Administrație

Primii pași pentru realizarea conductei principale de gaze naturale către zone rurale ale județului Buzău

Proiectul de dezvoltare ambițios, privind extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale în zonele rurale, cel mai complex pe care îl poate cunoaște județul Buzău după 1990, face, zilele acestea, pași importanți.

Societatea Trans­gaz SA Mediaș a obținut certificatul de urbanism solicitat Consiliului Județean Buzău pentru lucrarea ,,Conductă de transport gaze naturale Vernești – Mărăcineni – Poșta Câlnău” și a demarat procedura de obținere a acordurilor și avizelor necesare pentru emiterea autorizației de construire a obiectivului. Construirea conductei de transport gaze naturale Vernești – Mărăci­neni – Poșta Câlnău reprezin­tă etapa I de realizare a proiectului.

În acest sens, prefectul Carmen Ichim s-a întâlnit în această săptămână cu reprezentanții comunelor Mărăcineni, Vernești și Săpoca, precum și cu reprezentanți ai Consiliului Județean Buzău, Secției de Drumuri Naționale, Direcției Silvice și ai Agenției pentru Protecția Mediului Buzău. Având în vedere importanța proiectului atât de așteptat de zeci de mii de locuitori ai județului, prefectul Carmen Ichim a solicitat autorităților prezente să trateze cu prioritate emiterea tuturor actelor necesare pentru construcția conductei care va subtraversa mai multe căi de comunicație (drumuri naționale, județene, comunale, căi ferate), precum și rețele de apă și canalizare. Se are în vedere subtraversarea canalului ­ener­getic și a râului Buzău cu o țeavă subterană de la Vernești până la Mărăcineni. La Mărăcineni ar urma să fie înființată o stație de distribuție, de unde țeava de gaz va pleca pe de o parte înspre Săpoca, pe de alta înspre Poșta Câlnău.

Primele discuții despre proiectul de dezvoltare au avut loc încă din luna fe­bruarie când președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Dumitru Chiriță, și directorul general al Trasgaz, Ion Sterian, au dezbătut cu autoritățile buzoiene acest subiect și au fost stabiliți pașii ce trebuie urmați pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în județul Buzău, respectiv a înființării de noi distribuții de gaze către toate comunele județului. La întâlnirea, la care a participat și deputatul Marcel Ciolacu, alături de prefectul Carmen Ichim și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, au fost stabiliți pașii ce trebuie urmați pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în județul Buzău, respectiv a înființării de noi distribuții de gaze către toate comunele județului.

Potrivit discuțiilor inițiale, traseul rețelei era structurat în patru direcții; o conductă de transport gaze naturale pe direcția Vernești – Săpoca – Berca – Viperești – Cislău-, Pătârlagele, o conductă de transport gaze naturale pe direcția Bălăceanu – Ziduri – Racovițeni – Murgești  – Mărgăritești – Valea Salciei, o conductă de transport gaze naturale pe direcția Balta Albă – Boldu – Puiești și o conductă de transport gaze naturale pe direcția Merei – Stâlpu – Ulmeni – Pietroasele – Breaza – Săhăteni.

Localitățile din vecină­tatea conductelor existente ar urma să fie racordate ulterior la Sistemul Național de Transport Gaze.

Pentru localitățile din gruparea Centru – Vest aferente Văii râului Buzău punctul maxim al conductei de transport gaze naturale poate fi orașul Pătârlagele, dar traseul trebuia confirmat la fața locului având în vedere terenul accidentat și dezvoltarea localităților. În schimb, alimentarea cu gaze naturale a orașului Nehoiu ar urma să se facă pe rețea de medie presiune.

În acest moment, doar 14 localități din județul Buzău sunt racordate, total sau parțial, la acest serviciu de utilitate publică.

Un comentariu

  1. Exita conducta de gaze pe traseul Berca-Parscov,pana la Valea Seaca si cu o investitie minora ar putea fi extinsa pana la Bozioru-Odaile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker