Administrație

Primarul de la Calvini, la un pas să scape de ,,incompatibilitate”

Primarul comunei Calvini a reușit să dovedească în instanță că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, așa cum a stabilit de Agenția Națională de Integritate în cazul său. ANI a anunțat, în luna iulie 2017, că, în perioada 27 iulie 2012-4 septembrie 2013, Nicolae Curelea, primarul comunei ­Cal­vini, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ Calvini.

Acesta ar fi încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ,,funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, (…)“, după cu ce se preciza în comunica­tul Agenției Naționale de Integritate.

Curelea a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești, iar în noiembrie, la al doilea termen, procesul a fost suspendat după ce primarul comunei Calvini a chemat în judecată Școala Gimnazială ,,Dumitru Ionescu“ pentru anularea unui proces-verbal al Consiliului de Administrație al unității de învățământ din data de 16.10.2012. Săptămâna trecută, un complet al Tribunalului Buzău i-a admis cererea și a anulat în parte procesul verbal încheiat la data de 16.10.2012 în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu“ Calvini. Instanța a dispus anularea punctului 1 din procesul verbal al ședinței CA al unității școlare unde apăreau numele și prenumele primarului.

,,Eu am participat doar ca invitat la ședințe. În schimb, în procesul verbal apare numele și prenumele meu, dar fără semnătura mea, în calitate de membru. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoștință vreodată calitatea de membru”, a declarat pentru Opinia primarul comunei Calvini, Nicolae Curelea. Acesta spune că a decizia ANI este rezultatul ,,uneltirilor” dușmanilor săi politici care l-au vrut dus din Primărie.

Decizia Tribunalului Buzău nu este definitivă și va putea fi contestată în 15 zile de la comunicare. Dacă hotărârea rămâne definitivă, va fi reluat procesul pe care primarul Calviniului l-a deschis pentru anularea deciziei ANI de incompatibilitate.

O primărie în care neînțelegerile se țin lanț

În Primăria Calvini, neînțelegerile se țin lanț de ani de zile. În 2017, primarul social-democrat Nicolae Curelea a cerut dizolvarea Consiliului Local și a obținut-o la Tribunalul Buzău, care a admis ce­rerea de desființare a deliberativului comunal, din cauză că acesta nu s-a întrunit două ședințe la rând. Viceprimarul comunei, liberalul Valeriu Bîtu, a atacat cu recurs decizia instanței și, astfel, decizia finală a aparținut judecătorilor Curții de Apel Ploiești care au menținut decizia primei instanțe și au respins cererea vicelui.

Deși există o hotărâre a Tribunalului Buzău de constatare a dizolvării Consiliului Local, legea modificată a administrației publice locale obligă părțile la o oarecare conciliere înainte de desființarea deliberativului format în urma alegerilor locale din vara lui 2016. După trei încercări eșuate de reconstituire a Consiliului Local, prefectul a declarat vacante, prin ordin, șapte locuri de consilier local pe listele Partidului Național Liberal, Partidului Social Românesc și ale Partidului Mișcarea Populară.

Și în 2012, și tot la soli­citarea lui Nicolae Curelea, pe atunci primar ales pe lista Partidului Democrat Liberal, deliberativul local a fost dizolvat. Acum, funcția de viceprimar a fost aceea care a tulburat apele, iar cele două tabere nu vor să cedeze. Cum actualul vice nu a vrut să-și dea demisia, așa cum i s-a cerut iar primarul nu a avut majoritate pentru a impune un altul, s-a ajuns la dizolvarea Consiliului.

După alegerile din vara lui 2016, configurația Consiliului Local Calvini a fost următoarea: patru consilieri PSD, patru PNL, doi Partida Romilor, unul  PMP și doi PSRo. Neînțe­legerile datează încă din 2016 când, având majoritate, opoziția și-a impus reprezentantul în Executivul Primăriei, însă mișcarea nu a  fost deloc pe placul primarului. În tot acest timp, viceprimarul s-a încăpățânat  să rămână în funcție, deși i s-a sugerat să-și dea demisia. Cum era nevoie de  nouă voturi pentru ca Valeriu Bîtu să fie demis, lucrurile au rămas în stand-by.

Între timp, un consilier PMP a defectat majoritatea, dar nici așa nu a fost  suficient ca Bîtu să fie înlăturat, așa că soluția a fost dizolvarea Consiliului Local.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker