Primarul Constantin Toma a explicat, în raportul săptămânal către buzoieni, pe care îl postează în format video pe pagina sa oficială de Facebook, de ce a prefe­rat municipalitatea achiziţionarea unui număr important de autobuze second-hand şi de ce aceste achiziţii vor fi stopate la finele acestui an.

   Primarul spune că, în momentul în care muncipalitatea va depune proiectul de mobilitate urbană, care va fi finanţat din fonduri europene, nu va mai fi permisă nicio achiziţie de mijloace de transport în comun second-hand: „Am avut şi circ în ceea ce priveşte autobuzele; treburile sunt sub control, autobuzele sunt bune, circulă, am satisfăcut inclusiv ce­re­rea pe Mărăcineni şi Săpoca, am aprobat în Consiliul Local inclusiv introducerea comunei Vadu Paşii, până la Stănceşti, în transportul local al municipiului Buzău; sunt foarte mulţi oameni din Vadu Paşii care lucrează în Buzău şi trebuie să îi aducem la muncă aici, dar şi e­levi de liceu care învaţă aici şi avem nevoie de forţă de muncă pentru economia buzoiană. Intenţionăm să mai luăm încă 15-20 de autobuze second-hand până la sfârşitul anului, pentru că, de anul viitor, când vom depune proiectele pe fonduri europene pentru mobilitate urbană, unde putem obţine 31,15 milioane euro, nu vom mai putea cumpăra niciun autobuz second-hand. Din această cauză ne grăbim acum, pentru că acele autobuze noi sunt extrem de scumpe – cel mai ieftin este 270.000 euro, cel mai scump în jur de 500.000 euro – şi putem lua doar câteva bucăţi. Din aceşti bani, am ales ca din o treime, respectiv 10,5 milioane de euro, să facem străzile importante din Buzău, cele mai circulate: Unirii, Transilvaniei şi tot ce ţine de traficul spre Zona Industrială, cea mai importantă zonă economică a municipiului”, a explicat primarul Constantin Toma, în raportul săptămânal către buzoieni, pe care îl postează în format video pe pagina sa oficială de Facebook.

DISTRIBUIȚI