Administrație

Primăria Cozieni, bună de plată după un ,,artificiu” cu fonduri pentru un proiect European

Ar fi trebuit ca fondurile europene să curgă valuri-valuri în România, însă lucrurile nu au stat și nu stau nici pe departe așa. Incompetență, birocrație ori corupție, dar și delăsare totală! Într-o perioadă economică dificilă, am pierdut oportunități cu efecte pe termen lung, prin Programul Național de Dezvoltare Locală derulat prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, actuala Agenție pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. România putea folosi aceste fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru educație, pentru îmbunătățirea serviciilor sociale. Și nu a făcut-o din cauză că întotdeauna bugetul național a fost ,,vaca de muls”, ușor accesibil.

Plângerile legate de gestionarea fondurilor europene au ajuns până la Bruxelles din cauza atitudinii funcționarilor care s-au ocupat de aceste fonduri față de beneficiari. Aceștia din urmă au ajuns până la Comisia Europeană exasperați de birocrație, incompetență și corupție.

Însă vinovații nu s-au aflat doar printre funcționarii APDRP, ci la primăriile solicitante.

Au concluzionat acest lucru anul trecut auditorii Camerei de Conturi Buzău după un control asupra legalității contractării sau garantării, precum și a utilizării și rambursării finanțărilor rambursabile la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în anii 2016 și 2017.

În anul 2018, Camera de Conturi a efectuat două acțiuni de control privind legalitatea contractării, garantării, utilizării și rambursării finanțărilor, una fiind la Primăria Cozieni.

Verificările au scos la iveală modul în care administrația locală a pierdut o finanțare de aproape 5 miliarde lei vechi.

Cum au stat lucrurile

Primăria Cozieni a soli­citat și obținut, în mod nelegal, un împrumut în sumă de 615.000 lei de la Ministerul Finanțelor Publice, în baza OUG nr. 2/2015, pentru asigurarea prefinanțării cheltuielilor neeligibile asociate proiectului ,,Extindere sistem alimentare cu apă sat Cocârceni-Cozieni”, în condițiile în care la data aprobării împrumutului, contractul de finanțare încheiat de primărie cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit expirase, iar entitatea nu făcuse niciun demers în vederea prelungirii duratei inițiale de execuție a acestuia. Ca urmare a neres­pectării clauzelor contractuale și a termenelor de finalizare a investițiilor asumate prin contractul de finanțare, entitatea nu a mai beneficiat de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, finanțarea proiectului rea­lizându-se din fonduri de la bugetul local. În plus, entitatea nu a raportat lunar la Ministerul Finanțelor ­Pu­blice, datele/informațiile privind datoria publică locală, pe perioada utilizării și rambursării împrumuturilor contractate, așa cum prevăd normele legale în vigoare.

În urma controlului, auditorii Camerei de Conturi au dispus analizarea cauzelor și împrejurărilor care au condus la rezilierea contractului de finanțare și, implicit, la anularea ajutorului financiar nerambursabil din fonduri externe în valoare de 454.000 lei și inițierea demersurilor în vederea identificării tutu­ror posibilităților legale de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, având în vedere că proiectul care fusese aprobat la finanțare a fost finalizat și achitat integral până la termenul limită prevăzut în contract.

Totodată, s-a dispus raportarea și respectiv transmiterea în termenul legal, la Ministerul Finanțelor ­Pu­blice, a tuturor datelor și informațiilor privind datoria publică locală pe perioada utilizării și rambursării împrumuturilor contractate, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker