la loc de frunte şi numele unei mari artiste a Teatrului Naţional din Bucureşti, Tina Barbu, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă într-o localitate de pe Valea Buzăului (Ruşavăţu – Comuna Vipereşti). Trăia retrasă la conacul soţului său, mare moşier din familia Ruşaveţeanu.

            Tina Barbu era, până la izbucnirea primului război mondial, o răsfăţată a scenei bucureştene. A fost iubită şi apreciată nu doar de public, ci şi de colegii de scenă alături de care Tina Barbu a jucat în perioada 1908-1913. Printre aceştia: Aristide Demetriad, Nicolae Soreanu, Iancu Petrescu, Petre Liciu, Aurel Athanasescu, Maria Ciucurescu, Olimpia Bârsan, Ecaterina Zimniceanu ş.a.

            Iată ce scrie Maria Filotti în memoriile ei “Am ales teatrul” despre Tina Barbu: “La 28 septembrie (1909 n.n.) jucam în “Brânduşa” de Brieux, piesă în care mă întâlneam pentru prima oară cu Tina Barbu, ce avea să-mi fie o bună prietenă (…) Teatrul Naţional din Bucureşti avea în acea vreme ca director pe marele profesor Pompiliu Eliade (căsătorit cu una din fetele lui Ghiţă Popa-Popescu din Lipia Buzăului – n.n.)”.

            Maria Filotti, şi ea una din marile actriţe ale Naţionalului bucureştean, scrie mai departe: “Cariera acestei actriţe – dăruită cu o expresivitate remarcabilă, frumoasă, emotivă, cu o mare forţă dramatică şi cu o intuiţie uneori genială, a fost asemenea unei comete pe cerul teatral. A debutat la sfârşitul anului 1908 în <Rivala> şi s-a afirmat de la început ca o mare făgăduinţă a teatrului nostru. La premiera <Viforului>” ea a creat pe Doamna Tana, iar în afară de marele succes din <Modelul> s-a remarcat în foarte multe roluri, ca cele din Sanda, Brânduşa, Streina, Luceafărul de Delavrancea etc. Dar între atâtea daruri, numai unul i-a lipsit tinerei artiste: focul sacru, puterea care te face să sacrifici teatrului orice. Câţiva ani după aceea, Tina Barbu, abia ajunsă la maturitatea talentului său şi în faţa căreia desigur că stătea deschisă o carieră frumoasă, a renunţat la teatru. Voia să se căsătorească şi viitorul ei soţ o pusese în această dilemă absurdă: căsătoria sau teatrul. Tina Barbu n-a avut curajul să continue lupta ei pe drumurile artei, a preferat să aleagă ceea ce socotea că va fi o viaţă tihnită (…) Eram prietene şi am asistat la acel dramatic proces sufletesc pe care nu-l puteam influenţa cu nimic”.

            Dar Tina Barbu (una dintre marile promisiuni ale clasei de actorie condusă de Aristitza Romanescu) a fost apreciată şi de marile personalităţi ale vieţii noastre literare din acea vreme. Între puţinele documente rămase de la marea actriţă se află o carte poştală ilustrată trimisă de Victor Eftimiu Tinei Barbu, din Sibiu, la 8 martie 1913. Aflat acolo la o şezătoare a Societăţii Scriitorilor Români, acesta îi scrie: “Domnişoară Tina, îţi trimitem de la <Şezătoarea Scriitorilor (Sibiu) – această c(arte) p(oştală) cu iscălituri ilustrate, dar indescifrabile, aşteptând cu nerăbdare sosirea la Bucureşti, ca să ţi le descifrez, una câte una, îţi sărut mâna şi trimit toate gândurile mele ochilor d-tale frumoşi. (Asta am scris-o după ce s-au iscălit amicii, aşa că n-a văzut nimeni…)”.

            Numele ilustre de care amintea Victor Eftimiu (acesta avea atunci doar 24 de ani, dar se afirmase deja ca o mare speranţă a literaturii noastre) erau: Octavian Goga, Emil Gârleanu, Onisifor Ghibu, Maria Filotti, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldoveanu, Octavian Tăslăuanu, A. de Herz, Caton Theodorian.

            În 1913, când Tina Barbu se retrage de la Naţionalul bucureştean, Liviu Rebreanu, abia trecuse munţii în Vechiul Regat, Marile sale creaţii literare vor veni ceva mai târziu. În anul amintit mai sus îşi câştiga existenţa în redacţia ziarului “Rampa” ziar înfiinţat în 1911 de N.D. Cocea. Scopul cotidianului respectiv era urmărirea fenomenului teatral românesc, încurajarea tinerilor talente ce se iveau la orizontul artei scenice.

            Articolele sale de debut, după stabilirea la Bucureşti (1909), arată marea lui pasiune pentru teatru, iar printre actorii săi preferaţi se număra şi Tina Barbu!

            “În Domnişoara Tina Barbu – scria el în revista “Scena” din 10 octombrie 1910, revistă scoasă împreună cu Mihail Sorbul, Teatrul Naţional posedă o artistă de un talent excepţional, care, dacă va fi cultivat după merit, este menit să culeagă multe şi mari succese”.

            În “Rampa” din 2 decembrie 1912, scria: “Am o admiraţie mare pentru artista aceasta. Fiindcă în fiecare creaţie a d-sale găsim momente admirabile, momente de actriţă mare. Fiindcă văzând-o, asistăm la evoluţia frumoasă a unui talent puternic, a unui temperament rar. (…) Ne-a încălzit şi ne-a pasionat, ne-a mişcat şi ne-a zguduit, ne-a dat câteva clipe de adevărate emoţii artistice”, (fragment din cronica la piesa “Jertfa” de Gaston Devare).

            În toamna anului 1913, mai precis la 4 octombrie, Liviu Rebreanu, care aflase de intenţia Tinei Barbu de a părăsi scena pentru un mariaj în care viitorul soţ îi cere să aleagă între teatru şi viaţa de familie, acesta îi trimise o scrisoare în care îi cere actriţei să se explice de ce vrea să renunţe la teatru: “Zilnic primim scrisori de la nenumăraţii d-tale admiratori care, împreună cu noi se întreabă ce este cu Tina, ce face Tina? Şi nimeni nu ştie să ne lămurească dacă Tina va mai juca, nu va mai juca! Marioara Voiculescu nu ştie nimic, nici măcar adresa d-tale. La Teatrul Naţional de asemenea. Dar în amândouă locurile pluteşte speranţa că în curând te vei întoarce pe scândurile unde prin talentul d-tale extraordinar, ai dat viaţă atâtor personagii, unde ai creat atâţia oameni adevăraţi! Te aşteptăm cu toţii mereu, dar se pare că te aşteptăm zadarnic”.

            Din păcate, Tina Barbu, după ce a strălucit timp de cinci ani pe cerul teatrului românesc, a renunţat la o carieră de excepţie pentru a-i face pe plac viitorului soţ. Dar cine era în fond cel care-i furase inima frumoasei şi excepţionalei artiste?

            Numele lui este Constantin C. Ruşaveţeanu născut în anul 1874 la Ruşavăţu (astăzi sat ce ţine de comuna Vipereşti, judeţul Buzău). Provenea dintr-o familie de mari moşieri, pământuri care au aparţinut cândva legendarei Doamna Neaga. A fost o vreme magistrat, apoi s-a înscris în baroul buzoian. Devine deputat în colegiul II Buzău din partea Partidului Naţional Liberal.

            Este perioada când o cunoaşte pe Tina Barbu la Bucureşti. Cu 11 ani mai în vârstă decât Tina, artista se îndrăgosteşte de chipeşul buzoian, mai ales că acesta îi descrie cu lux de amănunte frumuseţea locurilor de pe Valea Buzăului. Tina Barbu, fire romantică, s-a dăruit cu totul vieţii tihnite de familie în locul strălucirilor scenei. Din nefericire pentru Tina, în chiar anul intrării ruşilor în ţară, soţul său va trece la cele veşnice, la 17 decembrie 1944! Pentru Tina Barbu începe calvarul. În noaptea de 2 spre 3 martie 1949 este ridicată de securitate de la moşia sa din Ruşavăţu.

            Nu i se permite să ia nimic din casă. Porneşte spre Buzău, având în dreapta sa o nepoată în vârstă de 6 ani! Casa i se sigilează, sigilii ce vor fi rupte la 19 martie 1949, în vederea întocmirii procesului-verbal de rigoare. Dar tot inventarul “viu sau mort” a fost distrus cu sălbăticie ori furat, printre care şi 30 de tablouri semnate, printre alţii, de Th. Aman şi N. Grigorescu.

            În noaptea de 2 spre 3  martie 1949 a fost un fel de “noaptea cuţitelor lungi” când peste un sfert de milion de “moşieri” din toată ţara au cunoscut pumnul de fier al bolşevismului. Cei mai mulţi vor pieri în închisorile comuniste ori vor trăi calvarul unei vieţi lipsite de orice speranţă.

            Tina Barbu, suferindă de diabet, le-a amintit călăilor săi acest lucru. Dar cine s-o audă? Va intra în comă diabetică. Va fi transportată la Spitalul “Cantacuzino” din Bucureşti unde va închide ochii la 21 martie 1949. Avea 64 de ani!

            În anii ce au urmat dispariţiei s-a vorbit puţin sau aproape deloc despre fermecătoarea artistă a Naţionalului bucureştean Tina Barbu, despre excepţionalele ei creaţii actoriceşti. Colbul uitării i-a învăluit existenţa terestră.

            În primăvara acestui an s-au împlinit 63 de ani de când Tina Barbu a trecut în eternitate.

 

Nicolae PENEŞ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, laureat al Academiei Române

DISTRIBUIȚI
loading...