După modelul fostei şefe a Serviciului salarizare din Inspectoratul Şcolar, Liliana Şova, condamnată după primul termen în procesul pentru luare de mită, dosarul fostului şef al Poliţiei Rutiere Buzău, ­comi­sarul şef de poliţie Vasile Nicolae, acuzat că a condus un autoturism neînmatriculat, se va finaliza la fel de repede cum a trecut de camera preliminară.  După două termene, dintre care unul amânat pentru că inculpatul nu a avut avocat, procesul se va încheia pe 20 fe­bruarie, când este stabilită pronunţarea.

Comisarul şef, pensionat la începutul anului trecut, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în data de 13 noiembrie. Ofiţerul este acuzat de procurori că, în calitatea sa de şef al Serviciului Rutier, a circulat pe drumurile publice şi chiar a introdus în curtea instituţiei un autoturism neînmatriculat care avea numere false.

Timp de peste jumătate de an, comisarul şef a venit la serviciu şi a parcat în curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău un autovehicul marca Alfa Romeo care nu era înmatriculat. „În perioada 06.10.2014 – 22.06.2015, inculpatul Nicolae Vasile, la data săvârşirii faptelor având calitatea de comisar şef de poliţie – şef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Buzău, a condus  pe drumurile publice şi a introdus în parcarea I.P.J. Buzău, autoturismul marca Alfa Romeo care nu era înmatriculat şi care avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare BZ 48 FCD”, potri­vit comunicatului dat publicităţii de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a instrumentat acest caz. După izbucnirea scandalului, fostul şef de la circulaţie a intrat în concediu medical, pentru ca apoi să se pensioneze. Gestul fostului şef al Poliţiei Rutiere Buzău a fost impus de conducerea IPJ Buzău, după ce anchetatori sosiţi de la Bucureşti l-au informat pe şeful IPJ Buzău, ­comi­sarul şef Laurenţiu Pantazi, că subalternul său a circulat cu un autoturism cu numere false.

Vasile Nicolae a cumpărat un autoturism adus dintr-o ţară vest-europeană şi, ulterior, a constatat că înscrierea acestuia este deosebit de costisitoare din cauza taxei de mediu pe care era obligat să o achite. El a găsit o metodă cât se poate de simplă de a evita înscrierea maşinii. Ca şef la Rutieră, el mergea la ghişeul de înmatriculări auto, de unde avea un complice care îl  „servea“ cu diverse plăcuţe de înmatriculare, provizorii, pe care le monta pe autoturismul cu care făcea zilnic naveta de la Buzău la Râmnicu Sărat, oraşul său de domiciliu,  fiind sigur că nu va fi oprit în trafic. Autoturismul, cu diverse numere de înmatriculare, a fost filmat, în repetate rânduri, de camerele montate pe autoturismele Serviciului Rutier, dar şi de camerele de supraveghere de la poarta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, pe care a intrat de mai multe ori cu maşina personală.  Astfel că documentarea cazului a fost cât se poate de simplă, ofiţerii de la Corpul de Control al Inspectoratului Ge­neral al Poliţiei Române nefăcând altceva, într-o primă fază, decât să vizioneze înre­gistrările respective. De fapt, Vasile Nicolae a circulat o perioadă cu numere provizorii, după care şi-ar fi montat plăcuţele de înmatriculare ale maşinii pe care o vânduse şi care nu mai erau valabile.

Coincidenţa a făcut ca, în luna martie a anului 2016, la scurt timp după izbucnirea scandalului, maşina Alfa Romeo cu numărul de înmatriculare la care procurorii fac referire în rechi­zitoriu să se facă scrum pe şo­seaua europeană.

După ce şi-a dat demisia din funcţie, Vasile Nicolae s-a internat în spital, apoi s-a pensionat.

Comisarul şef Vasile Nicolae a condus Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău din anul 2009, fiind numit, de fostul inspector-şef al IPJ Buzău Ion Marin, ca împuternicit la comanda acestei structuri după pensionarea comisarului-şef Ionel Olaru.

Procesul fostului şef de la Rutieră are loc la Judecătoria Buzău. Potrivit Codului Penal, Vasile Nicolae riscă de la unu la cinci ani închisoare sau o  amendă penală. Însă, cel mai probabil, va primi o condamnare cu suspendare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.