Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) este condus începând de luni de către procurorul, originar din Buzău, Marin Nicolae, delegat în acest sens de către procurorul ge­ne­ral Augustin Lazăr.

Marin este şef  birou Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie – Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare – Biroul de combatere a infracţiunilor care aduc prejudicii bugetului public, fiind numit în funcţie prin hotărâre CSM în 2014. Soţia sa este judecător în cadrul Judecătoriei Buzău, şef secţie civilă a instanţei din 2014. Marieta Marin este vicepreşedinte al Judecătoriei Buzău de anul trecut, după ce a câştigat concursul organizat de CSM.

Cei trei procurori care au pornit tăvălugul în DNA

Procurorul Nicolae Marin activează în DNA Central de ani de zile. Iniţial şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, începând cu data de 18 decembrie 2007. Acum are ca sarcină de serviciu să facă ordine în structura, până nu demult timp de elită, a DNA, condusă de procurorul Lucian Onea, suspendat din magistratură după ce a fost pus sub urmărire penală într-un dosar penal.

Însă, procurorul buzoian a ajuns în atenţia opiniei publice anul trecut, fiind cunoscut ca unul dintre cei trei procurori DNA care au au depus plângeri la Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, alături de Mihaiela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş, după episodul cu testul poligraf.

În iulie 2017, cei trei au sesizat Inspecţia Judiciară, susţi­nând că procurorul şef al DNA se implică în anchete şi că face presiuni, exemplul dat fiind dosarul deschis ca urmare a înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA, în cadrul căruia li s-a cerut efectuarea testului cu detectorul de minciuni.

Ulterior, Laura Codruţa Kovesi a cerut însă doar revocarea Mihaelei Iorga şi a lui Doru Ţuluş.

A refuzat testarea cu detectorul de minciuni

Procurorul Nicolae Marin a refuzat testarea poligraf pe 26 iunie 2017, la fel ca şi ceilalţi doi contestatari, iar în aceeaşi zi au depus plângere la Inspecţia  Judiciară. Conform documentului prezentat de luju.ro, sesizarea avea ca scop aducerea la cunoştinţă inspectorilor judiciari a unor aspecte „extrem de grave constatate în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie“ care îmbracă forma atât a unor fapte penale, cât şi abateri disciplinare. Practic, sesizarea depusă de procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga Moraru şi Nicolae Marin a fost urmată, la trei zile de la depunerea plângerii la Inspecţia Judiciară, de acţiunea de mazilire a procurorilor Ţuluş şi Iorga Moraru prin cererile făcute de şefa DNA la CSM, prin care a solicitat revocarea lor din funcţia de procurori ai Direcţiei.

În cuprinsul plângerii de cinci pagini depuse la Inspecţia Judiciară, procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga Moraru şi Nicolae Marin dezvăluie, că după înregistrările audio apărute în presă cu Laura Kovesi, procurorii DNA ­Ghe­orghe Popovici şi Marius Iacob şi-au audiat propriii colegii procurori din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asi­milate infracţiunilor de corupţie, în vederea identificării „persoanei care ar fi înregistrat această şedinţa“. Mai mult, în data de 20 iunie 2017, însăşi şefa DNA Laura Kovesi a transmis un mesaj procurorilor din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prin care le-a comunicat că a fost stabilit un cerc de suspecţi format dintr-un „el“ şi o „ea“, iar aceştia „sunt infractori şi trebuie  pedepsiţi“.

Totul ar fi început odată cu apariţia în presă a înre­gistrărilor cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a discuţiilor, a fost des­chis un dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şedinţele cu procurorii nefiind publice. În această cauză au fost audiaţi toţi magistraţii care au parti­cipat la şedinţele respective, solicitându-se şi realizarea testului poligraf. DNA a susţinut atunci că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt ­au­tentice şi ,,conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.

Ulterior, procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga Moraru şi Marin Nicolae au trimis un memoriu membrilor CSM, prin care arată că testarea poligraf a unui magistrat poate deschide calea către vulnerabilizarea procurorilor după ce s-a solicitat acest lucru în dosarul privind înregistrările.

DNA Ploieşti, din structură de elită, oaia neagră a

Direcţiei Anticorupţie

Pe 27 iulie, fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost puşi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, ei având interdicţia de a comunica între ei şi cu anumite persoane, de a exercita profesia de procuror şi de a deţine arme.

Parchetul General susţine că, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu au determinat prin constrângere un martor (Vlad Cosma, n.r.), ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia (Andreea Cosma, n.r.), să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/ liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală“. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Parchetul mai arată că deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.