Rezolvarea contestațiilor a dus la creșterea procentului de promovare la Bacalaureat, la nivelul județului Buzău. Astfel, județul Buzău înre­gistrează o rată de promovare de 74,46 % față de 72,84 %, înainte de contestații.

În plus, Colegiul Național „B. P. Hasdeu” se alătură liceelor din țară cu promo­vabilitate de 100 %, după ce singurul elev care picase Bacalaureatul a fost declarat „promovat” după corectarea contestațiilor. Este vorba despre un hasdeian care fusese declarat respins, cu o notă de 4,50 la Română, însă după contestații acesta a fost notat cu 5,20, astfel că a fost și el admis.

Topul final al liceelor buzoiene cu cea mai mare promovabilitate este urmă­torul: Locul I – Colegiul Hasdeu 100%, Locul II – Colegiul Pe­dagogic 98, 99% și Locul III – Colegiul Eminescu 97,26%.

DISTRIBUIȚI
loading...