Absolventă a Colegiului Hasdeu, buzoianca Andrada Tache este astăzi psiholog în Germania, având o solidă experiență ca specialist în domeniu și în România. Andrada, care face parte din fami­lia unor celebrii medici buzoieni, fiind nora Deliei Tache (medic oftalmolog) și a lui Mihai Tache (medic de chirurgie plastică și reparatorie), a vorbit recent, în cadrul unui interviu pentru publicația „Ce se întâmplă doctore”, despre diferențele dintre modul în care își cresc germanii copiii și be­neficiile care decurg din acesta. De multe ori, ni se spune că avem tendința de a cocoloși copiii, de a-i proteja excesiv. Inclusiv de a le vorbi ca unor ființe ce nu înțeleg.

Cum procedează germanii? ,,Din ceea ce am observat, atunci când vorbesc cu copiii, părinții se coboară la nivelul lor, îi privesc întotdeauna în ochi și le vorbesc abia în momentul în care accesează, mental, o zonă de calm absolut din inte­riorul lor, care nu e contaminată de neliniștea sau de emoțiile intense ale celor mici. Fac acest lucru tocmai pentru a îl aduce și pe copil la același numitor comun, de a îl ajuta să treacă prin emoțiile copleșitoare, ca o plasă de siguranță, adică de a îl ajuta să se autoregleze. La acest tip de comportament eu lucram intens și constant cu părinții și cu copiii în țară”, explică psihologul.

Andrada spune că nemții sunt și destul de calmi cu copiii. De altfel, primul lucru pe care l-a observat la locurile de joacă din Germania este că singurele voci de părinți care se auzeau erau cele de străini. ,,Părinții nemți sunt foarte calmi și inspiră copiilor mult curaj și dorința de explorare, lucru care asigură o minunată dezvoltare. Este important de știut că acest calm vine și dintr-o ­dife­rență culturală. În Germania este ancestrală aproa­pe regula nescrisă despre cum nu este în regulă să-i deranjăm pe ceilalți. Cu nimic. Așa că, evident că există și reversul medaliei. Pentru unii nemți este, uneori, de neacceptat ca un copil să ridice prea mult tonul de bucurie (sau de supărare), în joacă, ori să se joace prea energic cu ceilalți. Dar sunt cazuri rare, totuși!”, a încheiat Andrada Tache.

DISTRIBUIȚI
loading...