“M-am apucat de pictură simţind că îmi trăieşte altul viaţa”

Aşezat în fotoliul elegant din piele albă, priveşte contemplativ, trâgând tacticos din ţigară, către spaţiul pe care tocmai l-a decorat. Se pregăteşte să explice, dar un client al barului se opreşte să îl salute. „Felicitări, Leo!

“M-am apucat de pictură simţind că îmi trăieşte altul viaţa”

Aşezat în fotoliul elegant din piele albă, priveşte contemplativ, trâgând tacticos din ţigară, către spaţiul pe care tocmai l-a decorat. Se pregăteşte să explice, dar un client al barului se opreşte să îl salute. „Felicitări, Leo! A ieşit mai frumos decât mă aşteptam”, spune prietenul cerând detalii despre preţul tapetului luxos care îmbracă pereţii.

            Leonard ţuclea este unul dintre cei mai interesanţi artişti plastici din Buzău. Fără a fi absolvit vreo facultate de artă, buzoianul a ajuns să expună la Academia Română, lucrările sale fiind apreciate inclusiv de pictori cu experienţă vastă. Acum câteva luni însuşi Horaţiu Mălăele avea să îi ceară o lucrare de pe simeze.

      A învăţat meserie de la Monet şi Pissarro, cum îi place să spună, având meritul de a coborî arta de pe şevalet în spaţiile publice, în cluburi, acolo unde nu o dată tinerii l-au ovaţionat pentru manifestările spectaculoase de action-painting. Tot el şi-a legat numele de amenajarea celor mai cunoscute cluburi din Buzău, locuri pe care le-a decorat începând de la întocmirea schiţei, comandarea mobilierului şi până la realizarea tablourilor de pe pereţi.    

      Reporter: Care a fost primul tău contact cu arta?

      Leonard Ţuclea: Am desenat de când mă ştiu. Îmi amintesc că refuzam să ies din casă cu copiii la joacă, preferând să pictez decât să joc ţurca. Nu am avut însă curaj să merg mai departe în tinereţe. Îmi intrase în cap că cu pictura îngroşi rândurile muritorilor de foame.

      Rep.: Şi totuşi cum ai trecut atunci la un alt nivel?

      L.Ţ.: Este o întâmplare stranie. Eu sunt absolvent de filologie. Într-o dimineaţă când mă pregăteam să merg la birou, beam cafeaua şi am simţit brusc că îmi trăieşte altcineva viaţa, că nu fac ceea ce trebuie. Nu am mai plecat spre birou, m-am dus la Fondul Plastic, am cumpărat materiale şi un an de zile m-am pus pe treabă. Nu a mai ştiut nimeni de mine. După un timp intrasem în panică pentru că banii se terminaseră şi eu nu făceam altceva decât să învăţ să pictez.

      Rep.: Ai învăţat singur?

      L.Ţ.: Nu singur, cu Monet, Cesare, Pissarro. Fiind autodidact, mi-am luat ca repere cei mai mari pictori pe care îi simţeam aproape, mai ales impresionişti şi romantici. Ceva din fiecare se decantează în tine până devii tu. Cred că a fost mai bine aşa. Dacă vezi studenţii lui Baba, trei sferturi dintre ei nu au mai putut ieşi din stilul profesorului, chiar dacă el nu le-a cerut. La fel şi cu Ciucurenco.

      Schimb de tablouri cu marele Mălăele

      Rep.: La începutul anului ai realizat în doar câteva minute porteretul lui Horaţiu Mălăele stârnind atât aplauzele publicului cât şi ale marelui actor. Tehnica adoptată, de a da contur portretului cu o emulsie incoloră după care ai aruncat cu un praf de aur care a finalizat practic lucrarea, duce arta către entertainment. ţi-ai propus asta?

      L.Ţ.: Da, mi-am propus. Vreau şi o expoziţie pe stradă, pentru că oamenii nu mai ştiu că îşi pot găsi o bucurie într-un tablou, pentru că nu mai au educaţia de a merge în muzee, galerii de artă. Atunci venim noi în întâmpinarea lor.

      Rep.: E dificil genul acesta de pictură? Eşti singur deocamdată în Buzău.

      L.Ţ.: Dificil este pentru că ai presiunea timpului, a sutelor de ochi din ceafă. Dacă ai însă curaj şi aptitudini pentru action-painting nu va mai fi doar o picătură într-un pahar. Cei care cred că eu mă trezesc dimineaţa, mă duc la şevalet şi gata se înşeală. Ideea nu se naşte acolo pe scenă, pe loc. În spate sunt ore întregi de studiu pentru a oferi un moment de patru minute.

      Rep.: Critici din partea colegilor ai primit?

      L.Ţ.: Da. Un pictor celebru s-a speriat că lumea va vedea că un portret se poate face în 10 minute şi el nu va mai putea vinde tabloul cu 3.000 de euro.

      Rep.: Care este cea mai mare satisfacţie a ta profesională?

      L.Ţ.: Când vezi că cineva îşi doreşte cu toată fiinţa să-ţi cumpere o lucrare, trăieşti un sentiment care te ajută cel puţin jumătate de an să nu îţi mai trebuiască nimic.După evenimentul din Cafeneaua Artiştilor cu Horaţiu Mălăele, artistul care venise cu expoziţia de grafică a făcut schimb cu mine de lucrări. şi asta a fost o satisfacţie.

      Decoratorul celor mai importante localuri din oraş

      Rep.: Te-ai gândit să termini o facultate pentru a căpăta statutul de artist profesionist?

      L.Ţ.: Nu îmi trebuie. Mi-am format propriul stil pe care lumea deja îl cunoaşte. Acum ce să fac, să mă duc la un profesor să-mi dea peste mână şi să îmi ceară ca pentru patru ani să pictez ca el? Eu mă consider pictor profesionist, pentru că trăiesc exclusiv din propria mea artă, sau ca să nu se băşice cineva: din propriile lucrări.

      Rep.: Numele tău este asociat cu decorarea unor spaţii publice destinate divertismentului. Te deranjează lucrul ăsta?

      L.Ţ.: Nu. Mă ocup de design interior şi decorare. Să nu crezi că dacă pictezi bine poţi face amenajări. Înainte să începi trebuie să te gândeşti la nişte cheltuieli foarte mari, sume care nu sunt ale tale, dar tu devi direct răspunzător de rezultat. Desenez spaţiul aşa cum va arăta, îl arăt clientului, ne consultăm. Apoi mă ocup inclusiv de achiziţionarea materialelor, comanda mobilierului, realizez tablourile…

      Rep.: Nu te deranjează criticile colegilor tăi?

      L.Ţ.: Nu. Impresioniştii când au apărut ca şi curent s-a spus despre ei că lasă tabloul neterminat, când de fapt ei pictau momentul. În artă este o regulă: nu există nicio regulă! Bineînţeles, asta dincolo de alfabetul picturii pe care trebuie să îl respecţi.

DISTRIBUIȚI
loading...